Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a anunțat că a sesizat Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională de Integritate, pentru a verifica în special deplasarea făcută de judecătorul CCR, Cristian Deliorga, alături de politiceni și oameni de afaceri.

Ungureanu consideră că ancheta este necesară, câtă vreme, în trecut, judecătorul a dat un vot favorabil, într-un caz în care era direct interesat organizatorul zborului.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu le cere procurorilor anticorupție și celor de integritate să verifice posibile fapte de corupție și existența unui conflict de interese sau incompatibilitate în ceea ce privește raporturile dintre judecătorul Curții Constituționale, Cristian Deliorga și președintele Camerei de Comerț și Industrie, Mihai Daraban, mai ales în contextul unui decizii a Curții Constituționale din 2021.

Emanuel Ungureanu, deputat USR: ”Cert este că niște decizii pe care le-a luat domnul Deliorga în calitate de judecător al CCR îl favorizau pe domnul Daraban, care la un moment dat, a vrut să pună mâna pe un teren în zona Romexpo de 46 de hectare și domnul Deliorga a votat în Curtea Constituțională în favoarea acestui proiect”.

Deși legea a trecut de bariera constituțională, președintele de atunci, Klaus Iohannis, a trimis-o înapoi în Parlament pentru reexaminare, unde a rămas pierdută prin sertare. Astfel, terenul de 46 de hectare este în continuare în proprietatea statului.

Președintele Camerei de Comerț, Mihai Daraban, ne-a transmis că este la Washington, unde este prins cu mai multe întâlniri, drept pentru care nu ne poate oferi un punct de vedere. Iar judecătorul Curții Constituționale, Cristian Deliorga, și-a închis telefonul. Până la această oră nu a avut o poziție publică privind acest scandal.

În schimb, dacă ieri nu-și amintea dacă a fost sau nu pasager al zborului de pe 8 iulie, astăzi, Victor Ponta a venit cu precizări.

Victor Ponta, deputat UPR: ”Dacă te duci de la ora 12 și te întorci la ora 3, nu te duci în vacanță. Am fost împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României să promovăm România.”Reporter: Cu cine ați discutat ca să promovați România?Victor Ponta, deputat UPR: ”Imediat după ce avem Guvern o să vă spun.”

Reporter: Dar care e legătura cu guvernul?

Victor Ponta, deputat UPR: ”Nu vreau să-i speriați.”

Până să decidă procurorii dacă se sesizează sau nu, speța prezenței judecătorului CCR în zborul controversat va fi analizată în comisia de constituționalitate a Senatului, la fel ca întâlnirea dintre președinta Curții, Simina Tănăsescu și premierul interimar, Ilie Bolojan.