România riscă să piardă un miliard de euro de la UE din cauza guvernanților. 300 milioane euro erau pentru metroul din Cluj

×
Publicitate

România este din nou pusă în situația de a primi doar o parte din cele 2,7 miliarde de euro pe care le așteaptă de la Bruxelles încă de la finalul anului trecut.  

Peste un miliard, partea restantă, va ajunge în țară doar peste șase luni și doar dacă vor fi rezolvate jaloanele cu probleme, așa cum au promis autoritățile. Sunt investiții și reforme pe care responsabilii nu le-au făcut la timp.

România mai are la dispoziție 6 luni ca să-și ducă la bun sfârșit toate angajamentele față de Comisia Europeană pentru a primi 2,7 miliarde de euro. Este suma din cererea de plată numărul trei din Planul Național de Redresare și Reziliență, făcută de țara noastră încă de anul trecut, dar neîncasată până acum.

Marcel Ciolacu: Nu riscăm să pierdem niciun euro, sunt două sume la Ministerul Transporturilor, cea cu metroul de la Cluj și încă o sumă pe nu știu ce erate.
Reporter: Dar primim mai târziu banii aceștia?
Marcel Ciolacu: Da, ei ne dau 6 luni, un delay de 6 luni ca să închidem procedurile".

Din cei 2,7 miliarde de euro din cererea de plată numărul 3 făcută la Bruxelles, "649 milioane de euro deja sunt încasați sub formă de prefinanțare. Iar din ce a rămas, vom avea o plată parțială și o suspendare pe diferență, suspendare care se ridică oricând în interiorul celor 6 luni care sunt la dispoziție, cu fiecare jalon care se închide", a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu pentru Știrile PRO TV.

Cea mai spinoasă problemă, impozitarea firmelor mici

300 de milioane de euro ar fi bani pierduți numai din finanțarea proiectului metroului din Cluj-Napoca, unde au fost întârzieri la licitații. Criticile de la Bruxelles s-au îndreptat și către modul în care au fost numiți oamenii din conducerea agenției care monitorizează companiile de stat.

Specialiștii nu au fost mulțumiți nici de reforma managementului din companiile de stat din energie.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: ”Comisia Europeană a analizat fiecare selecție în parte și a urmărit modul în care România a respectat principiile din jalonul care vizează transparența, competitivitatea și lipsa conflictelor de interese aferente acestor proceduri. Suntem în așteptarea unui răspuns oficial care să concluzioneze lunile de clarificări și explicații pe care le-am furnizat Comisiei și care au luat forma a vreo 3.000 de pagini aferente acestor proceduri”.

Dacă în acest răstimp jaloanele cu probleme nu sunt rezolvate, România riscă să piardă 1 miliard de euro, adică mai bine de o treime din banii solicitați, spun surse politice.

Cea mai spinoasă chestiune rămâne impozitarea firmelor mici. Comisia Europeană a recomandat în repetate rânduri scăderea pragului până la care o firmă poate să beneficieze de impozite mai scăzute, ca microîntreprindere. PSD și PNL au amânat însă o decizie, pentru la anul, după alegeri.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
USR a votat în unanimitate, o propunere de excludere a membrilor care primesc condamnări penale în primă instanţă

USR a votat, vineri, o rezoluţie care stabileşte că orice membru USR care este condamnat penal pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, în primă instanţă, va fi exclus din partid.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu: Judecătoria mi-a validat noul mandat de primar. Mă mai aveţi în jur în următorii 4 ani

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat că instanţa i-a validat noul mandat de primar al Sectorului 6.

Surse: Laura Vicol și-a dat demisia din PSD, în urma scandalului provocat de reportajul Recorder

Surse din Partidul Social Democrat au precizat pentru Știrile Pro TV că deputata Laura Vicol a demisionat din PSD, în urma scandalului provocat de reportajul Recorder. Ea și-ar fi depus demisia la organizația PSD Dolj.  

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.