Rolul opoziției într-un stat democratic. Cum a arătat opoziția din România în ultimii 10 ani
Opoziția într-un stat democratic are un rol esențial în echilibrarea opiniilor exprimate în plan public dinspre Parlament și Guvern dar și ca reprezentare politică a voturilor exprimate de partea „minoritară” a electoratului.
Opoziția reprezintă toate partidele care nu fac parte din guvern, iar liderul celui mai mare partid din opoziție devine liderul opoziției. Opoziția are un rol esențial în procesul democratic, pentru că, deși nu este la guvernare (la „putere”), ea reprezintă voturile, deci așteptările votanților proprii.
Pe lângă prezența efectivă la voturile din plen, opoziția este prezentă în viața partalamentară și prin reprezentanții (senatori și deputați) din comisiile de specialitate ale forului legislativ.
O opoziție politică, atât în interiorul, cât și în afara parlamentului (dinspre societatea civilă, ONG-uri, ș.a.), este o componentă esențială a unei democrații funcționale.
Una dintre principalele funcții ale opoziției este de a oferi o alternativă politică credibilă majorității aflate la putere, propunând alte opțiuni de politici publice spre dezbatere.
Prin supravegherea și criticarea activității guvernului, evaluarea continuă a acțiunilor acestuia și tragerea la răspundere a guvernului, opoziția contribuie la asigurarea transparenței deciziilor publice și a eficienței în gestionarea treburilor publice, garantând astfel apărarea interesului public și prevenirea abuzurilor și disfuncționalităților, se arată în Rezoluția PACE (2008) 1601 a Consiliului Europei.
Iată care este rolul opoziției într-un stat democratic, conform legii, dar și cum s-au schimbat polii de putere în ultimii 10 ani în România.
Care este rolul opoziției într-un stat democratic
Rolurile opoziției includ:
1. Monitorizează implementarea legilor și utilizarea resurselor financiare.
2. Propunerea de politici alternative și prezentarea acestora.
3. Participarea la comitete parlamentare și dezbateri pentru influențarea legislației.
4. Exprimarea opiniilor grupurilor sociale neglijate de guvern.
În ceea ce privește protecția juridică a opoziției parlamentareâ Comisia de la Veneția a stabilit că „există cel puțin o cerință generală de a oferi opoziției parlamentare mijloace și garanții procedurale echitabile. Aceasta este o condiție sine qua non pentru ca opoziția să poată îndeplini rolul său într-un sistem democratic.”
Un membru al parlamentului joacă mai multe roluri în legislativ, uneori rezumate astfel: legislator care adoptă legi, reprezentant al alegătorilor săi, supraveghetor al activității executivului și susținător sau critic al propunerilor prezentate în parlament.
Chiar dacă probabilitatea ca membrii opoziției să poată „trece prin Parlament” legi este una redusă (neavând, din start, un număr suficient de voturi pentru a asigura o majoritate în adoptarea unei legi) rolul lor ca reprezentanți rămâne neschimbat, respectiv important.
Opoziției îi revine, democratic, responsabilitatea de a supravegherea și monitoriza activitatea Puterii și de a propune alternative mai bune la deciziile luate de cei din majoritate..
În același timp, opoziția are obligația față de alegătorii săi să joace rolul unui guvern alternativ, „din umbră” și, de fapt, al unui guvern în așteptare.
În democrațiile bine consolidate, acest lucru este recunoscut fără echivoc, iar liderul celui mai mare partid de opoziție are adesea acces la informații sensibile, pe baza faptului că el sau ea, ca viitor prim-ministru, trebuie să fie pregătit(ă) să conducă țara într-un timp relativ scurt, se arată într-o analiză publicată pe AGORA Portal for Parliamentary Development, un hub online de documente privind științele politice.
Opoziția are responsabilitatea de a dezvolta continuu politici și de a le prezenta atât în parlament, cât și în fața publicului. Principala provocare pentru opoziție este să fie percepută ca fiind credibilă în acest rol. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să fie o organizație politică responsabilă, respectată și unită, care să creeze politici relevante pentru viața de zi cu zi a cetățenilor. Parlamentul oferă un forum excelent pentru o opoziție eficientă și trebuie folosit ca atare.
Drepturile opoziției parlamentare
Potrivit Rezoluției PACE (2008) 1601 Parlamentele naționale ale statelor membre ale Consiliului Europei trebuie să recunoască următoarele drepturi în raport cu opoziția sau minoritatea parlamentară:
Libertatea de exprimare și de opinie:
- Membrii opoziției au dreptul la libertatea de exprimare și de opinie, putând să-și exprime ideile liber.
Participarea la supravegherea și controlul guvernului:
- Dreptul la informații egale cu cele ale membrilor majorității.
- Dreptul de a adresa întrebări scrise și orale și de a primi răspunsuri.
- Prioritate în timpul sesiunilor de întrebări pentru guvern.
- Dreptul la interpelări și la inițierea unei moțiuni de cenzură.
- Dreptul de a solicita convocarea unei ședințe plenare, dacă este atins un cvorum de o pătrime.
- Dreptul de a stabili agenda ședințelor plenare la intervale regulate.
- Dreptul de a solicita dezbateri, inclusiv cele pe teme urgente.
- Dreptul de a cere înființarea unei comisii de anchetă sau a unei misiuni parlamentare de informare.
Timp de vorbire proporțional în ședințele plenare:
- Alocarea timpului de vorbire în funcție de greutatea politică a grupurilor parlamentare.
Participarea la organizarea activității legislative:
- Dreptul de a participa la gestionarea afacerilor parlamentare și de a ocupa poziții de responsabilitate.
- Dreptul de a solicita organizarea unei sesiuni extraordinare.
Participarea la procedurile legislative:
- Dreptul de a iniția proiecte de lege și moțiuni legislative.
- Dreptul de a vorbi și de a vota în toate dezbaterile.
- Dreptul de a propune amendamente.
- Dreptul de a prezenta moțiuni procedurale.
Participarea la activitatea comisiilor parlamentare:
- Componența comisiilor bazată pe reprezentarea proporțională, cu cel puțin o comisie condusă de un membru al opoziției.
- Drepturi de vorbire, vot, propunerea de amendamente și de moțiuni procedurale în comisii.
- Dreptul de a solicita organizarea audierilor în comisii.
- Dreptul de a fi desemnați raportori în comisii, alocarea raportoratelor făcându-se proporțional.
Participarea la deciziile politice:
- Consultarea opoziției înaintea oricărei decizii de dizolvare a parlamentului.
Participarea la revizuirea constituțională a legilor:
- Dreptul de a sesiza Curtea Constituțională pentru revizuirea legilor adoptate.
- Dreptul de a solicita verificarea constituționalității proiectelor de lege înainte de adoptare.
- Dreptul de a solicita Curții de Conturi opinia privind aspectele bugetare și financiare.
Supravegherea și responsabilitatea - funcțiile principale ale opoziției
Una dintre funcțiile principale ale opoziției este activitatea sa de supraveghere a operațiunilor executivului, adică exercitarea controlului asupra implementării legii din perspectiva performanței și responsabilității, în special în ceea ce privește utilizarea fondurilor alocate executivului pentru activitatea sa.
Există numeroase mecanisme disponibile membrilor interesați de supravegherea activității executivului. Cele mai vizibile dintre acestea sunt întrebările adresate prim-ministrului și miniștrilor pentru a răspunde în parlament. Opoziția poate solicita, de asemenea, timp pentru a dezbate sau ridica o anumită problemă, ceea ce va fi permis în baza Regulamentelor Camerei și a practicilor din majoritatea legislaturilor din Commonwealth. Comisiile parlamentare implicate în supraveghere oferă cele mai ample oportunități pentru opoziție, arată AGORA.
Cum a arătat opoziția din România în ultimii 10 ani
În ultimii 10 ani, România a trecut prin multe schimbări guvernamentale, conflicte între partide, proteste și modificări semnificative în structura opoziției.
Guvernele și partidele la putere
2014 - 2015: Victor Ponta (PSD) a fost prim-ministru până în noiembrie 2015, când a demisionat în urma protestelor din țară ca urmare a tragediei din clubul Colectiv. Guvernul său a fost susținut de PSD, UNPR și PC.
2015 - 2017: După demisia lui Ponta, a venit Dacian Cioloș ca prim-ministru desemnat, susținut de o guvernare tehnocrată, fără afiliere politică directă, însă cu susținerea PNL și a unor grupuri parlamentare.
2017 - 2019: PSD a revenit la putere cu Liviu Dragnea în frunte, iar guvernul a fost condus de Sorin Grindeanu și apoi de Mihai Tudose. A fost un guvern puternic contestat de opoziție, mai ales din cauza modificărilor controversate ale legilor justiției, din cauza cărora oamenii au ieșit în stradă. Celebrul OUG 13 prevedea modificări ale codurilor penale și a fost adoptată după ora 21:00, motiv pentru care oamenii au strigat lozinci precum „Noaptea ca hoții”.
Guvernul a anunțat abrogarea OUG 13, cu multe intervenții și discuții, iar Klaus Iohannis a respins-o. În 2018, după demisia lui Mihai Tudose, Viorica Dănilă a fost prima femeie prim-ministru din istoria României.
2019 - 2020: În urma demiterii guvernului PSD prin moțiune de cenzură (2019), PNL a preluat guvernarea cu Ludovic Orban ca prim-ministru. A fost o perioadă de instabilitate politică, cu multiple crize politice și schimbări de guverne.
2020 - 2021: În urma alegerilor din 2020, PNL a format o coaliție de guvernare cu USR și UDMR, avându-l pe Florin Cîțu ca prim-ministru. A fost un guvern fragil, cu divergențe interne și cu criza economică legată de pandemia de COVID-19.
2021: În 2021, USR a ieșit din guvern, iar PNL a rămas la putere cu Nicolae Ciucă ca prim-ministru în urma încheierii unei alianțe cu PSD, adus astfel din opoziție la putere.
Din iunie 2023 până astăzi, Guvernul este condus de Marcel Ciolacu, iar după alegerile parlamentare din luna decembrie, puterea este împărțită, în ordine descrescătoare a numărului de mandate din Parlament, de următoarele partide: PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR, POT, Minorități.
Partidele de opoziție în ultimii 10 ani
Între 2014 și 2016, PNL și USR au reprezentat opoziția. USR a intrat în Parlament abia în 2016, iar PNL a fost principala forță de opoziție până la guvernarea tehnocrată a lui Dacian Cioloș.
Între 2017 - 2019, opoziția principală a fost PNL, USR, și PMP (Partidul Mișcarea Populară), care au contestat vehement guvernul PSD, mai ales în contextul modificărilor la legislația justiției. USR și PMP au fost foarte active în protestele din 2017, care au fost organizate împotriva ordonanței 13.
În perioada 2019 - 2020, opoziția a fost reprezentată de PSD, care a fost detronat de PNL prin moțiunea de cenzură. USR a continuat să fie un opozant activ al PNL, chiar și atunci când a fost parte din guvernarea din 2020. De asemenea, PMP și Pro Romania au fost active în opoziție.
Între 2021 - 2024, când USR a ieșit din guvern, opoziția a fost formată din USR și AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), care a câștigat un număr semnificativ de locuri în Parlament la alegerile din 2020, dar și la alegerile din 1 decembrie 2024. PSD a trecut din opoziție la putere în urma alianței cu PNL în noiembrie 2021.
În momentul de față - după surpriza colosală reprezentată de ajungerea unui candidat independent în turul II al prezidențialelor, în urma deciziei CCR de anulare a alegerilor și pe fondul creșterii simpatiei generale pentru extrema dreapta în România - s-a format o coaliție pro-europeană care poartă în continuare negocieri pentru formarea unui Guvern. La discuții au participat PSD, PNL, UDMR, USR și grupul minorităților.
Pe 18 decembrie, premierul Marcel Ciolacu a ținut ultima ședință de Guvern din actualul său mandat, urmând ca noul Executiv să fie instalat înainte de Crăciun.
