"PSD solicită instituţiilor statului să sancţioneze campania de tip nazist îndreptată împotriva membrilor şi simpatizanţilor partidului. PSD va sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Parchetul cu privire la campania de sorginte nazistă care vizează membrii şi simpatizanţii Partidului Social Democrat. Este în mod vădit o campanie coordonată, cu un stil propriu şi o concepţie unică, prin care se urmăreşte denigrarea unei categorii de cetăţeni, prin utilizarea unor tehnici de dezumanizare folosite anterior pe scară largă de către regimul nazist, sub coordonarea sinistrului ministru al Propagandei, Joseph Goebbels, cu scopul justificării atrocităţilor din timpul Holocaustului. Este absolut revoltător să constatăm că, în urma declaraţiilor jignitoare ale premierului Bolojan, aceleaşi practici naziste sunt folosite astăzi în România pentru denigrarea unor cetăţeni din cauza convingerilor lor politice. Iar în lipsa unei delimitări, premierul devine co-autor al acestei propagande ilegale", se arată în comunicatul transmis AGERPRES.

PSD subliniază că asocierea cu un partid politic şi exprimarea liberă a unor convingeri, inclusiv politice, sunt drepturi fundamentale garantate de Constituţie. În acest context, formaţiunea consideră că organizarea şi diseminarea unei campanii agresive care asociază membrii şi simpatizanţii săi cu imagini "care induc dezgust şi repulsie" reprezintă o încălcare gravă a legislaţiei privind combaterea discriminării şi interzicerea distribuirii de materiale de propagandă de tip fascist.

"În practica CNCD, orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant şi ofensator pe criteriul convingerilor politice ale unor persoane, reprezintă un act agresiv de hărţuire, care trebuie sancţionat conform legii. O astfel de conduită este profund anti-europeană şi anti-democratică. Este o reînviere a unor practici josnice specifice regimurilor totalitare. Este o dezonorantă şi dezgustătoare dublă măsură din partea celor care, deşi condamnă extremismul, au distribuit astfel de materiale în numele pro-europenismului şi valorilor umane", mai spune comunicatul.

Potrivit unor surse social-democrate, campania invocată ar fi realizată de creatori de meme-uri generate cu inteligenţă artificială, în care lideri ai PSD sunt comparaţi cu şobolani.

Citește și
Poziția UDMR față de criza politică creată de PSD: ”Discuțiile trebuie reluate de la zero”. Ce e ”logic și rațional” de făcut

Vineri, premierul Ilie Bolojan vorbise despre „şobolani care ne mănâncă rezervele din cămară”, susţinând că adevăratele probleme ţin de planurile de vânzare a unor companii strategice. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a întrebat pe Bolojan de ce nu a făcut plângeri la DNA sau la alte instituţii, dacă susţine că ”a găsit şobolani în cămara cu alimente” şi el a aprins becurile. În replică, Ilie Bolojan a precizat că a făcut sesizări de fiecare dată când s-au constatat lucruri de natură penală, dar sunt şi chestiuni de ”iresponsabilitate managerială”.