PSD cere ajutorul opozitiei pentru a-l convinge pe Iohannis sa promulge Codul Fiscal. Ce avertiza presedintele despre proiect

61692057

Presedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, le-a cerut joi celor doi copresedinti ai PNL, Alina Gorghiu si Vasile Blaga, dar si liderului UDMR, Kelemen Hunor, sa solicite impreuna presedintelui Klaus Iohannis promulgarea rapida a Codurilor fiscale.

"Va indemn sa cerem, impreuna, promulgarea rapida a Codurilor fiscale, cele la care am lucrat impreuna in ultimul an, cu scopul de a ajuta la cresterea economica si la reducerea fiscalitatii in Romania! Ma adresez dumneavoastra in calitate de presedinta-interimar a PSD, dar si de cetatean al acestei tari, in speranta ca veti sustine in continuare eforturile Parlamentului Romaniei de a adopta un proiect extrem de important pentru economia romaneasca, pentru mediul de afaceri si pentru intreaga societate. Este vorba despre noile Coduri fiscale si de procedura fiscala, acte normative ce au trecut printr-un riguros proces de consultari si dezbateri publice, adoptate de Parlament cu o larga sustinere si care, in acest moment, se afla pe masa presedintelui Republicii, la promulgare", se arata in scrisoarea deschisa adresata de Rovana Plumb celor trei lideri politici, potrivit Agerpres.

In scrisoare, Rovana Plumb aminteste ca pe langa scaderea TVA, despre care afirma ca este "cea mai buna masura luata in ultimii 10 ani", noile Coduri fiscale contin prevederi care vor duce la consolidarea cresterii economice.

"Va solicit asadar dumneavoastra, tuturor liderilor de partide parlamentare din Opozitie, indemnul de a sustine pana la capat noile Coduri fiscale, acum, cand mai este doar un pas pana la adoptarea lor. Vocea dumneavoastra este importanta si trebuie sa se faca auzita, fie ca este vorba de semnarea unor scrisori, a unor petitii online sau pur si simplu de transmiterea unui mesaj public", sustine Rovana Plumb.

Aceasta mai arata ca promulgarea codurilor este esentiala pentru Romania, pe motiv ca va transmite un semnal clar investitorilor ca masurile preconizate vor intra in vigoare in perioada urmatoare, iar celor care au deja afaceri in Romania le va permite sa isi pregateasca planurile pentru lunile si anii care vin.

Iohannis, despre Codul fiscal: Nu stiu cum s-a strecurat aprecierea ca ar revolutiona finantele Romaniei

Klaus Iohannis a declarat miercuri ca in noul Cod fiscal s-a strecurat aprecierea ca ar revolutiona finantele Romaniei, subliniind ca nu ar trebui sa existe preocupare doar pentru scaderea taxelor, ci si pentru maniera in care se realizeaza aceasta.

"Nu stiu cum s-a strecurat aprecierea ca acest Cod fiscal ar revolutiona finantele Romaniei prin simpla reducere a unor impozite. Cred ca nu ar trebui sa ne preocupe doar scaderea taxelor, ci si maniera in care se face aceasta. O asemenea schimbare este utila, insa fara sa puna in pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finantelor publice, care a fost consolidata, cu eforturi serioase, in ultima perioada. In plus, aflati totusi in prag de an electoral, trebuie sa intelegem distanta dintre tentatia politica si realitatea economica", a afirmat seful statului la BNR, cu prilejul lansarii emisiunii numismatice "150 de ani de la nasterea Regelui Ferdinand", aratand ca in aceste zile analizeaza Codul fiscal pentru a decide asupra oportunitatii promulgarii actului normativ.

Iohannis a adaugat ca istoria recenta arata ca "nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumatate de masura, mai ales cand acestea atenteaza la situatia noastra de libertate si prosperitate pe termen lung". "Tocmai de aceea devine imperativ sa renuntam cel putin la cateva iluzii, in primul rand iluzia ca prosperitatea se poate construi pe deficite bugetare si datorie publica rostogolita continuu de la un an la altul, apoi iluzia ca politicile economice si fiscale pot compensa absenta reformelor reale, iluzia ca odata ce prosperitatea a fost obtinuta nu se va mai pierde, ceea ce este gresit. De aici si nevoia de o noua abordare, una bazata pe responsabilitate si principii sanatoase", a completat seful statului, relateaza Agerpres.

Potrivit presedintelui, contextul actual, atat economic cat si geopolitic, impune abordari prudente, responsabile pentru starea finantelor publice, si echilibre economice.

"Situatia cu care se confrunta Grecia in acest moment este, fara indoiala, una cu adevarat dificila. Insa, in ultima vreme, prea des si parca prea nedrept, problemele economice ale Greciei au fost trecute in contul monedei comune, al Uniunii Europene chiar. Mai degraba, in aceasta etapa post-criza, Grecia ne-a dezvaluit un model economic sustinut decenii de-a randul prin deficite si datorie publica. Astfel de dezechilibre trebuie corectate profund, iar economia ne arata ca solutiile politice miraculoase nu exista", a conchis el.

Pe de alta parte, premierul Victor Ponta sustine legea noului Cod Fiscal si i-a cerut presedintelui sa o promulge cat mai curand.

Victor Ponta, prim-ministru: "Eu sper totusi ca presedintele sa nu faca vreo ambitie si sa se gandeasca la Romania si sa promulge Codul Fiscal. Codul asta Fiscal nu l-am scris eu sau domnul Iohannis, a fost scris de Ministerul Finantelor si aprobat in unanimitate, inclusiv de PNL, in Parlament."

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Catalin Predoiu, despre promisiunea lui Ponta privind o eventuala demisie din Guvern: "Este o propunere neconstitutionala"

Prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu a calificat, joi, drept "neconstitutionala" varianta invocata de premierul Victor Ponta privind o eventuala demisie din functie, conditionata de semnarea unui acord cu presedintele Romaniei.

Lupta pentru sefia PSD. Zgonea, atac la conducere: "Liderul partidului e inculpat, iar adjunctul e condamnat"

Incepe sa fie concurenta mare pentru sefia PSD. Numarul doi intre social democrati, Liviu Dragnea, pare hotarat acum sa devina numarul unu si sa intre in cursa impotriva colegei sale, Rovana Plumb.

Iulian Matache este noul ministru al Transporturilor. Presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire in functie

Presedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind numirea lui Iulian Matache la conducerea Ministerului Transporturilor, informeaza Administratia Prezidentiala.

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.