Ponta vrea interventie "fara complexe" la proteste violente: Nu mai suntem in '30, cu legionarii!

61377451

Premierul Ponta l-a anuntat pe ministrul de Interne ca jandarmii au mandat clar din partea sa sa actioneze "fara complexe" atunci cand protestele depasesc "linia rosie" si se transforma in agresiuni si amenintari.

"Vreau sa dati un semnal foarte clar de respectare a legii. Exista o linie rosie peste care nu accept sa se treaca. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, ca e barbat, rezista, e vorba de faptul ca nu ne intoarcem la anii '30, cand isi faceau legionarii de cap pe strazile Bucurestiului. Cat timp protestele sunt pasnice. jandarmii au procedat foarte bine, foarte elegant, dar in momentul in care se trece linia rosie si vorbim de agresiuni, amenintari, blocarea unor drumuri, aveti din partea mea mandat foarte clar de interventie conform legii", i-a spus Ponta ministrului de Interne, Radu Stroe, in sedinta de guvern.

Ministrul l-a informat ca, in jurul pranzului, va fi primit un raport de la Inspectoratul General al Politiei si ca se discuta cu procurorul modul de incadrare a faptelor.

Premierul a completat spunand ca vrea un mesaj foarte clar al faptului ca democratie nu inseamna anarhie.

"Am vazut ca in Canada sunt tot demonstratii impotriva gazelor de sist. Acolo, politia a intervenit dur. Eu nu va cer sa interventi dur decat daca se trece linia rosie, care este agresiunea, incalcarea unor drepturi fundamentale, inclusiv dreptul de proprietate si blocarea unor drumuri si impiedicarea intereselor legitime ale acestei tari. Pentru 300, 100, 1.000 de oameni nu putem bloca o tara de 22 milioane si o sa va cer, aveti din partea mea mandat, jandarmii, politia, institutiile statului sa actioneze fara niciun fel de complex cand e vorba de incalcarea grava a legii. Cred ca nu putem sa acceptam ca lucrurile sa treaca de aceasta linie rosie", a conchis Ponta.

Citește și
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Noua persoane au fost identificate in urma incidentului de joi seara, din Centrul Istoric, in care opozanti ai proiectului minier de la Rosia Montana au spart luneta masinii ministrului Daniel Barbu, doua dintre acestea au fost audiate, iar celelalte sapte vor fi citate sa dea declaratii.

Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Emilia Mihai, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, ca barbatul care a spart luneta masinii in care se afla ministrul Culturii si o alta persoana au fost audiati la Sectia 10 Politie inca de joi seara, acestia fiind gasiti de politisti in zona in care s-a produs incidentul. De asemenea, joi seara a fost audiat si soferul ministrului Culturii.

Alte sapte persoane care ar fi participat la agresiune urmeaza sa fie citate si audiate de politisti. Totodata, in cursul zilei de vineri urmeaza sa fie audiati aproximativ 40 de martori, a precizat Emilia Mihai.

Potrivit anchetatorilor, luneta autoturismului in care se afla ministrul Daniel Barbu a fost sparta de o singura persoana, care s-a urcat pe masina si a lovit geamul cu pumnul.

Emilia Mihai a mai spus ca faptele celor care l-au agresat pe ministrul Culturii nu a fost inca incadrate legal, urmand ca, impreuna cu procurorii, sa stabileasca pentru ce infractiuni vor fi cercetati acestia.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, care participa, joi seara, in Club A, in Centrul Vechi al Capitalei, la o dezbatere culturala, a fost huiduit de cateva zeci de protestatari fata de proiectul Rosia Montana, care au intrat in local si nu l-au lasat ulterior sa plece, spargandu-i luneta masinii.

Daniel Barbu a participat, joi seara, la evenimentul "Cafeneaua critica", de la ora 19.00, in Club A. Cateva zeci de manifestanti veniti la local au intrerupt dezbaterea, au desfasurat pancarte in jurul lui Barbu si au aruncat inspre acesta cu bancnote false, pe care era tiparit portretul lui. Tot ei i-au intins lui Barbu o punga cu monede si l-au huiduit, intrebandu-l "Cati bani ti-ai luat?" si cerandu-i demisia.

Dezbaterea nu a mai fost reluata, ministrul hotarandu-se sa plece. Afara, protestatarii au blocat drumul autoturismului in care se afla demnitarul si au lipit pe masina bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta masinii, ministrul reusind sa plece datorita interventiei fortelor de ordine - politisti si jandarmi, sositi de urgenta la fata locului.

Politia Capitalei s-a autosesizat in acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificati cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zona.

Oficiali din Politia Capitalei au precizat, pentru MEDIAFAX, ca, in cazul infractiunii de distrugere, nu se pot face cercetari decat in urma unei plangeri a proprietarului autoturismului avariat.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, ca a cerut identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, si sanctionarea acestora contraventionala sau penala, apreciind ca o astfel de agresiune este inacceptabila si ca, in lipsa unor masuri, tara poate fi cuprinsa de anarhie.

Din 1 septembrie, in Capitala si in mai multe orase din tara, dar si peste hotare, au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Rosia Montana.

Manifestantii cer ca Parlamentul sa respinga proiectul de lege care reglementeaza exploatarea minereurilor din perimetrul Rosia Montana si sa interzica, prin lege, folosirea cianurilor in activitatile miniere din Romania, Guvernul sa respinga, prin hotarare, in regim de urgenta, acordul de mediu, Rosia Montana sa fie inclusa pe lista tentativa a Romaniei pentru includerea in patrimoniul UNESCO si demisia premierului Victor Ponta si a celor patru initiatori ai proiectului de lege: ministrii Dan sova, Rovana Plumb, Daniel Barbu si directorul ANRM Gheorghe Dutu.

Articol recomandat de sport.ro
Șantier pentru 36 de milioane de euro la Constanța. Cum arată arena după șase ani de la începerea lucrărilor
Șantier pentru 36 de milioane de euro la Constanța. Cum arată arena după șase ani de la începerea lucrărilor
Citește și...
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Proiectul a fost declarat constituțional după cinci amânări.

Traian Băsescu: Liderul PSD își sabotează propriul premier. ”Grindeanu dă din gură, Bolojan aduce bani în țară”
Traian Băsescu: Liderul PSD își sabotează propriul premier. ”Grindeanu dă din gură, Bolojan aduce bani în țară”

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că ”nu este posibil” ca PSD să ameninţe cu ruperea Coaliţiei sau cu demiterea premierului în timp ce Ilie Bolojan se află la Bruxelles pentru a negocia ca România să piardă cât mai puţini bani din PNRR. 

Consiliul General al Capitalei, blocat după ce consilierii PSD ar fi intrat în „grevă”. Ciucu denunță „circul politic”
Consiliul General al Capitalei, blocat după ce consilierii PSD ar fi intrat în „grevă”. Ciucu denunță „circul politic”

Blocaj la Primăria Capitalei. Pentru a doua oară în această săptămână, ședința de consiliu nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum. Grupurile PSD, AUR și PUSL au lipsit. 

Recomandări
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit, vineri dimineață, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este al șaselea transmis de autorităţi începând de miercuri seară.

Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări
Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări

Guvernul analizează în ședința de vineri modificări în domeniul fiscal-bugetar, stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu, precum şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare ale prefecţilor şi subprefecţilor.