PNL vrea să modifice Legea CCR: ”Boicotul nu mai poate fi o opțiune. Sancționarea celor care absentează nemotivat”

×
Publicitate

Parlamentarii PNL Raluca Turcan şi Daniel Fenechiu au depus un proiect de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a CRR, care să interzică acțiunile judecătorilor de boicotare a ședințelor și care să sancționeze financiar absențele de la ședințe.

Proiectul poate fi completat prin dezbatere parlamentară, a anunțat Turcan.

Ea susține că, în ultimii ani, Curtea Constituțională ”și-a pierdut din credibilitate”, din cauza suspiciunilor de conflict de interese, a amânărilor nejustificate sau, ”așa cum vedem în aceste luni, din cauza absențelor repetate și a boicotării unor decizii importante”.

Principalele măsuri din acest proiect sunt:

• ”instituirea expresă a obligației judecătorilor Curții Constituționale de a participa la ședințele Plenului – boicotul nu mai poate fi o opțiune;

• sancționarea financiară a judecătorilor care absentează nemotivat de la ședințele Plenului Curții, cu 10% din indemnizația brută pentru fiecare absență, fiind admise doar situații de natură medicală, caz fortuit sau de forță majoră;

• revocarea, de către Parlament sau Președintele României (în funcție de cine i-a numit) pe judecătorii aflați în situații de incompatibilitate, care absentează nemotivat de cel puțin 3 ori consecutiv de la lucrările Plenului sau dacă se află în imposibilitatea exercitării funcției de judecător mai mult de 90 de zile.”

Raluca Turcan mai spune că niciuna dintre măsurile propuse ”nu afectează independența judecătorilor Curții Constituționale în exercitarea mandatului şi nici inamovibilitatea pe durata acestuia”.

”Legea face un singur lucru: introduce standarde minime de conduită și responsabilitate într-una dintre cele mai importante instituții”, mai precizează parlamentarul liberal.

În decembrie 2025, patru judecători ai Curţii Constituţionale au părăsit sala la dezbaterile privind legea pensiilor magistraţilor. Din acest motiv, CCR a amânat luarea unei decizii, invocând lipsa cvorumului. Cvorumul implică prezemţa a şase dintre cei nouă judecători ai Curţii.

Legea de funcționare a Curții Constituționale prevede că judecătorii CCR au obligația să își exprime votul atunci când sunt luate decizii, fără posibilitatea de a se abține. Mandatul unui judecător poate înceta înainte de termen dacă această obligație este încălcată grav, iar o astfel de decizie se ia în plenul Curții, cu votul majorității membrilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62602506
În ce condiții poate fi încheiat mandatul unui judecător CCR care boicotează votul. „Nu au dreptul să se abțină”

Pentru a treia oară, Curtea Constituțională amână soluția pentru proiectul pensiilor magistraților, după ce patru judecători, toți propuși de PSD, nu s-au prezentat la ședință.  

62602469
Fost președinte CCR, despre judecătorii care au ”chiulit” de la dezbaterea pensiilor speciale. ”Nu așa, gata, îi dăm afară”

Fostul președinte CCR Augustin Zegrean a declarat că cererea celor patru judecători de amânare a dezbaterilor pe reforma pensiilor magistraților este justificată, în timp ce absența lor de la ședință ar constitui totuși abatere profesională.  

62602451
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză

Cei patru judecători care nu au participat la ședințele de duminică și luni ale CCR pe tema contestației depuse la legea pensiilor magistraților acuză proceduri „fără precedent” în acest caz.    

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.