PNL a sesizat Curtea Constitutionala privind legea bugetului pe 2015. O decizie va fi luata pana in data de 11 ianuarie

61468229

Viceliderul deputatilor liberali, Eugen Nicolaescu, a anuntat ca parlamentarii PNL au sesizat, luni, Curtea Constitutionala cu privire la legea bugetului de stat pe 2015.

Nicolaescu a sustinut ca doreste sa contracareze "afirmatiile mincinoase ale lui Victor Ponta".

"Curtea Constitutionala are la dispozitie 20 de zile de analiza si dezbatere a proiectului supus contestarii. Cu alte cuvinte, termenul expira la 11 ianuarie. Mai departe, se pot intampla doua lucruri: Curtea Constitutionala sa declare constitutional proiectul de lege si el pleaca la promulgare sau sa-l declare neconstitutional, si atunci procedura cea mai simpla este: il trimite la Parlament pentru a-l pune de acord cu prevederile constitutionale asa cum va spune Curtea la vremea respectiva. Din 11 ianuarie pana la sfarsitul lunii ianuarie, daca exista vointa politica din partea lui Victor Ponta si a PSD, proiectul de lege poate fi revizuit si poate fi trimis la promulgare si altfel incat proiectul de lege sa intre in vigoare", a sustinut Nicolaescu. Viceliderul grupului PNL a tinut sa sublinieze ca "nu exista niciun pericol de a nu se da oamenilor drepturile care sunt prevazute in legea bugetului".

"Dar eu cred ca datoria noastra este sa nu permitem ca sa apara in Monitorul Oficial o lege suspectata de neconstitutionalitate. Noi trebuie sa le dam oamenilor o lege constitutionala in care prevederile legale sa fie in acord definitiv cu Constitutia. Afirmatiile lui Victor Ponta referitoare la neplata pensiilor, la neplata unor drepturi salariale sau a altor binefaceri ale teleguvernarii pesediste sunt manipulatorii, demagogice si extrem de periculoase prin populismul lor", a mai declarat deputatul PNL.

Contestarea proiectului de buget la Curtea Constitutionala si neaplicarea acestuia din ianuarie va impune amanarea tuturor masurilor adoptate, precum majorarea pensiilor si introducerea TVA de 9% la pachete turistice, a afirmat premierul Victor Ponta, adaugand ca spera ca bugetul sa nu fie contestat.

"Vreau sa fac un singur apel la seriozitate si responsabilitate: inteleg pozitii politice si politicianiste uneori, insa vreau sa transmit tuturor cetatenilor acestei tari ca, in msura in care acest buget va fi contestat la Curtea Constitutionala si nu va intra in vigoare la 1 ianuarie 2015, toti cei care asteapta pensiile marite, subventiile, cei care vand pachete de turism cu TVA redus vor astepta degeaba si vor trebui sa-i intrebe pe colegii care contesta la Curtea Constitutionala de ce nu isi primesc pensiile, de ce nu-si primesc alocatiile marite conform noului buget. In masura in care bugetul nu este in vigoare, se aplica 1 pe 12 din bugetul anterior, care nu prevedea aceste cresteri", a spus Ponta, duminica, in plenul Parlamentului.

El a aratat ca spera ca bugetul sa fie in vigoare la 1 ianuarie si ca declaratia privind contestarea proiectului de buget a fost doar una politica, altfel toate prevederile trebuie amanate.

Deputatul Eugen Nicolaescu a anuntat, duminica, dupa ce plenul Parlamentului a adoptat proiectul bugetului pe 2015, decizia PNL de a contesta legea la Curtea Constitutionala.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptat, duminica, de Parlament, fiind inregistrate 339 de voturi "pentru" si 141 "impotriva".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61610308
Prima decoratie din mandatul de presedinte al lui Iohannis. "Am decis sa ii acord cea mai inalta distinctie a statului roman"

Klaus Iohannis a anuntat pe contul de Facebook ca va conferi, luni, prima decoratie din mandatul de presedinte lui Octav Bjoza, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania.

60579148
Presedintele Iohannis si-a anuntat OFICIAL echipa de consilieri. Cine il va sfatui la Cotroceni

In prima zi de lucru, noul presedinte al Romaniei a semnat decretele de numire pentru consilierii sai prezidentiali

61598319
Klaus Iohannis si-a ales consilierii. O scriitoare, un conferentiar universitar si un fost jurnalist, in echipa presedintelui

Presedintele Klaus Werner Iohannis a semnat, luni, decretele de numire in functia de consilier prezidential pentru Sorin-Dan Mihalache, Dan-Andrei Muraru, Cosmin-stefan Marinescu, Tratiana Niculescu Bran si Adrian-George Scutaru.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.