Orban: ”Cîţu este în poziţia pe care o are ca urmare a negocierilor conduse de mine”. ”Este un lucru care mă afectează”

62196713
Agerpres

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Brăila, că negocierile în care Florin Cîţu a fost desemnat premier au fost conduse de el, în calitate de preşedinte al PNL la acea vreme.

 

"Unii care îl susţin astăzi pe domnul Cîţu şi chiar domnul Cîţu sunt în poziţiile pe care le au ca urmare a negocierilor care au fost conduse de mine, ca preşedinte al PNL. Candidatul oficial la funcţia de prim ministru al PNL în campanie electorală am fost eu. La negocieri, după prima formă a mandatului, care a fost Florin Cîţu premier şi Ludovic Orban preşedintele Camerei Deputaţilor, am flexibilizat după un blocaj de şase zile, dacă vă aduceţi aminte. Am flexibilizat mandatul cu a doua variantă, Ludovic Orban premier şi Florin Cîţu preşedintele Senatului şi asta a deblocat negocierile. Până la urmă, între mine şi Florin Cîţu pentru poziţia de premier, preferinţa pentru domnul Cîţu a fost manifestată de partenerii de coaliţie de la USR PLUS, la momentul respectiv. Până una alta, negocierile de formare a acestei coaliţii au fost conduse de mine, în calitate de preşedinte al PNL", a declarat Orban.

Ludovic Orban a mai precizat că nu s-ar fi aşteptat nicio secundă din partea unor colegi, pe care i-a susţinut în trecut pentru ocuparea unor funcţii şi în care a investit încredere, să nu fie alături de el în campania internă pentru preşedinţia partidului.

 

”Nu mi-aș fi pus o singură secundă problema să nu fie alături de mine”

 

"Ieri s-au împlinit patru ani de la alegerea mea ca preşedinte al PNL. În 2017, am preluat partidul într-o stare nu foarte bună, demoralizat după ce pierduse alegerile într-un mod ruşinos în faţa PSD, cu un scor de doar 20%. Partidul era sub 18% în sondajele de opinie. Practic, eu am construit şi am pus în practică strategia, încercând să ţin unit Partidul Naţional Liberal, să asigur reprezentarea fiecărei grupări, fiecărei personalităţi în parte, din cauza asta m-am bizuit pe toţi oamenii din partid, indiferent dacă unii mă simpatizau sau nu, dacă au votat cu mine la congres sau dacă nu. Eu nu am operat o discriminare între membrii PNL în funcţie de opţiunile lor individuale. Pur şi simplu, am încercat să construiesc o echipă a PNL, astfel încât să reuşim să ne atingem obiectivele şi ne-am atins aceste obiective. Faptul că, astăzi, sunt colegi de-ai mei, care au colaborat cu mine, care au fost susţinuţi de mine pe diferite funcţii şi pe diferite poziţii, colegi în care am investit, sigur că este un lucru care mă afectează, pentru că, la unii dintre ei, nici nu mi-aş fi pus o singură secundă problema să nu fie alături de mine. Ce-i determină în opţiunea lor este problema fiecăruia", a completat Orban.

Ludovic Orban a participat vineri, în judeţul Brăila, la o acţiune de campanie în localitatea Viziru, unde au loc alegeri locale parţiale pe 27 iunie.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62196708
Theodor Stolojan nu a putut plăti cotizația la partid pentru că nu mai figurează în baza de date a PNL. ”Este extrem de grav”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că situaţia prin care a trecut săptămâna aceasta Theodor Stolojan, aceea de a nu putea plăti cotizaţia la partid pe motiv că nu figurează în baza de date a PNL, a fost generată de "o eroare de soft".

62196706
Alexandru Rafila, ironii către Florin Cîțu: „Este un om norocos”

Alexandru Rafila l-a ironizat pe premierul Cîțu, după ce acesta a afirmat că „este un om norocos”. Guvernul nu va atinge țintele propuse pentru vaccinare, a spus deputatul PSD.

62182406
Proiect de OUG. Alocațiile copiilor vor crește cu 13 % de la 1 ianuarie 2022

Alocațiile pentru copii vor crește de la 1 ianuarie, anul viitor, cu 13%, prevede un proiect de ordonanță de urgență discutat în ședința de Guvern.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.