PSD analizează propunerea, USR își menține refuzul de a susține un guvern din care să facă parte social-democrații. UDMR cere explicații privind viitoarea majoritate parlamentară, iar AUR respinge categoric această desemnare și vrea alegeri anticipate.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a transmis că nici el și nici conducerea partidului nu au fost informați în prealabil despre decizia președintelui și a calificat desemnarea drept un act ostil la adresa liberalilor.

Ilie Bolojan, președintele PNL: „Nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.”

Cei din PNL vor avea o ședință luni în care vor decide direcția în care vor merge. La PSD, reacția a fost prudentă. Liderii partidului au transmis că nu resping decizia, însă trebuie să analizeze programul de guvernare al premierului desemnat, Adrian Veștea.

Ciprian Șerban: „Vom analiza această nominalizare în forurile de conducere ale PSD, în raport cu programul de guvernare și cu șansele reale de a construi o majoritate stabilă”.

Între timp, cei din USR au anunțat că vor avea o ședință pentru a decide poziția partidului. Totuși, fără ocolișuri, continuă să excludă o colaborare guvernamentală cu social-democrații, ceea ce ar complica ecuația parlamentară pentru viitorul premier desemnat.

Radu Mihaiu, vicepreședinte USR: „Nu vom vota un guvern din care face parte PSD”.

Csoma Botond, liderul deputaților UDMR: „Ar fi bine să putem cumva reconstrui fosta coaliție. Trebuie văzut cum vrea să obțină domnul Veștea majoritatea în Parlament. Nu cred că ar fi benefic pentru UDMR, ca reprezentant al comunității maghiare, să ne asociem cu politicieni care provin din partide cu rădăcini extremiste, de la SOS și POT”.

De cealaltă parte, AUR a respins categoric nominalizarea. Într-un comunicat de presă, partidul susține că desemnarea lui Adrian Veștea nu face decât să adâncească actuala criză politică și își menține solicitarea privind organizarea de alegeri anticipate.

„Propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni (...) nu face decât să sporească actuala criză pe care o parcurgem”, transmite AUR.

Adrian Veștea are la dispoziție 10 zile pentru a negocia cu partidele astfel încât să obțină o majoritate parlamentară și să depună în Parlament programul de guvernare și lista viitorilor miniștri.