Nicușor Dan susține că Firea minte și cere o întâlnire directă cu ministrul de Finanțe. Răspunsul ironic dat de Adrian Câciu

62225150
Agerpres

Nicuşor Dan a anunţat că, după întrevederea pe care a avut-o sâmbătă cu premierul Nicolae Ciucă, doreşte să aibă în perioada următoare o întrevedere şi cu ministrul de Finanţe pentru a îi prezenta situaţia financiară a Primăriei Capitalei.

Primarul Capitalei consideră că ministrul de Finanțe nu se poate baza pe informaţiile primite de la Gabriela Firea care îşi minte colegii din PSD, nu doar pe bucureşteni.

„După întâlnirea de sâmbătă cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, îmi doresc să am în perioada următoare şi o întâlnire cu domnul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu. Îi voi prezenta domnului Câciu chestiunile financiare care privesc Primăria Capitalei, ca să aibă informaţiile direct de la sursă. E important un dialog direct, fiindcă domnul ministru nu se poate baza pe informaţiile de la Gabriela Firea, care pare să-şi mintă şi colegii de partid, nu doar bucureştenii”, a scris Nicuşor Dan, duminică pe Facebook.

El a adăugat că doreşte „să existe o bună colaborare între Primăria Municipiului Bucureşti şi noul Guvern, fiindcă trebuie să lucrăm împreună pentru interesul bucureştenilor”.

„Provocarea de conflicte şi utilizarea de poziţii ministeriale pentru ambiţii personale, aşa cum face deja din primele zile fostul primar al Capitalei, va dezgusta foarte repede cetăţenii”, a conchis primarul general.

Edilul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că Primăria nu a cerut bani de la Guvern pentru acest an şi a menţionat că va exista o mare dificultate în ianuarie 2022 deoarece la sfârşitul acestui an deoarece municipalitatea nu o să mai aibă niciun ban în cont. Nicuşor Dan a avut, sâmbătă, o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă.

Adrian Câciu: Aş fi preferat să mă sunaţi, dumneavoastră aţi preferat marketingul!

Adrian Câciu i-a replicat primarului general al Capitalei, spunând că ar fi preferat să fie sunat direct de edil şi nu ca acesta să opteze să îşi facă marketing.

„Sunteţi doar la un telefon distanţă pentru a stabili o întâlnire. Discuţia va fi nu numai despre contabilitate şi bugetul anului viitor, ci mai ales despre modul în care finanţarea se transformă în servicii publice concrete şi de calitate pentru bucureşteni. Mulţumesc! P.S.: Aş fi preferat să mă sunaţi, dumneavoastră aţi preferat marketingul. Este ok”, a fost comentariul lui Adrian Câciu la postarea de duminică pe pagina de Facebook a lui Nicuşor Dan.

Ministrul de Finanţe Adrian Câciu a precizat, vineri, că trebuie să existe o discuţie foarte serioasă cu primarul general Nicuşor Dan despre sumele care vor fi alocate către PMB pentru subvenţia la căldură. El a adăugat că Primăria Capitalei are bani, iar un primar gospodar putea muta aceste fonduri în acest scop. „Eu aş vrea ca săptămâna viitoare, poate pe 10 decembrie sau de pe 10 decembrie încolo să închidem această situaţie”, a mai spus ministrul, potrivit news.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62126502
Fostul principe Nicolae nu spune “Nu” politicii. De la cine a primit oferte deja

Fostul principe Nicolae a afirmat duminică, referitor la o eventuală implicare în politică, că este deschis la orice variantă în viitor, dar că momentan îi este bine aşa.

62208994
Ședință de urgență la Guvern. Arafat: ”În final, tulpina va ajunge peste tot. Nimeni nu va putea s-o oprească”

Premierul Nicolae Ciucă a convocat de urgență, duminică, o ședință de Guvern, pentru a prelungi starea de alertă în România, dar și pentru a discuta despre măsurile care se impun după apariția noii tulpini de Covid-19, Omicron.

62227029
Demisii în bloc la TNL Sector 3: Tinerii stau la coadă ca să iasă din partid

Petruţ Gheorghiţă, lider al TNL sector 3, anunţă demisii în bloc din partid, invocând ”alianţa toxică” PNL-PSD. El precizează că demisionarii se vor alătura echipei lui Ludovic Orban.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.