El a declarat că manifestanţii se bucură de respectul său, dar şi de simpatia sa, amintind că şi el a protestat, de-a lungul timpului, împotriva oamenilor politici. De asemenea, el le-a transmis celor care l-au huiduit că au nevoie de un proiect pentru viitor.

„Mă adresez celor care au venit să huiduie la manifestaţia de azi. În primul rând, aveţi respectul meu, pentru că e un gest democratic pe care îl faceţi. În al doilea rând, aveţi simpatia mea pentru că şi eu am huiduit de mai multe ori politicienii. Dar vă pun două întrebări. Imediat după asta, ce se întâmplă? Există un proiect? Dumneavoastră dincolo de a contesta un mod în care societatea funcţionează, dumneavoastră aveţi nişte lideri, un proiect? Pentru că, dacă îl aveţi, haideţi să îl dezbatem! A doua întrebare este şi mai importantă. În România, în care liderii dumneavoastră proclamaţi proclamează, e loc pentru toţi românii? E loc pentru vecinii dumneavoastră? E loc pentru copiii cu care sunt colegi copiii dumneavoastră? Astea sunt întrebările pe care vi le pun. Şi mai am o rugăminte. Vă rog, în spiritul acelei Românii în care vrem să trăim cu toţii, vă rog să nu mai huiduiţi pe imnul naţional şi pe ceremonii de comemorare a eroilor",
a afirmat şeful statului.

Şeful statului a precizat că România are o economie privată excepţională, dar că nu avem un proiect economic comun pentru următorii zece ani.

„Unirea este actul energic al întregii naţiuni române. Şi vreau să vă întreb dacă reuşim în momentul ăsta să constituim o societate? Avem o economie privată excepţională care a dublat PIB în 10 ani. Dar am reuşit din interior să punem aceste energii împreună astfel încât să avem un proiect economic pentru zece ani de acum încolo? Nu am reuşit. Avem magistraţi excepţionali, dar avem un proiect despre cum să corectăm şi să echilibrăm justiţia din România? Nu îl avem”, a adăugat preşedintele României.

El a precizat că se intră într-o competiţie geopolitică grea şi că ”vor avea succes acele societăţi care vor reuşi să îşi pună energiile împreună”.

Citește și
Ilie Bolojan: „Eu sper ca, în al 12-lea ceas, CCR să ia o decizie în ceea ce privește reforma pensiilor magistraților”
Ilie Bolojan: „Eu sper ca, în al 12-lea ceas, CCR să ia o decizie în ceea ce privește reforma pensiilor magistraților”

 „Sunt optimist pentru România”, a mai spus Nicuşor Dan.