Marcel Ciolacu a anunțat că nu vrea să fie premier, dacă PSD câștigă alegerile. Pe cine propune

62154469
Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că nu ar fi rău ca pentru prima dată social-democraţii să propună pentru funcţia de premier, dacă vor câştiga alegerile parlamentare, o altă persoană decât preşedintele partidului.

"Sunt foarte mulţi colegi care se încadrează în profilul de a fi primul ministru după 6 decembrie. Nu am luat o decizie în interiorul partidului. Nu are rost să facem speculaţii. Nu cred că asta îi interesează acum pe români. Eu am o viziune un pic diferită. De când am ajuns preşedintele partidului, am spus că eu nu cred în tătuci şi că nu trebuie ca un singur om să gestioneze absolut tot. Cred că e un moment în care şi PSD trebuie să aibă o altă abordare. E un moment dificil prin care trece România, prima provocare este sănătatea, apoi o să urmeze educaţia şi economia. Cred că nu este rău ca pentru prima oară PSD să vină cu o altă propunere de prim ministru decât cel care este şi preşedintele partidului", a spus Ciolacu la Antena 3, întrebat cine ar putea fi propus pentru funcţia de prim ministru de către PSD dacă acest partid va ieşi pe primul loc după alegerile parlamentare.

Întrebat dacă Sorin Grindeanu ar putea să fie propunerea de prim ministru a PSD, Ciolacu a spus: "Este o propunere foarte serioasă".

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62156274
Klaus Iohannis: „Trebuie să fim uniți” pentru a combate pandemia. Noile restricții vor intra în vigoare luni

Președintele României, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în judeţul Maramureş, a vorbit despre pandemia de Covid-19 în România și despre noile măsuri, care vor intra în vigoare de luni.

62150608
Ciolacu a povestit cum el și Grindeanu au jurat pe o icoană că nu sunt securiști

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a povestit, într-un interviu pentru Libertatea, că el și prim-vicepreședintele partidului Sorian Grindeanu au jurat pe o icoană din sufrageria sa că nu sunt securiști.

62145415
Marcel Ciolacu: „După ce a pierdut lupta cu pandemia, Orban l-a chemat pe Iohannis să prezideze eşecul guvernării”

Marcel Ciolacu spune că Ludovic Orban l-a chemat pe Klaus Iohannis să prezideze ședința de guvern, pentru a salva aparențele, după pierderea luptei cu pandemia de coronavirus.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.