Klaus Iohannis știe că ţinta de deficit va fi depăşită, însă nu crede că există riscul să pierdem fonduri europene

62382545
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, în judeţul Tulcea, că este clar că ţinta de deficit de 4,4% din PIB va fi depăşită. Cu toate acestea, șeful statului nu crede că există riscul ca România să piardă fonduri europene.

"Am avut o discuţie (cu premierul înainte de a pleca la Bruxelles - n.r.), cunosc abordările promovate de coaliţie şi de Guvern, este între timp destul de clar că nu va fi atinsă ţinta de deficit de 4,4% din PIB, ci va fi depăşită. Cu cât va fi depăşită - asta va trebui să ne explice Guvernul şi de aceea şi poartă şi aceste negocieri. Părerea mea că o uşoară depăşire a acestei ţinte nu este problematică, dar pe de altă parte ea trebuie să vină mână în mână cu măsuri care cresc gradul de colectare şi care ne duc într-o zonă în care la anul şi în anii care urmează nu mai avem această problemă", a spus Iohannis, potrivit Agerpres.

Totodată, şeful statului nu crede că există riscul ca România să piardă fonduri europene.

"Deci trebuie să creştem colectarea şi să ţinem cheltuielile sub control. Aceste chestiuni se discută la Bruxelles şi nu cred că există riscul să pierdem fonduri europene fiindcă aceste discuţii se fac tocmai pentru a găsi o cale comună pentru a atenua deficitul bugetar şi pentru a veni cu soluţii care nu sunt valabile doar acum şi peste două luni, ci soluţii care în ansamblu, pe mai mulţi ani, îmbunătăţesc întreaga situaţie. Eu sper ca Guvernul să vină cu nişte măsuri care fac exact ceea ce am spus acum", a adăugat preşedintele.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62355187
Senator USR: Domnule Ciolacu, aduceţi Legea salarizării în Parlament, altfel riscăm ca anul şcolar să înceapă cu o nouă grevă
Senatorul USR Ştefan Pălărie i-a cerut vineri prim-ministrului Marcel Ciolacu să aducă de urgenţă Legea salarizării unitare în Parlament.
62382524
Klaus Iohannis, în Deltă: ”Este foarte clar că schimbările climatice au un efect vizibil şi măsurabil asupra Deltei Dunării”
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, vineri, în Delta Dunării, unde a efectuat o vizită împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, şi ministrul Mediului, Mircea Fechet.
62382346
Marcel Ciolacu, tur de forță la Bruxelles. Se va întâlni cu lideri UE și va vizita răniţii din incendiul de la Crevedia
În prima vizită la Bruxelles de la preluarea mandatului de premier, Marcel Ciolacu se va întâlni cu liderii europeni Ursula Von der Leyen, Charles Michel şi Roberta Metsola, cu directorul general pe PNRR şi va vizita răniţii din incendiul de la Crevedia.