Klaus Iohannis a avut anul acesta deplasări externe de peste 7 milioane de lei. Șeful statului nu a aprobat nicio grațiere

62232325
Profimedia

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, 16 deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 7 milioane de lei. Tot în acest an, șeful statului nu a aprobat nicio grațiere și a acordat peste 970 de decorații.

 

Potrivit unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale, la solicitarea Agerpres, cheltuielile aferente pentru cele 16 deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2021, însumează 7.607.800,34 lei.

Pe 7 şi 8 mai, preşedintele Iohannis a participat, la Porto, în Republica Portugheză, la Summitul privind problematica socială, la reuniunea informală a Consiliului European, precum şi la Summitul UE - India, în format de videoconferinţă, cu premierul Indiei, Narendra Modi, iar pe 24 şi 25 mai la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.

Pe 14 iunie, şeful statului a fost prezent la Summitul NATO de la Bruxelles, pe 16 şi 17 iunie a efectuat o vizită de stat în Estonia, iar pe 24 şi 25 iunie s-a aflat la Bruxelles, unde a participat la Summitul PPE şi la reuniunea Consiliului European.

 

Ce deplasări a avut președintele României

 

În 8 şi 9 iulie, Klaus Iohannis a participat, la Sofia, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, pe 27 august, la Chişinău, la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, iar pe 9 septembrie a efectuat o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană.

În 21 şi 22 septembrie, preşedintele Iohannis a participat la segmentul de nivel înalt al celei de a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a avut loc la New York, iar pe 1 şi 2 octombrie s-a aflat la Aachen, în Germania, unde a participat la "Forumul European Carol cel Mare" şi la ceremonia de decernare a Premiului internaţional Carol cel Mare al oraşului Aachen - Pentru unitatea Europei.

De asemenea, pe 5 şi 6 octombrie, Klaus Iohannis a participat, la Brdo, în Slovenia, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul UE - Balcanii de Vest, pe 13 octombrie, la Malmo, în Suedia, la Forumul dedicat comemorării Holocaustului şi combaterii antisemitismului, pe 21 şi 22 octombrie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, iar pe 27 octombrie a efectuat o vizită de stat în Egipt.

Klaus Iohannis a participat, pe 1 şi 2 noiembrie, la Glasgow, la segmentul la nivel înalt al Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), iar pe 15 şi 16 decembrie, la Bruxelles, la Summitul Parteneriatului Estic şi la reuniunea Consiliului European.

 

Nicio grațiere și peste 970 de decorații

 

Conform Administraţiei Prezidenţiale, de la începutul anului şi până în prezent, şeful statului a transmis spre reexaminare Parlamentului şapte legi şi a înaintat Curţii Constituţionale trei obiecţii de neconstituţionalitate.

Până la data de 14 decembrie, la Administraţia Prezidenţială au fost înregistrate 68 de cereri de graţiere. Şeful statului nu a aprobat cereri de graţiere nici în acest an.

În 2021, preşedintele a acordat peste 970 de decoraţii. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, până la data de 14 decembrie, au fost acordate 971 de decoraţii naţionale şi pe domenii de activitate, civile şi militare de pace (inclusiv cele care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002), dintre care 14 au fost acordate unor instituţii din domeniul învăţământului, sănătăţii şi culturii.

Au mai fost acordate 16 decoraţii de război, 26 de decoraţii Drapelelor de Luptă ale unităţilor militare, respectiv un număr total de 82 de Medalii comemorative "Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului" şi Medalii aniversare "Centenarul Marii Uniri". Două decoraţii au fost returnate.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62043078
DOCUMENT. USR a atacat la Curtea Constituțională legea bugetului de stat pentru 2022

Uniunea Salvaţi România a depus, vineri, la Curtea Constituţională, sesizarea privind legea bugetului pentru 2022.

62232291
Ce mesaj le-a transmis românilor președintele Klaus Iohannis de Crăciun: ”Vom trece cu bine”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 24 decembrie 2021, un mesaj cu prilejul Crăciunului.

62231346
Scrisoare pentru Iohannis: Fără certificat obligatoriu la muncă, legea e lipsită de conţinut

Ioana Mihăilă şi Vlad Voiculescu, foşti miniştri ai Sănătăţii, îi transmit o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care arată că legea certificatului verde va fi lipsită de conţinut fără obligativitatea certificatului la locul de muncă.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.