Scrisoare pentru Iohannis: Fără certificat obligatoriu la muncă, legea e lipsită de conţinut

62231346
Profimedia

Ioana Mihăilă şi Vlad Voiculescu, foşti miniştri ai Sănătăţii, îi transmit o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care arată că legea certificatului verde va fi lipsită de conţinut fără obligativitatea certificatului la locul de muncă.

 

"Aflăm că aţi chemat liderii coaliţiei la ordine şi că, în urma acestei întâlniri, ar urma să fie modificată Legea Certificatului Verde. Fără obligativitatea certificatului la locul de muncă, această lege este lipsită de conţinut. Domnule preşedinte, valul al cincilea al pandemiei COVID-19 bate la uşă. Este imposibil de înţeles de ce lăsaţi autorităţile sanitare fără un instrument vital de combatere a infectărilor şi de susţinere a vaccinării", se arată în documentul citat de Agerpres.

Cei doi reprezentanţi USR spun că preşedintele nu trebuie să cedeze în faţa celor care au protestat la Palatul Parlamentului.

"Sperăm, domnule preşedinte, că nu v-aţi speriat de agresivitatea cu care s-a protestat, la Parlament, împotriva acestei legi. Sunteţi şeful politicii de securitate a României, ar fi extrem de grav să cedaţi doar de la atât. Trebuie să găsiţi tăria de a face ce trebuie, tărie pe care au avut-o atâţia lideri europeni", se arată în scrisoare.

Ioana Mihăilă şi Vlad Voiculescu apreciază că bilanţul preşedintelui Iohannis "de lider al unei ţări care trece printr-o pandemie, este ruşinos". În acest sens, îi reproşează că în valul al doilea al pandemiei ar fi "acceptat manipularea datelor pandemiei înaintea alegerilor, pentru a avantaja partidul la conducere".

"În luna ianuarie, aţi forţat prioritizarea 'specialilor' şi a 'esenţialilor' înaintea celor bătrâni şi a celor bolnavi. În luna mai aţi lansat Marea Relaxare şi aţi refuzat să condiţionaţi ridicarea restricţiilor de rata de vaccinare din comunităţi. În iunie aţi anunţat că am învins pandemia. V-am propus în luna iulie instituirea certificatului verde pentru acces în spaţii neesenţiale, în weekend. Aţi refuzat împreună cu fostul premier Florin Cîţu să auziţi de aşa ceva. Era vară, iar Cîţu trebuia să fie popular la alegerile interne ale PNL. Acum, după ce aţi cooptat PSD în guvern, blocaţi o măsură care poate fi salvatoare pentru România", menţionează foştii miniştri ai Sănătăţii.

Aceştia îşi declară susţinerea faţă de varianta propusă de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

"Suntem în partide şi tabere diferite de data asta, dar sănătatea românilor nu are voie să fie subiect de politică partinică. De aceea, susţinem propunerea domnului Rafila, căruia îi cerem ferm să nu cedeze în faţa presiunilor dumneavoastră, domnule preşedinte", se arată în scrisoare.

Aceştia îi mai cer preşedintelui să susţină "măsurile care salvează vieţi şi care ajută această ţară să depăşească" pandemia.

"Nu repetaţi greşelile din valurile trei şi patru ale pandemiei, când aţi refuzat alături de fostul premier Cîţu orice măsuri menite să protejeze viaţa oamenilor. Greşelile dumneavoastră au fost plătite scump de români. (...) Nu vă aliaţi cu extremiştii din această ţară. Istoria vă va ţine minte drept preşedintele morţilor, preşedintele responsabil pentru numărul cel mai mare morţi raportat la populaţia ţării din toată Europa, preşedintele iresponsabil care a negat românilor şansa să scape mai repede de această pandemie", susţin reprezentanţii USR.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62137227
Ministrul Muncii: Taloanele de pensie aferente lunii ianuarie 2022 conţin mărirea pensiei minime

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunțat vineri că, în luna ianuarie, pensiile se vor plăti la noile valori majorate.

62221254
Legea certificatului verde va fi complet rescrisă. Nu vor mai fi sancțiuni pentru angajații nevaccinați

La mai bine de o lună de zile de când au promis că vor introduce certificatul digital obligatoriu la locul de muncă, liderii coaliției s-au răzgândit. Prevederile ar fi neconstituționale, spun politicienii acum, așa că au început să lucreze la o nouă lege

62185624
Diana Şoşoacă, în Parlament, către Florin Cîţu: „Eşti ultimul om care poţi să vorbeşti, drogatule!”

Senatoarea Diana Şoşoacă a avut, joi, în timpul şedinţei solemne dedicate Revoluţiei Române din 1989, un nou derapaj grav de limbaj, de data aceasta la adresa preşedintelui Senatului, Florin Cîţu.

Recomandări
Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile. 

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.