Kelemen Hunor, despre proiectul de buget: Ținta este să avem un deficit de 7,1%

62173560
Agerpres

Vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat miercuri, referindu-se la proiectul de buget, că ţinta o reprezintă un deficit de 7,1%, ceea ce înseamnă că vor fi mai puţine cheltuieli decât anul trecut.

"Ţinta noastră este să avem un deficit de 7% - 7,1%. Este o ţintă ambiţioasă, curajoasă şi în acest moment putem să ne încadrăm în această ţintă. Sigur, acest lucru înseamnă că vor fi mai puţine cheltuieli decât anul trecut. În ceea ce priveşte investiţiile, investiţiile mari, în domeniile esenţiale - infrastructură, economie, atragerea investitorilor -, sunt asigurate în 2021 şi din PNRR sunt convins că multe domenii vor avea finanţarea necesară, fiindcă este nevoie de o creştere economică. Atât se poate în 2021, fiindcă de la 10% să cobori la 7,1% este un efort. Cam aceştia sunt banii pe care îi putem distribui, cheltui în 2021, astfel încât nici salariile, nici pensiile, dar nici investiţiile să nu fie oprite sau să aibă de suferit. Dacă s-ar fi putut mai mult, s-ar fi făcut mai mult", a afirmat liderul UDMR, potrivit Agerpres.

Vicepremierul a adăugat că proiectul de buget "nu este un proiect finalizat sută la sută".

"Lucrurile stau bine şi sunt convins că în acest an putem dezvolta România", a apreciat Kelemen Hunor.

România a înregistra un deficit bugetar de 9,79% din PIB în 2020, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, dublu față de 2019.

Situația sporurilor din sectorul public

 

În privinţa sporurilor, Kelemen Hunor a precizat că acestea rămân în acest an în interiorul venitului lunar, arătând că nu este de acord cu sporul de calculator.

"În anul 2021, aceste sporuri rămân în interiorul salariului, în interiorul venitului lunar. Vom face în 2021 o analiză a tuturor sporurilor şi o modificare a legii salarizării urmează să fie făcută. Până când nu vedem şi nu discutăm în guvern, în coaliţie, mai mult nu pot să vă spun. Dar există un spor de risc când lucrezi la calculator. Nu cred că este un spor care trebuie păstrat în continuare, pentru că toată lumea lucrează la calculator. În secolul XXI, să spui că este un risc să lucrezi la calculator, atunci aruncă şi telefonul mobil la gunoi şi să nu mai deschizi calculatorul. Deci, nu se poate. Nu cred că există un astfel de risc şi trebuie un astfel de spor. Am spus un singur spor, dar, sigur, analiza urmează să o facem în cursul anului 2021. În 2021, aşa cum am promis, salariile nu vor fi mai mici, veniturile nu vor fi mai mici în sectorul bugetar, vor fi exact la nivelul anului 2020, luna decembrie", a explicat acesta.

Vicepremierul a mai precizat că s-a discutat în coaliţie - urmează şi în Parlament - despre scoaterea voucherelor de vacanţă pentru 2021, pentru ţinerea sub control a deficitului bugetar.

"Este o singură măsură care înseamnă peste un 1,7 miliarde de lei. În acest moment, voucherele din 2020 şi o parte din 2019 pot fi folosite în 2021 - şi am spus doar o singură măsură prin care putem reduce cheltuielile. Vor fi şi restructurări în administraţia centrală, vor fi măsuri pe parcursul anului, dar ceea ce vom discuta astăzi în şedinţa de guvern veţi afla detaliile după", a mai declarat Kelemen Hunor.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62173558
Ce se întâmplă cu sporurile bugetarilor. Barna: ”Vom vedea care va fi decizia”

Vicepremierul Dan Barna a declarat miercuri că bugetul pe anul 2021 este unul de care "nimeni nu este mulţumit", dar este "un buget de responsabilitate".

62171816
PSD a depus moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu

PSD a depus, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

62158357
Rafila: La Ministerul Sănătăţii a dominat incapacitatea de a gestiona pandemia

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, marţi, că la nivelul Ministerului Sănătăţii au dominat, în această perioadă, ''inacţiunea'' şi ''incapacitatea evidentă'' de a gestiona pandemia de COVID-19.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.