75 de ani legati de Partidul National Taranesc.Viata lui Ion Diaconescu, marcata de destinul politic
Ion Diaconescu a avut o viata marcata de destinul PNT, partid pe care l-a urmat indiferent daca formatiunea s-a aflat la putere, in opozitie, in ilegalitate sau in anonimatul de dupa anul 2000.
Ion Diaconescu, credincios toata viata Partidului National Taranesc
Ion Diaconescu s-a nascut la 25 august 1917, in comuna Botesti, judetul Arges, a fost inginer si om politic national-taranist, presedinte al PNT-CD, presedinte al CDR si presedinte al Camerei Deputatilor.
Nepot pe linie materna al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat in PNT inca din 1936, in organizatia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).
Dupa absolvirea Facultatii de Electromecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic in cadrul Ministerului Economiei Nationale pana in 1947, cand a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins in valul de arestari ale liderilor PNT, Diaconescu a fost detinut politic intre 1947 si 1964.
Dupa eliberarea din inchisoare, a lucrat ca inginer la intreprinderea Ascensorul Bucuresti, pana in 1980, continuand sa tina legatura cu fosti fruntasi taranisti, intre care se afla si Corneliu Coposu.
In zilele Revolutiei din decembrie 1989 participa la relansarea partidului, semnand Apelul pentru intrarea PNt in legalitate (22 decembrie 1989), alaturi de alti fosti membri.
Il secondeaza pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepresedinte, ianuarie 1990 - noiembrie 1995), iar dupa moartea acestuia preia presedintia (12 noiembrie 1995 - 27 noiembrie 2000).
Diaconescu a fost presedinte al CDR (1996 - 2000), dupa alegerea lui Emil Constantinescu in functia de presedinte al tarii.
De asemenea, Diaconescu a fost presedinte al Camerei Deputatilor (27 noiembrie 1996 - 15 decembrie 2000), intr-o perioada dificila, in care PNTCD a fost figura centrala intr-o coalitie de guvernare larga si eterogena.
Partidul s-a erodat electoral foarte puternic in perioada de guvernare, caracterizata prin dispute acute si lungi in coalitia aflata la putere. Perioada a coincis si cu o criza economica, astfel incat, la finele perioadei de guvernare, formatiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNTCD a intrat intr-un con de umbra, presarat cu rabufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse factiuni.
Diaconescu a demisionat din functia de presedinte al PNTCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales presedinte de onoare, in 21 ianuarie 2001.
In lunga sa cariera parlamentara - membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucuresti (1990 si 2000) - Diaconescu a sustinut programul partidului de anulare a consecintelor regimului comunist.
Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietatilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morala prin Biserica, privatizare.
In perioada detentiei politice, la fel ca si dupa eliberare, i-a fost apreciata, potrivit analistilor, moralitatea precum si atitudinea de necooperare cu autoritatile comuniste. Dupa 1989, Diaconescu a fost vazut ca un politician cu o atitudine democrata si anticomunista.
De asemenea, potrivit analistilor vietii politice postcomuniste, statura morala a lui Diaconescu a intrecut-o pe cea de om politic, pentru ca acesta nu a reusit sa mentina partidul in viata politica intr-un context politic dificil.
In unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea ca este crescut in spiritul vechii democratii, iar adversarii politici nu ii sunt dusmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el mentiona ca a ramas in relatii bune cu Ion Iliescu, in sensul ca se felicita de sarbatori.
De asemenea, el spunea ca Traian Basescu ar putea ajuta PNTCD sa reintre in normalitate.
"Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNt), care, intalnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. - care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNT), i-a spus: «Cornele, sa nu lasati partidul sa moara». Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ganditi-va ca atatea personalitati marcante - Maniu, Mihalache (n.r. - unchiul sau) si multi altii - au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cand compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atata suferinta... Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde", afirma Diaconescu.
Ion Diaconescu si-a publicat memoriile in volumele "Temnita -destinul generatiei noastre" (1998), "Dupa temnita" (2003) si "Dupa Revolutie" (2003).
