Surse: PNL, USR-PLUS și UDMR și-au împărțit șefia comisiilor parlamentare. Florin Roman a anunțat rezultatul negocierilor

62163651
Inquam Photos / Octav Ganea

PNL a obţinut preşedinţia a şase comisii permanente la Camera Deputaţilor, a anunţat iderul deputaţilor PNL Florin Roman într-un mesaj adresat colegilor de partid.

Florin Roman mai precizează că liberalii ar urma să aibă şi şefia Comisiei SRI, precum şi patru locuri în Biroul Permanent al Camerei, potrivit unor surse din partid, citate de News.ro.

În mesajul transmis ca urmare a mandatului primit ca lider de grup de a negocia cu USR şi UDMR pentru noua configuraţie a Camerei Deputatilor, exceptând poziţia de preşedinte, care este negociata de partea politică, Florin Roman afirmă că PNL va deţine şefi a a şase comisii. USR - 4, UDMR - 2 (una luată de la PSD), 1 minorităţi naţionale.

De asemenea, potrivit lui Roman, PNL va deţine şi şefia Comisiei UNESCO, a Comisiei de statut, precum şi preşedinţia Comisiei SRI, comisii comune ale celor două Camere.

Roman a anunţat colegilor de partid şi structura Biroului Permanent al Camerei Deputatilor rezultată în urma discuţiilor - 4 locuri PNL, 3 PSD, 2 USR, 1 AUR, 1 UDMR, 1 minorităţi naţionale.

El a precizat că această structură va fi valabilă în 6 sesiuni din 8, iar reprezentarea se schimbă în două sesiuni.

Florin Roman susţine că PNL va mai avea 16 vicepreşedinţi şi 11 secretari, iar acordul final va fi semnat după ce se ia şi decizia legată de preşedinţia Camerei, disputată de PNL şi de USR PLUS.

Roman reafirmă în mesajul său că liberalii vor avea un nou lider de grup, în condiţiile în care a anunţat deja că nu va mai candida pentru postul de lider de grup.

Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR pentru formarea unei coaliţii de guvernare se desfăţoară pe trei paliere - politic, parlamentar şi programul de guvernare. În prezent discuţiile sunt blocate din cauza poziţiilor divergente ale PNL şi USR PLUS.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentu convocarea noului Parlament ales în data de 6 decembrie. Şedinţa va avea loc luni, la ora 12.00.

Conform articolului 63 din Constituţie, Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

În şedinţa de luni a Biroului Central Electoral au fost repartizate mandatele de deputaţi şi senatori la nivel naţional.

Astfel, PSD are 110 deputaţi şi 47 de senatori, în total 157 de mandate, PNL are 93 de deputaţi şi 41 senatori, în total 134 de mandate, Alianţa USR-PLUS are 55 deputaţi şi 25 de senatori, AUR are 33 deputaţi şi 14 senatori, în total 47 de aleşi, iar UDMR are 21 deputaţi şi 9 senatori, în total 30 de mandate.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
De ce s-a retras Moise Guran din USR: "A fost o înțelegere penală între Orban și Nicușor Dan”

Jurnalistul Moise Guran, care în luna ianuarie a anunțat că renunță la cariera din presă pentru a se înscrie în USR, după care s-a răzgândit, a explicat acum care a fost motivul pentru care a luat această decizie.

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat noul Parlament pentru luni, 21 decembrie

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat noul Parlament, ales în urma scrutinului care a avut loc în 6 decembrie,  pentru luni, 21 decembrie.

Şedinţă internă în PNL. Momentan, Florin Cîţu rămâne propunerea oficială de premier

Liderii Partidului Național Liberal au avut o întâlnire internă marți seară, la ora 20:00, la sediul central, după ce printre liberali ar fi apărut nemulţumiri modul în care Ludovic Orban gestionează negocierile cu USR-PLUS şi UDMR.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.