Iohannis a acuzat "întârzieri criminale" în cazul Caracal. Solicitarea făcută Guvernului

×
Publicitate

"Coruptia si incompetenta distrug statul", a fost concluzia președintelui Klaus Iohannis la sfârșitul sedinței CSAT.

Timp de 3 ore miniştrii şi şeful statului au analizat cele două rapoarte ale Serviciului de Comunicaţii Speciale şi ale Ministerului de Interne, iar Klaus Iohannis a acuzat politizarea instituţiilor şi îndepărtarea profesioniştilor din funcţiile publice.

Reprezentanţii Serviciul de Comunicaţii Speciale au venit în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării cu stenogramele discuţiilor dintre Alexandra Macesanu şi operatorii de la 112.

Documentele prezentate au arătat bâlbele celor ce ar fi trebuit să o ajute pe adolescentă, intarizerile nejutificate, proceduri interne încălcate şi atitudinea refractară a poliţiştilor.

Klaus Iohannis: "Soluţia e de a depolitiza tot aparatul de stat în zonele în care e nevoie de profesionişti. Le cer şi celor care sunt acum la putere şi celor din opoziţie să îşi schimbe abordarea faţă de funcţia publică pentru că astfel se va continua la nesfârșit cu pleacă pleacă ai voştri, vin ai noştri şi oamenii competenţi sunt ţinuţi la margine sau pleacă din ţară"

Iohannis a vorbit despre "întârzieri criminale" şi a cerut Guvernului măsuri clare. Dăncilă a scris pe pagina sa de socializare că persoanele implicate în acest caz au avut o abordare "inumană" şi a cerut demiterea celor care au fost parte a proastei gestionari a apelului la 112.

Pe de altă parte, preşedintele camerei deputaţilor a anunţat desfiinţarea Comisiei Iordache astfel încât modificările Codurilor Penale, retrimise Parlamentului de către Curtea Constituţională, să intre în procedura obişnuită. Această măsură ar presupune că din cele două texte să dispară prevederile controversate, ce l-ar putea favoriza inclusiv pe un suspectul principal al crimelor de la Caracal, Gheorghe Dincă.

Marcel Ciolacu, preşedinte CDEP: "Se pare că funcţionalitatea comisiei speciale nu a fost cea dorită, dimpotrivă, a creat, a avut un impact public negativ şi asupra partidului pe care îl reprezint şi asupra instituţiei Parlamentul României"

Doar ca parlamentarii sunt deocamdată în vacanţă şi oficial se întorc la lucru abia în septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61980511
Vicepremierul Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne

Vicepremierul Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne, după demisia lui Nicolae Moga.

62065678
Dăncilă, despre tragedia din Caracal: ”Avem datoria morală să-i pedepsim pe cei vinovați”

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat după ședința CSAT că vicepremierul Mihai Fifor va ocupa funcția de ministru interimar al Administrației și Internelor, după demisia lui Nicolae Moga.

61969354
Iohannis, despre tragedia din Caracal: ”Corupția și incompetența distrug statul!”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în şedinţa CSAT au fost analizate rapoartele MAI şi STS cu privire la cazul Caracal și că, în opinia sa, una dintre cauzele producerii tragediilor din Caracal a fost ocuparea unor funcții pe criterii politice.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.