El a menționat că războiul din Golf a făcut ca, în loc de o scădere a inflației, conform prognozei, să fie ''un ușor puseu inflaționist''.
Bolojan a precizat că inflația va scădea spre 5% la toamnă, dacă cei care vor guverna nu vor face experimente.
''Guvernul nu a făcut greșit ceva, dar trebuie să fim conștienți că din luna martie, de la începutul lunii martie, peste traseul nostru de inflație pe care îl aveam, care era în scădere, s-a suprapus războiul din Golf. Ceea ce a însemnat în toată lumea, nu doar în România, un puseu de creștere de prețuri la combustibili, la tot ce înseamnă derivatele din combustibili - la îngrășămintele pentru agricultură, la alte materiale care au avut un efect în economie. Pentru că în orice marfă, în orice produs final, la un moment dat e nevoie de energie, e nevoie de transport, este nevoie de combustibil și asta a făcut ca să avem nu o scădere a inflației, conform prognozei, ci un ușor puseu inflaționist'', a afirmat Bolojan, la Radio România Actualități. Potrivit premierului, la final de vară - început de toamnă, inflația se va duce înspre 5%, cu condiția de a se menține stabilitatea în țară, echilibrele financiare, absorbția fondurilor europene.''Și dacă cei care vor guverna România în perioada următoare nu vor face experimente, ci vor ține linia pe care acest Guvern a promovat-o, ceea ce înseamnă o guvernare cât mai eficientă, o reducere a costurilor, o absorbție de fonduri europene și o anumită disciplină financiară, fără astea, datele din toamnă nu vor mai fi cele pe care vi le-am anunțat sau dacă se întâmplă ceva în plan global care nu depinde de România'', a adăugat Bolojan.
TVA-ul, majorat de Guvern în 2025
Prin Legea 141/2025 Guvernul a majorat (din august anul trecut) cota standard de TVA de la 19% la 21%, a eliminat cotele reduse de TVA de 9% și 5% și a introdus o cotă redusă de TVA de 11%, pentru bunuri și servicii precum cărți, activități culturale, hoteluri–restaurante–catering (HoReCa), locuințe sociale, energie, lemne de foc, alimente, medicamente, apă și pesticide, restul cotelor reduse fiind ridicate la 21%.
Deficit bugetar redus pe spatele românilor
În primele 4 luni ale anului în curs, România a redus deficitul bugetar la jumătate față de aceeași perioadă din 2025. Veniturile au crescut considerabil, în special din TVA.
Cu alte cuvinte, am contribuit cu toții la un deficit mai mic prin achitarea unor taxe mai mari, dar și prin scumpirile din magazine.
Rata anuală a inflației în ultimele două luni
Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).