Guvernul a adoptat noi măsuri împotriva valului 5 Covid. Restricții valabile din 8 ianuarie

×
Publicitate

După relaxarea de sărbători, autoritățile impun noi măsuri, care să mai încetinească din valul îmbolnăvirilor. De sâmbătă, 8 ianuarie, purtăm din nou, obligatoriu, mască pe stradă și în toate spațiile publice deschise. 

Și tot de atunci restaurantele vor funcționa până la jumătate din capacitate, în cel mai bun caz.

Restrictiile finale au fost adoptate de Guvern.

Potrivit unui comunicat al Executivului, principalele modificări au în vedere următoarele aspecte:

-► Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 8 ianuarie 2022, ca răspuns la situația sanitară provocată de pandemia COVID-19.

-► Instituirea măsurii de protecție sanitară ce constă în purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise.

DOCUMENTELE adoptate de Guvern pot fi citite la finalul acestui articol!

Aceasta reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie a COVID-19, la nivelul Uniunii Europene. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2.

Fac excepție de la purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise, conform Hotărârii nr. 1 a CNSU:

o Copiii cu vârsta mai mica de 5 ani;
o Persoanele care sunt singure în birou;
o Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
o Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
o Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public;
o Persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.

 -► Menținerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;

-► Participarea persoanelor în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de miercuri hotărârea privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19

Guvernul trebuie sa decidă cum va reduce carantina

 

Raed Arafat: ”Vorbim de reducerea perioadei de carantinare şi de izolare şi e posibil să fie diferenţiat pentru persoanele care nu sunt vaccinate trecute prin boală şi persoanele care sunt vaccinate şi trecute prin boală.”

O variantă discutată este de reducere de la 14 zile la 10 zile pentru cei trecuți prin boală și vaccinați. Dar sunt analizate şi deciziile luate de alte ţări, de exemplu Franța, unde carantina a fost redusă la 5 zile, pentru cei vaccinați și cu test negativ.

Tot la 5 zile a fost redusă carantina și în Cehia, iar autoritățile de acolo se pregătesc de testarea în masă a angajaților de la stat, pentru a nu bloca activitatea administrativă.

​La noi, autoritățile recomandă doar testarea săptămânală a angajaților din structurile considerate esențiale, critice, precum angajații de la centrala de la Cernavodă.

Pentru restul angajaților, fabrici sau în locuri aglomerate, se recomandă purtarea de măști cu filtre suplimentare, de tip FFP2.

Restricții care intră în vigoare din 8 ianuarie

 

De sâmbătă, 8 ianuarie, intră în vigoare și portul obligatoriu al măștii, peste tot în spații închise și deschise. Masca trebuie să fie de tip medical sau FFP2.

De la aceeaşi dată intră în vigoare şi alte restricţii.

Magazinele rămân deschise până la 10 seara, la fel și la restaurant, terasă ori cafenea - localurile însă vor funcționa în funcție de rata infectărilor. Până la 3 infectări la mia de locuitori, vor putea funcționa la jumătate din capacitate.

Pentru restul activităților, de pildă la cinema, teatru ori la o sală de concerte regulile sunt mai strice. Sălile vor fi ocupate în proporție de 50% doar dacă nu e depășit pragul de 1 cazuri la mia de locuitori.

Evenimentele în aer liber, precum concertele, pot avea loc cu cel mult 1000 de persoane doar dacă rata de infectare e sub 1 caz la mie. Peste această limită, numărul se înjumătățește.

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Ciolacu sare în apărarea AUR: Se află în Parlament în urma votului românilor, iar românii au întotdeauna dreptate

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că AUR se află în Parlament în urma votului românilor iar declaraţiile cu privire la scoaterea acestui partid în afara legii le-a catalogat drept "aberaţii".

Este oficial. Masca FFP2 sau de tip medical devine obligatorie în toate spațiile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a reunit în această dimineață pentru adoptarea de noi măsuri, în așteptarea valului 5 al pandemiei de Covid-19.

În timp ce cazurile de Covid-19 explodează în România, Iohannis înființează o comisie de mediu

În ziua în care numărul de cazuri de Covid-19 a explodat în România, iar unii medici susțin că asistăm deja la ”valul 5”, președintele Klaus Iohannis a anunțat înființarea unei comisii de mediu.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.