Explicația ministrului Apărării privind suspendarea procedurii achiziționării corvetelor

62011214

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat sâmbătă că nu ştie despre ce suspiciuni este vorba în cazul suspendării procedurii de achiziţie a corvetelor multifuncţionale, el subliniind că va lăsa Parchetul să se pronunţe în acest caz.

"Autoritatea contractantă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale este Departamentul pentru Armamente, de la care am primit o informare precizând aceste două aspecte, (...) nişte suspiciuni vizavi de procedură şi o contestaţie în contenciosul administrativ făcută de unul dintre competitori pentru anularea Hotărârii de Guvern care reglementează această achiziţie. Am primit o informare pe această temă, dar le-am citit doar să fiu informat cât de cât, însă aş dori să nu mă pronunţ, o las pe seama Parchetului, să vedem ce vor spune ei", a afirmat Leş, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, potrivit Agerpres.

El a precizat că sesizarea Parchetului în legătură cu procedura de achiziţie a fost făcută doar pentru siguranţa şi deplina legalitate a acestei proceduri.

"Poziţia pe care Ministerul Apărării Naţionale a luat-o ieri este doar pentru a ne asigura că această procedură s-a făcut în deplină legalitate şi bineînţeles să vedem ce va spune contenciosul administrativ vizavi de plângerea celor de la Şantierul naval", a mai spus Leş.

Ministrul a adăugat că orice întârziere nu este benefică, însă nu se problema de "ameninţări sau de aspecte care ţin de lucruri puţin mai grave".

"Noi avem cei 2% (din PIB pentru Apărare - n.r.), şi în acest an vom avea cei 2%, ideea e ca această achiziţie să se facă în deplină legalitate, (...) pentru că este uşor să cheltui bani, însă ar fi foarte important să putem face şi un transfer tehnologic ca să existe în România capabilităţi necesare şi pentru mentenanţă şi pentru alte lucruri", a completat Gabriel Leş.

Vineri, MApN preciza, într-un comunicat de presă, că secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii de achiziţie aferentă programului de înzestrare esenţial 'Corvetă multifuncţională', a prezentat ministrului Apărării un raport de informare cu privire la acest subiect. "Astfel, secretarul de stat a adus la cunoştinţă faptul că Departamentul pentru Armamente, prin semnătura sa, a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial 'Corvetă multifuncţională'", arăta sursa citată, precizând că, "având în vedere acest aspect, precum şi faptul că, la această dată, există un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa SA, ca parte la 'Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa SA', solicită 'anularea în tot a HG nr. 48 / 2018', act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite, secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, a informat cu privire la suspendarea procedurii de achiziţie, până la clarificarea aspectelor semnalate".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Florin Iordache o critică pe Corina Creţu. "M-a deranjat, atacă propriul Guvern"

Vicepreşedintele PSD Florin Iordache a criticat-o pe Corina Creţu pentru că a anunţat că vrea să candideze la alegerile europarlamentare.

Dacian Cioloș: „Candidez la alegerile europarlamentare. A fost o decizie dificilă”

Fostul premier al României, Dacian Cioloș, a anunțat sâmbătă că va candida la alegerile europarlamentare.

Românul care a tradus discursul lui Donald Tusk: ”Cea mai mare parte a scris-o singur”

Discursul citit în limba română de preşedintele CE, Donald Tusk, joi, la Ateneul Român a fost tradus de Dan Mărăşescu, şeful unităţii de limbă română a translatorilor de la Consiliul Uniunii Europene.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.