Europarlamentari români din PPE: Asocierea României cu Articolul 7 este excesivă

61916266
iStock

Europarlamentari români din grupurile PPE, S&D şi ALDE din Parlamentul European au vorbit marţi, la Bruxelles, despre posibila rezoluţie împotriva României.

Dacă creştin demoraţii sunt de părere că asocierea rezoluţiei cu activarea Articolului 7 din Tratatul UE este „excesivă”, nu reflectă realitatea din ţară şi spun că sunt îngrijoraţi pentru soarta românilor, pentru că „nu a fost totuşi vorba despre o lovitură de stat”, socialiştii spun că vor cere desecretizarea de către Klaus Iohannis a protocoalelor, iar reprezentanţi ai grupului ALDE afirmă că mesajul, „din start, nu este unul pozitiv”, relatează news.ro.

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) va elabora şi îşi asuma textul rezoluţiei, unul comun, apoi acesta va fi propus în plen. „E tot timpul să se revină asupra deciziei privind o rezoluţie”, a spus Renate Weber, europarlamentar ALDE la o întâlnire cu jurnalişti români. Împreună cu Norica Nicolai, colega sa, este de părere că delegaţia PNL din grupul PPE va avea un cuvânt cu mare greutate. „Dacă delegaţia va fi fermă că nu vrea, normal ar fi să îşi convingă colegii”.

Nicolai a amintit că a avut o întâlnire cu Theodor Stolojan, europarlamentar PNL (grup PPE), şi el „s-a pronunţat ferm împotrivă”. PPE, la rândul său, condamnă intervenţia brutală din august şi cere Comisiei Europene să supravegheze atent. Totuşi, a spus Adina Vlădean, „nu a fost o lovitură de stat, astfel că asocierea cu articolul 7 mi se pare excesivă”.

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a precizat PPE este foarte îngrijorat de ce se întâmplă în României şi cere să se ţină cont de Comisia de la Veneţia.

„Rezoluţia pe România este un subiect foarte delicat. S-a amânat pentru noiembrie, cu opoziţia foarte mare a socialiştilor. Toate celelalte grupuri au fost de acord şi rămâne de văzut ce se va întâmpla. Dacă va mai fi sau nu rezoluţie”.

Ce se întâmplă în România, a mai spus Marinescu, a meritat să fie discutat în dezbatere şi a meritat să fie inclus într-o rezoluţie. Vina o reprezintă „prestaţia jalnică a Guvernului şi Parlamentului, bazată pe interese personale şi incompetenţă”.

„Dacă se întâmplă ceva bun în următoarea perioadă în România, se mai calmează situaţia”. Totuşi, a mai precizat el, „o rezoluţie poate fi bună, poate face ca lucrurile din România să se îndrepte, dar poate duce şi într-o direcţie, să facă rău românilor”.

De cealaltă parte, socialistul Victor Boştinaru a declarat: „Deja Guvernul României a dat curs sugestiilor Comisiei de la Veneţia, va prelua unele dintre observaţiile comisiei înainte ca evaluarea să fie gata, astfel, o parte dintre elementele de preocupare, dar şi de manipulare se vor fi dus”.

„Un al doilea punct se referă la răspunsul României la scrisoarea comisarului Timmermans. În ce priveşte aşa numitele represalii şi gazarea poporului, ca să vorbesc dintr-un clasic, nimeni din PE, dintre oamenii responsabili, nu crede că ar fi locul Parlamentului European să îi spună unei autorităţi publice, de tip Jandarmerie, cum să procedeze şi unde, pentru că mâine oricare dintre aceste state ar fi subiect de rezoluţie”, a completat el.

Boştinaru a adăugat: „Dacă preşedintele României ar vrea să îşi servească naţiunea, ar fi bine ca în discuţiile pe care le are la Strasbourg, când vine să vorbească despre viitorul Europei să inspire această direcţie. Colegii de la PPE România au spus că sunt de această parte a baricadei, dar sunt extrem de prudent în a da un pronostic”.

„Dacă va fi rezoluţie, ea se va referi - din perspectiva grupului meu - la existenţa protocoalelor secrete şi la faptul că preşedintele României nu a făcuut niciun demers în ceea ce priveşte desecretizarea lor, la abuzurile din Parchet, la supriza - inclusiv pentru ceilalţi colegi - a rolului pe care Serviciul Secret l-a avut în România în ceea ce priveşte puterea judecătorească”, a mai declarat socialistul Boştinaru.

Activarea Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona în cazul unei ţări nu duce la penalizarea imediată a statului, dar deschide calea către impunerea unor sancţiuni. Este cea mai radicală sancţionare ce poate fi impusă unui stat membru UE. Activarea lui poate duce la suspendarea anumitor drepturi ale statului membru în cauză, în special, al dreptului său de vot în Consiliul UE.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
61991712
Proiect de lege privind parteneriatul civil. "Este o compensaţie faţă de referendum”

La două zile de la încheierea referendumului pentru redefinirea familiei, parlamentari de la toate partidele au prezentat un proiect de lege privind parteneriatul civil.

61916171
Tăriceanu: Corupţia este un fenomen periculos. Cadrul legal este reprezentat de Codurile penale, nu de protocoale

Corupţia este un "fenomen periculos, combaterea corupţiei trebuie să continue, dar acest lucru nu se poate face decât folosind cadrul legal", a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la Comisia parlamentară de anchetă a SPP.

61975575
Iohannis, prima reacție după eșecul referendumului: ”Deși diferiți, suntem toți români”

Președintele Klaus Iohannis a făcut un apel pentru ”restabilirea păcii sociale” în România, după ce referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție i-a împărțit pe români în două tabere.

Recomandări
Oameni strada
INS: Populația României a scăzut la 21,5 milioane de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Populaţia după domiciliu, la data de 1 iulie 2026, a fost de 21,55 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025, din care populaţia din mediul urban reprezenta 11,88 milioane persoane, în scădere cu 0,9%, raportat la 1 iulie 2025, scrie INS.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.