Eșec după o săptămână de negocieri privind noul Guvern. Orban reia luni discuțiile

×
Publicitate

După o săptămână de negocieri cu partidele care au dat jos guvernul, concluzia premierului desemnat este că luni trebuie să o ia de la capăt.

Ludovic Orban s-a întâlnit vineri cu Dan Barna, liderul USR, care a insistat că trebuie organizate rapid alegeri anticipate. În plus, le-a cerut parlamentarilor PNL să voteze rapid proiectele lor blocate în Parlament, cum ar fi „fără penali în funcţii publice". Este nerezonabil să condiţioneze votul- a comentat după întâlnire, Ludovic Orban.

Liderii USR le-au pus liberalilor mai multe condiţii. Au cerut să se vadă pe teren neutru, într-o sală din Parlament, alta decât cea a grupurilor politice şi au pus pe masă toate iniţiativele blocate în parlament - fără penali în funcţii publice, legea alegerii primarilor în două tururi, ori legea recursului compensatoriu.

Dan Barna, preşedinte USR: „Poziţia noastră a fost una destul de clară. În momentul în care există o majoritate pentru susţinerea acestui guvern, în două zile de parlament, luni şi marţi, măsurile fără penali în funcţii publice, primari în două tururi, trec. E un mesaj că lucrurile se schimbă în România

Multe dintre condiţiile de care au pomenit liderii USR sunt însă şi iniţiative ale liberalilor. Aceştia au însă doar 95 de aleşi, prea puţini ca să se impună în fata majorităţii parlamentare din Senat sau Camera Depuattilor şi nu pot oferi garanţii că documentele vor fi adoptate rapid, cum au pretins cei de la USR.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: "Este o poziţie nerezonabilă. Nu poţi să ceri PNL decât ceea ce poate da PNL. Noi suntem parteneri nu de ieri de azi. Ne-am angajat într-o bătălie împotriva PSD în care am oprit împreună o mulţime de iniţiative. Cred că acest parteneriat este onest din partea PNL şi contez pe susţinerea USR pe susţinerea guvernului."

Preşedintele USR, Dan Barna, a insistat din nou pe subiectul alegerilor anticipate. În negocierile cu cele cinci formaţiuni care au dat jos Executivul condus de Viorica Dancila, liberalii au propus ca subiectul să fie reluat în decembrie, după alegerile prezidenţiale. Liberalii le-au avansat celor de la USR varianta că alegerile parlamentare să fie organizate o dată cu cele locale, adică în luna mai, variantă care avantajează ambele formaţiuni. Premierul desemnat este convins că va avea în cele din urmă sprijinul USR şi că aceştia vor renunţa la retorica pro-anticipate până în februarie.

Ludovic Orban: "Oricum până în 21 decembrie când depune preşedintele jurământul nu se pot organiza constituţional anticipate. ne așezăm la masă şi discutăm. Suntem deschişi şi PNL va susţine această variantă cu o singură condiţie, un pact prin care partidele care deţin jumătate din parlament să se angajeje că nu votează investirea a doua guverne succesive, pentru că altfel riscăm să aruncăm țara în criză."

Liderii celor două formaţiuni ar trebui să mai aibă o discuţie săptămâna viitoare. De altfel, Ludovic Orban a anunţat deja că va relua luni negocierile cu toate formaţiunile politice. În ceea ce priveşte calculele, cei de la PNL susţin că au susţinerea necesară votului de investire a Guvernului. Peste o săptămână vor depune lista cu noul cabinet.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
FOTO | Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Scandalul Tarom. Răzvan Cuc: Nu i-am cerut doamnei Mezei să ţină niciun avion la sol

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat, vineri, că fostul director general al Tarom Mădălina Mezei dovedeşte incompetenţă, inconsecvenţă şi că este aservită unor grupuri de interese.

Băsescu, glumă pe Facebook: ”Am acceptat propunerea pentru funcţia de Prim-ministru”

Fostul președinte al României Traian Băsescu a postat pe Facebook un mesaj în care anunță că a stat de vorbă cu președintele Klaus Iohannis și a acceptat să fie desemnat ca premier, în cazul în care Ludovic Orban nu va trece de votul de învestitură.

Teodor Meleșcanu s-a înscris într-un nou partid după ce a fost exclus din ALDE

Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, s-a înscris în Forța Națională, se arată într-un comunicat dat publicității, vineri, de acest partid.

Recomandări
România cheltuie bani pentru digitalizare, dar rămâne în urmă. Ce se întâmplă cu serviciile online ale statului

România înregistrează un rezultat paradoxal în procesul de digitalizare a administrației publice. Deși statul a făcut investiții semnificative în infrastructura digitală și a alocat sute de milioane de euro, utilizarea serviciilor online este în scădere.

Români păcăliți de o agenție de turism. Au aflat că nu au rezervări când se pregăteau să plece în vacanță

Mai mulți oameni acuză o agenție de turism din Târgu Mureș că au plătit pentru vacanțe în care nu au mai plecat, ori nu au beneficiat de serviciile promise.

Victor Ponta refuză să spună cu ce persoane importante a discutat în Mykonos: ”Pentru că trebuie să avem un Guvern”

Fostul premier Victor Ponta, în prezent deputat și susținător al grupului Uniți pentru România (UPR) din Parlament, spune că a fost plecat pe insula Mykonos împreună cu ceilalți politiceni, judecători și oameni de afaceri ”pentru a promova România”.