După modelul Alianța Vestului, primari din 4 judeţe au semnat acordul Moldova se dezvoltă

62009046
obiectivdesuceava.ro

Primari din patru judeţe din Moldova au semnat, luni, la Suceava, contractul cadru de asociere "Moldova se dezvoltă", printre aceştia numărându-se edilii din Iaşi, Neamţ, Botoşani şi Suceava.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, în calitate de gazdă a evenimentului, dar şi ca iniţiator al Asocierii ''Moldova se dezvoltă'', deschisă tuturor oraşelor dornice să i se alăture, a spus că acest demers nu este o replică şi nici o contrapondere la Alianţa Vestului.

"Cred că asocierea pentru Moldova trebuia să o avem mai de mult, având în vedere faptul că problemele de aici sunt mult mai grave decât cele ale Vestului. Îi felicit pe cei patru primari vrednici din vestul ţării, dar nu avem nimic de-a face cu ei. Şi noi, în Moldova, avem primari vrednici, care şi-au făcut datoria, dar din cauza poziţionării noastre geografice, mai mult spre Est decât spre Vest, avem aceste probleme. Faptul că nu avem o autostradă care să lege Moldova de celelalte regiuni istorice, de Ardeal şi Bucureşti, avem o mare problemă. Aşa cum i-am spus şi preşedintelui României, la şedinţa Asociaţiilor Municipiilor din România, în măsura în care aceste probleme nu se vor rezolva, Moldova este condamnată la subdezvoltare. De aceea am decis, cei şapte primari care suntem aici, să facem acest parteneriat între localităţi, să fim un model de organizare pentru Moldova, să reprezentăm o putere de negociere la nivel guvernamental, european, dar şi cu alte organisme, în ideea de a dezvolta zona Moldovei", a spus Lungu.

Potrivit primarului Sucevei, documentul urmează să fie parafat până la sfârşitul trimestrului unu al anului viitor.

Conform acordului cadru principalele motive pentru realizarea Asocierii "Moldova se dezvoltă" sunt lipsa unei strategii coerente de dezvoltare şi de alocare a resurselor, în vederea diminuării decalajelor dintre Estul şi Vestul ţării; ţinerea în izolare vizibilă cu consecinţe deosebit de grave în ceea ce priveşte creşterea economică a regiunii; depopularea accelerată a regiunii, prin migraţia forţei de muncă active.

Totodată, în document se arată că semnatarii doresc să iniţieze proiecte regionale şi locale ale localităţilor, pentru a contribui la dezvoltarea zonei Moldovei, la reducerea decalajelor faţă de celelalte regiuni istorice ale ţării.

''Asocierea noastră este de parteneriat, cu scopul de a avea eficienţă în promovarea proiectelor noi de infrastructură, de investiţii publice sau private, a proiectelor în educaţie, sănătate, mediu, turism etc., fără a exclude participarea autorităţilor centrale, europene sau alte organisme internaţionale. Sursele de finanţare vor fi locale, guvernamentale sau europene, de la caz la caz", se arată în acordul cadru semnat de primarii de Suceava, Iaşi, Neamţ, Botoşani, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Roman. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Iohannis a contestat la Curtea Constituțională OUG pentru modificarea Legii vânătorii

Președintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea OUG nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 din Legea vânătorii.

Senator PSD: ”Amnistia și grațierea se fac, nu se discută!”

Senatorul PSD Claudiu Manda a făcut noi precizări despre o eventuală ordonanță de urgență a Guvernului referitoare la amnistie și grațiere. În opinia sa, ”amnistia și grațierea se fac, nu se discută”.

Iohannis, mesaj pentru Dragnea: ”România nu se va întoarce la epoca de neagră amintire”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj pe Facebook în care îl numește pe Liviu Dragnea ”infractor” și îi transmite că nu ”România nu se va întoarce în epoca de neagră” amintire.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.