Decizia privind alegerile, anunțată astăzi. Surse: PSD ar vrea alegeri prezidențiale în luna septembrie

×
Publicitate

După o lună și jumătate de discuții, liderii celor două partide de la guvernare au ajuns un acord în privința calendarului alegerilor din acest an.

Liberalii și social-democrații au stabilit ca la alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie să candideze pe liste comune.

Liderii coaliţiei de guvernare PSD - PNL, preşedinţii Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, anunţă, astăzi, de la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an.

O şedinţă a coaliţiei de guvernare pe tema stabilirii calendarului alegerilor şi a unei eventuale comasări a avut loc, miercuri dimineaţă, la Palatul Victoria.

"Ne-am întâlnit, am avut o discuţie foarte serioasă, aprofundată, începând cu ora 8,00, şi am convenit cu toţii să mergem în faţa partidelor noastre pentru a discuta atât principiile, cât şi un proiect important, dar cu siguranţă veţi afla lucruri pe parcursul zilei de astăzi", a precizat liberalul Rareş Bogdan, potrivit Agerpres.

Mihai Tudose, Rares Bogdan

Tudose: 60% dintre români îşi doresc comasarea alegerilor

Social-democratul Mihai Tudose a afirmat că, potrivit unei cercetări sociologice, 60% dintre români îşi doresc comasarea alegerilor, fără să facă însă mai multe precizări pe acest subiect.

"Vă dăm în premieră faptul că mai mult de 60% din români doresc comasarea şi o majoritate chiar mai mare îşi doreşte o continuitate a guvernării, o stabilitate şi o coerenţă la guvernare", a susţinut Tudose.

El a completat că "după ce s-a întâmplat în ultimii ani în România este clar că lumea s-a săturat de schimbări bruşte, de schimbări de guvern, de schimbări de politică internă şi externă, mai ales".

"Trebuie să avem în vedere, şi astăzi s-a discutat intens şi pe această temă, şi ceea ce se întâmplă în Europa, în ţările importante partenere, precum şi construcţiile politice la nivel de Parlament European, de Comisie Europeană. Adică, nu putem să fim defazaţi complet faţă de aceste lucruri. Şi atunci, decizia, cum v-a spus domnul Rareş Bogdan, a celor două partide a fost ca astăzi la ora 16.00 să avem structuri de conducere simultan, să vedem ce spun colegii noştri despre strategia pe care noi am convenit să le-o propunem. Nu mă întrebaţi care este, că trebuie să afle colegii noştri de la noi, nu de la dumneavoastră, din respect pentru colegii noştri", a declarat Tudose.

Cei doi reprezentanţi ai partidelor de la guvernare nu au dorit să dea detalii în acest sens, menţionând că mai întâi trebuie să fie discuţii cu colegii de partid.

PSD ar vrea alegeri prezidențiale în luna septembrie

În discuția de miercuri dimineață de la Guvern, liderii coaliției au agreat comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.

Vor face liste comune la europarlamentare, deschise de un independent. Nu a fost stabilit, încă, un nume, s-a vehiculat numai cel al șefei reprezentanței Comisiei Europene în România, Laura Chiriac, cea care a mai fost curtată în trecut și de PSD, dar care a refuzat oferta.

Următorii candidați pe lista de europarlamentare, de la poziția doi în jos, vor fi nominalizați unul câte unul de la fiecare partid. Va fi paritate până la poziția 7, după care PSD va avea pondere mai mare.

La PNL este o discuție intensă, deoarece sunt miniștri precum șefa de la justiție, Alina Gorghiu, și cea de la cultură, Raluca Turcan, care vor să-și facă loc pe această listă. O decizie a conducerii partidului prevedea, însă, că miniștrii nu primesc poziții noi și că rămân să-și facă treaba la guvern. În funcție de decizia finală a PNL, vor discuta și de o reamenajare.

Pentru restul anului, calendarul electoral agreat nu mai prevede comasări. Însă, PSD ar vrea ca alegerile prezidențiale să fie organizate în luna septembrie, iar cele parlamentare la termen, la sfârșitul lui noiembrie, începutul lui decembrie.

Argumentele sunt că este nevoie de stabilitate, că România ar putea intra în negocieri pentru funcții importante la Bruxelles având toate alegerile finalizate, în timp ce în multe state europene încă mai sunt programate scrutine.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
CSAT s-a reunit în prima ședință din acest an. Ce măsuri esențiale pentru România au fost luate

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit miercuri în prima ședință pe acest an, la Palatul Cotroceni.

Şeful APIA, Ionuţ Lupu, a fost demis. A refuzat plata subvenţiei pentru firmele apropiate familiei lui Paul Stănescu

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Ionuţ Lupu, a fost demis, marţi seara, de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

PNL și PSD pun la cale o alianță electorală „care va da stabilitate României”. Ciolacu: „Așa e cel mai bine”

Pe motiv că astfel vor mai opri din ascensiunea partidelor extremiste, PNL și PSD se pregătesc de o alianță electorală.

Recomandări
Problema urșilor din România, fără rezolvare. Autoritățile, cercetătorii și activiștii au răspunsuri diferite: „E haos total”

Țara dintre oameni și urși”, partea a II-a. Oamenii cer siguranță. ONG-urile cer protecție pentru animal. Vânătorii, intervenție. Autoritățile schimbă proceduri, dar bâjbâie mult și ineficient. 

PSD și Mureșan, pe poziții opuse înaintea noului Guvern. Cum se complică negocierile pentru formarea Executivului

Negocierile pentru viitorul Guvern încep cu PSD și PNL pe poziții aproape opuse. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că vrea să continue reformele începute de Ilie Bolojan. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.