„Comitetul Politic al USR a reconfirmat astăzi, prin vot, în unanimitate (151 de membri ai CP prezenți), sprijinul politic pentru Dominic Fritz în funcția de președinte al USR. USR reafirmă fără echivoc sprijinul politic pentru Dominic Fritz ca președinte al partidului. USR a fost și va rămâne în opoziție totală față de orice încercare de capturare a instituțiilor democratice ale statului român și față de orice folosire a acestora în interes politic”, a transmis formațiunea.
„Mafia sistemului a crezut că legea anti-Fritz/anti-Timișoara ne va dezbina. S-au înșelat. Mulțumesc celor peste 150 colegi care în Comitetul Politic al USR de azi mi-au dat un vot unanim de încredere. Mulțumesc și tuturor celor care se mobilizează zilele acestea pentru statul de drept în România, dincolo de apartenențe politice. Rămâne cum am stabilit: nu mor caii când vor câinii”, a transmis și Dominic Fritz după votul primit din partea colegilor.
În același timp, USR transmite că decizia CCR este un atac politic și un precedent periculos, susținând că regulile nu pot fi schimbate retroactiv pentru a afecta un adversar politic. Partidul spune că nu acceptă folosirea instituțiilor statului în scop politic și că va continua să apere votul cetățenilor, statul de drept și independența instituțiilor.
Un argument invocat de USR este principiul neretroactivității legii. Formațiunea susține că regulile juridice nu ar trebui aplicate pentru fapte sau situații din trecut și avertizează că încălcarea acestui principiu ar crea un precedent periculos. În viziunea partidului, dacă legislația poate fi modificată retroactiv pentru a afecta un adversar politic, atunci cetățenii nu mai beneficiază de protecție împotriva abuzurilor exercitate de putere.
Decizia forului de conducere al USR vine după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat și asupra amendamentului din legea integrității care îl vizează pe Dominic Fritz. Dacă legea va fi ratificată de Nicușor Dan în forma actuală, primarul Timișoarei riscă să își piardă mandatul în urma unei decizii privind un conflict de interese.
CCR a stabilit că prevederile tranzitorii referitoare la aplicarea în timp a regimului sancționator pentru conflictele de interese și incompatibilități sunt constituționale.
Potrivit judecătorilor, reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului, iar aplicarea în timp a acestora prin normele tranzitorii adoptate respectă prevederile Constituției.