Premierul Ilie Bolojan vorbește despre o vendetă care mărește riscul ca România să piardă bani și credibilitate și să primească o nouă condamnare la CEDO. Iar Dominic Fritz transmite că nu se va lăsa intimidat. De cealaltă parte, PSD și AUR au criticat măsurile luate de guvern.

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj pe platforma X: „Consider cǎ argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte solide. Aștept totuși motivarea Curții pentru a vedea punctul de vedere contrar. S-a întâmplat sǎ îmi mențin opinia și dupǎ motivarea Curții Constituționale pe alte sesizări de neconstituționalitate care mi-au fost respinse.”

Potrivit unor surse de la Cotroceni, Președintele va decide ce face doar după ce va vedea motivarea Curții.

„Bună dimineața! Tot nu votăm un guvern PSD”, este mesajul postat de Dominic Fritz pe Facebook. Urmat de un videoclip pentru susținătorii săi, care i-au trimis mii de mesaje.

Dominic Fritz, președintele USR: „M-am mutat în România, în 2019, am candidat la Primăria Timișoara ca să arăt că se poate construi ceva în țara asta. Și nu regret și chiar cred că am demonstrat la Timișoara că am avut dreptate, se poate. Ținta principală a execuției mele nu sunt eu, ci ești tu. Vor să te facă să te simți singur în țara ta, să simți că nu mai ai putere, că nu mai are niciun rost”.

Apropiații lui Dominic Fritz din USR au propus să îi dea un nou vot de încredere președintelui partidului.

Premierul interimar, Ilie Bolojan, vede situația ca pe o vendetă politică. Este de părere că, potrivit Constituției, legea dispune numai pentru viitor, așa că amendamentul care l-ar lăsa fără mandat pe Dominic Fritz este neconstituțional.

Ilie Bolojan, premier interimar: „La fel de important, legea nu trebuie folosită pentru a scoate din funcție o anumită persoană sau pentru a lovi un adversar politic. Până când Dominic Fritz nu a devenit țintă, pe nimeni nu a preocupat o asemenea modificare legislativă. (..) Azi este el. Mâine poate fi altcineva”

Liberalul Siegfried Mureșan acuză că: „Singurul partid din România care a fost mereu interesat și este interesat și acum să controleze Curtea Constituțională și sistemul judecătoresc este PSD.”

Florin Manole, deputat PSD: „Când nu le convine o decizie a Curții Constituționale, spun că e capturată de PSD. Nu are nicio legătură. Nu contează nici CCR, nici nimic aici, ci bunul simț. Și bunul simț spune asta: un condamnat trebuie să suporte rigorile legii. Punct”.

Între timp, AUR, PSD și grupul minorităților naționale au hotărât, în comisia de antreprenoriat și turism din Camera Deputaților, să creeze o celulă de criză pentru economie. Radu Oprea de la PSD și Muhammad Murad, de la AUR, au discutat proiecte comune pentru companii. În replică, liberalii susțin că cifrele economice oficiale arată contrariul iar social democrații vor doar să discrediteze măsurile de corectare a dezechilibrelor cauzate chiar de ei.