De ce s-au dus Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu în Coreea de Sud. Sunt două mize mari pentru România

×
Publicitate

România caută bani pentru energie nucleară și pentru hidrocentrale în Coreea de Sud. Premierul și șeful Camerei Deputaților sunt deja în a două vizită de rang înalt la Seul, din toamnă și până acum.

Asiaticii au fost invitați să contribuie la construcția a șase reactoare nucleare modulare, pe care România le va construi cu americanii, dar și la retehnologizarea centralei de la Cernavodă.

O miză mare la masa discuțiilor este și colaborarea în domeniul apărării, în contextul în care sud-coreenii s-au dovedit furnizori de echipamente militare și mașini de luptă pentru armatele europene.

Premierul Nicolae Ciucă a plecat în Coreea de Sud însoțit de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, de o parte dintre miniștri, dar și de șeful companiei care operează centrala de la Cernavodă.

Suntem deschiși să analizăm posibilitățile unei cooperări tripartite România-Republica Coreea-SUA în domeniul energiei nucleare și încurajăm participarea investitorilor sud-coreeni la proiecte precum cel al reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) și în investițiile de la Cernavodă”, a precizat Guvernul într-un comunicat.

Din primele discuții, se conturează posibilitatea ca sud-coreenii să investească în energia nucleară de la noi, atât în reactoare modulare mici, cât și la Cernavodă. Anunțul a fost făcut chiar de Nicolae Ciucă după o discuție cu premierul din Coreea de Sud.

Claudiu Cazacu, specialist energie: ”Coreea a dezvoltat și a optimizat atât pe partea de reactoare clasice, cât și pe cea de reactoare modulare. Soluția de a lucra cu firme din Coreea de Sud în anumite condiții poate să fie una avantajoasă din punctul de vedere al costurilor. Există două grupuri industriale implicate în tehnologia reactoarelor modulare și unul lucrează cu firma din SUA care va le va implementa inclusiv la noi.”

România are deja în derulare un parteneriat cu o companie americană pentru construcția a șase reactoare modulare, cu o capacitate de producție de electricitate de 462 MW, la Doicești, județul Dâmbovița, pe locul unei foste termocentrale. Proiectul va costă 7 miliarde de dolari și va fi demarat în 2026.

Potrivit unor surse politice, coreenii ar putea fi implicați în retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă. Au fost invitați să se implice și în construcția de hidrocentrale la noi, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu: "Am vorbit despre proiectul retehnologizării Unității 1 Cernavodă și (...) i-am invitat să investească și în proiectele de construcție a hidrocentralelor alături de Hidroelectrica” - a precizat pe Facebook ministrul Energiei.

Este a două vizită de rang înalt făcută în Coreea de Sud, după cea din septembrie a ministrului Apărării, care la Seul a vizitat și o mare expoziție de tehnică Militară. În aceeași perioadă, premierul l-a întâlnit în Japonia pe omologul coreean.

Sud-coreenii s-au dovedit furnizori interesanți pentru armatele europene de echipamente militare și mașini de luptă. De exemplu, Polonia a anunțat în această vară că va cumpăra din Coreea de Sud 1.000 de tancuri, 600 de sisteme de artilerie, dar și zeci de avioane de luptă, ca să le înlocuiasă pe cele donate Ucrainei.

Potrivit unor surse, și noi am fi interesați achiziții în acest domeniu. Comunicatul oficial al guvernului menționează o colaborare în domeniul apărării, în contextul războiului, iar detaliile urmează să fie stabilite.

 

Articol recomandat de sport.ro
"Dă-o naibii de treabă!" David Popovici, efervescent după calificarea în finala de la 200 m: "Mâine, bubuială!"
"Dă-o naibii de treabă!" David Popovici, efervescent după calificarea în finala de la 200 m: "Mâine, bubuială!"
Citește și...
Contracte de reabilitare energetică prin PNRR, semnate de ministrul Dezvoltării

Noi contracte de creștere a eficienței energetice au fost semnate de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Sunt 67 de noi contracte finanţate prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Klaus Iohannis și omologul său portughez au vizitat orașul Caracal. Portugalia participă la forţa NATO de la noi din țară

Președintele Klaus Iohannis și omologul său portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, au vizitat marți Batalionul 1 Instrucție "Olt" din Caracal.  

Cozi la sediile furnizorilor de energie pentru depunerea declarațiilor pentru preț plafonat la curent

Autorităţile modifică legea prin care românii care dețin mai multe proprietăți trebuiau să depună o declarație pe proprie răspundere la furnizorul de electricitate şi să aleagă pentru care dintre imobile vor să primească un preț plafonat la curent.

Recomandări
Acciza la motorină, redusă cu 20% timp de două săptămâni. Măsura intră în vigoare pe 16 august

Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă. Astfel, reducerea este de aproximativ 68 de bani pe litru.

Procurorii Laurei Codruța Kövesi, percheziții la firme IT și primării din țară. Dosarul vizează 7 milioane de euro din PNRR

Parchetul European a efectuat, marți, 19 percheziții la sediile unor persoane și companii, într-o anchetă privind o posibilă fraudă în achiziții publice pentru proiecte IT finanțate din fonduri europene, în valoare de aproximativ 7 milioane de euro.

S-a câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 - peste 10,07 milioane de euro

La tragerea Loto 6/49 de joi, 13 august 2026, s-a câștigat cel mai mare premiu de categoria I din istoria acestui joc, în valoare de 52.839.623,04 de lei (10.077.166,58 de euro).