În opinia sa, Legea salarizării a fost ”concepută în batjocură și dispreț față de salariați”.

Legea salarizării nu poate fi reparată prin cosmetizări artificiale, iar „varianta de nerefuzat” Pîslaru–Bolojan a fost respinsă de toate cele cinci confederații sindicale pentru că este cea mai slabă, nerealistă și discriminatorie propunere de până acum, concepută în batjocură și dispreț față de salariați.

PSD nu va vota o lege proastă, făcută în secret, fără consultarea reprezentanților angajaților și fără soluții economice reale pentru finanțarea unei grile echitabile — acest lucru a fost spus clar și rămâne valabil.” - afirmă fostul ministru PSD al Transporturilor.

De asemenea, parlamentarul PSD afirmă că, dacă România va rata implementarea acestui jalon din PNRR, vina va ”aparține exclusiv autorilor proiectului”.

”Ratarea jalonului din PNRR aparține exclusiv autorilor proiectului, care continuă practica nocivă de a produce acte normative în laboratoare obscure, rupte de economie și de oamenii afectați.

Nu poți să acoperi o lege defectuoasă prin noi taxe! Un guvern demis nu are capacitatea de a genera politicile economice necesare pentru creșterea veniturilor la buget.

Este obligatoriu și urgent să avem guvern cu puteri depline, capabil să repornească economia și să construiască o lege a salarizării cu consensul angajaților și sustenabilitate bugetară”, afirmă Șerban.

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping noua formă a proiectului Legii salarizării şi afirmă că documentul este o nouă sursă de ”inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale”.

Dacă noua lege a salarizării nu va fi adoptată în Parlament până la finalul lunii august, România va pierde 770 de milioane de euro.