Isărescu, susţinut de PSD-ALDE pentru un nou mandat, deşi l-au criticat în trecut

×
Publicitate

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că PSD va susţine candidaturile lui Mugur Isărescu, Florin Georgescu şi Leonard Badea pentru conducerea Băncii Naţionale. 

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, are susţinerea coaliţiei PSD-ALDE pentru un nou mandat. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, după o discuţie cu şeful ALDE, Calin Popescu Tăriceanu.

De altfel, potrivit unor surse, liderul Senatului ar fi fost şi principalul susţinător al lui Isărescu. Politicile BNR au fost de multe ori în vizorul aleşilor ALDE, Isărescu fiind acuzat de-a lungul timpului că manipulează indicii bancari şi schimbul valutar.

Mugur Isărescu este în fruntea BNR de 30 de ani, iar şedinţa plenulului reunit în care ar trebui să primească un nou mandat, este programată miercuri.


Dăncilă a precizat că s-a dorit ”o abordare foarte corectă”, astfel încât, în funcţie de ponderea în Parlament, fiecare partid are alocat un anumit număr de posturi.

Viorica Dăncilă a fost întrebat, luni, dacă PSD va susţine candidatura lui Mugur Isărescu pentru un nou mandat în frunrtea BNR şi a răspuns:

”Este important şi guvernatorul, dar şi modul în care s-a lucrat de această dată. În funcţie de ponderea în Parlament a fiecărui partid politic, au fost reprezentate locurile. Am vrut să avem o abordare foarte corectă şi acest lucru se reflectă în numărul de locuri pe care îl are fiecare grup în Parlamentul României”.

Potrivit News.ro, aceasta a confirmat că PSD îl va susţine pe Isărescu, dar a preciat care mai sunt posturile care revin irmaţiunii.

Da, susţinerea este pentru Mugur Isărescu. În acelaşi timp, PSD va avea postul de prim-viceguvernator, viceguvernator şi un alt post în executiv. Florin Georgescu, Leonard Badea sunt propunerile PSD”, a anunţat, luni, Viorica Dăncilă.

În 3 iulie, Parlamentul va vota noua conducere a BNR.

Mugur Isărescu, susţinut de PSD şi ALDE pentru un nou andat de guvernator pentru cinci ani, conduce instituţia de 30 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Tăriceanu: Candidat unic din partea PSD - ALDE - PRO România pentru prezidențiale

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este de părere că cea mai bună soluţie la alegerile prezidenţiale este un candidat unic din partea PSD - ALDE - PRO România, propunere anunţată de Victor Ponta.

Oprișan, după ce a fost huiduit de PSD: ”Cred şi mai mult că e nevoie de schimbare”

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, afirmă că nu a fost surprins de reacţia colegilor de partid care l-au huiduit la congres, dar l-a întristat.

Ce poză de prezentare i-au pus colegii din PSD lui Teodorovici. Ministrul i-a taxat. FOTO

Acum că și-au ales președintele, social-democrații își caută candidat la prezidențiale.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.