„Întrucât rețelele de socializare nu protejează suficient copiii în fața conținuturilor dăunătoare și care creează dependență, este necesară o vârstă minimă”, a declarat secretarul de stat olandez pentru economie digitală și suveranitate, Willemijn Aerdts, potrivit Agerpres.
Acesta a anunțat, după o ședință a guvernului olandez, că inițiativa acestuia, care este susținută de asemenea de Spania, va fi trimisă Comisiei Europene.
Olanda și Spania vor o limită de vârstă valabilă în întreaga UE
Cele două țări, a mai menționat responsabilul olandez, doresc ca limita de vârstă să fie stabilită printr-o reglementare aplicabilă în întreaga Uniune Europeană, „astfel încât copiii să primească aceeași protecție peste tot” și cu cât mai puține excepții naționale posibil.
Spania a propus anterior Comisiei Europene alte inițiative pentru protejarea minorilor în mediul online, împreună cu țări precum Franța, Italia sau Germania.
„Nici în lumea fizică nu acceptăm ca produsele destinate copiilor să fie nesigure. Aceeași regulă trebuie aplicată pe internet”, a argumentat Willemijn Aerdts, deși nu a precizat vârsta minimă sugerată de țara sa pentru accesul minorilor la rețelele de socializare.
Platformele ar trebui să demonstreze că serviciile lor sunt sigure pentru copii
Propunerea include crearea unui cadru european independent pentru a determina dacă rețelele de socializare și alte servicii digitale sunt suficient de sigure pentru minori.
Responsabilitatea demonstrării acestui lucru ar reveni platformelor online, iar numai acelea care dovedesc că aplică standardele de siguranță ar putea fi exceptate de la regula vârstei minime de acces.
Sistemul ar putea lua ca referință Evaluarea de Impact asupra Drepturilor Copilului întocmită de Olanda și normele cuprinse în Regulamentul european privind Serviciile Digitale (DSA), normativa care stabilește obligații pentru platformele online ce operează în UE.
Guvernul olandez consideră că o reglementare europeană ar permite evitarea situației în care fiecare țară membră a UE adoptă limite diferite pentru serviciile care funcționează dincolo de frontierele naționale, ceea ce ar putea genera confuzie în rândul companiilor, autorităților, părinților și minorilor.
Cum ar putea fi verificată vârsta utilizatorilor
Una dintre principalele provocări ale propunerii este cum va putea fi confirmată vârsta utilizatorilor fără a le încălca viața privată. Olanda și Spania doresc ca orice mecanism să fie eficient, să respecte reglementările cu privire la datele personale și orice măsură adoptată să fie necesară și proporțională.
Guvernul olandez consideră că verificarea vârstei este cea mai bună opțiune în comparație cu alte sisteme, precum estimarea vârstei pe baza trăsăturilor fizice ale unei persoane sau considerarea a priori veridică a datei nașterii introduse de utilizator.
Conform propunerii, sistemul ar trebui să se limiteze la confirmarea faptului că o persoană are vârsta minimă impusă, fără a prelucra alte date cu caracter personal.
Planul prevede și servicii digitale alternative pentru copii
Planul olandez prevede și impulsionarea în UE a unor servicii digitale alternative și concepute în așa fel încât să fie sigure pentru copii, întrucât obiectivul „nu este de a izola serviciile digitale”, ci de a le face suficient de sigure pentru a putea fi utilizate de toți.