Cristian Ghinea, fost ministru, despre amânarea deciziei CCR privind pensiile speciale: ”Nu vom mai vedea vreun ban din PNRR”

62369814
Agerpres

Cristian Ghinea, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, afirmă că amânarea de către CCR a deciziei privind pensiile speciale va avea efecte negative pentru România, care nu va mai ”vedea vreun ban din PNRR” în 2023.

"Cererea de plată numărul 3 trebuia depusă, conform calendarului agreat cu Comisia Europeană, la sfârşitul lunii mai. Nu au putut să o facă pentru că au întârziat cu Cererea de Plată numărul 2, nu au făcut toate jaloanele, plata a fost oricum aprobată doar parţial. Guvernul anunţa că vrea să o depună în vara asta, nu se poate atâta timp cât legea pensiilor speciale e la CCR. Amânarea pentru septembrie înseamnă că anul acesta nu vom mai vedea vreun ban din PNRR, chiar dacă guvernul, printr-un miracol, reuşeşte să facă toate celelalte jaloane plus să termine negocierile pe modificarea PNRR", a afirmat Ghinea, conform unui comunicat al USR, citat de Agerpres.

Potrivit lui Ghinea, chiar şi în varianta respingerii sesizărilor depuse de ICCJ, este imposibilă accesarea banilor din PNRR pentru că perioada de evaluare durează de la două luni în sus.

"La experienţa cu cererile anterioare, este clar că vom intra în anul electoral 2024 cu un deficit imens la investiţiile din PNRR. Erau lansate investiţii de 13,3 miliarde euro - autostrăzi, spitale, educaţie etc la finalul mandatului lui Ciucă şi se tot adună. În schimb, am încasat doar în jur de 9, dacă punem şi banii din Cererea de plată numărul 2, aprobată parţial, dar încă nevirată. În acelaşi timp, Guvernul a cheltuit efectiv doar în jur de 800 de milioane din banii ăştia. La anul, toţi primarii lor care se laudă acum cu investiţiile demarate din PNRR vor începe să chiţăie după bani. I-am tot bătut la cap să se apuce de muncă serios pe PNRR, să se ţină de calendarul agreat ca să poată să menţină constant fluxul de bani", a scris Ghinea pe Facebook.

El a menţionat că Legea pensiilor speciale trebuia să fie gata de anul trecut.

"Au lălăit-o în Parlament. Era clar că tăierea pensiilor speciale nu se va face fără opoziţia sistemului. Iar acum stau fix la mâna unor super speciali, judecătorii de la CCR. Numiţi de PSD, PNL şi Iohannis. Blocajul perfect care le va exploda în faţă în 2024. Sunt miliarde de euro pe care nu-i încasăm în condiţiile în care deficitul explodează. Aceştia sunt specialiştii PSD şi PNL", a mai scris Cristian Ghinea.

CCR a amânat pentru 2 august discutarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pensiile speciale.

De asemenea, discutarea sesizării în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul a fost amânată pentru 21 septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Marcel Ciolacu, după incendiul de la spitalul Robănescu: ”Ăsta este sistemul public în acest moment”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că incendiul de la Centrul de Recuperare pentru Copii Dr. Nicolae Robănescu nu putea fi prevenit, deoarece transformatorul care a luat foc era nou și în garanție.  

Cel mai norocos primar. A câștigat la păcănele 70.000 de euro, pe care nu i-a declarat

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că 13 aleşi locali se află în incompatibilitate, conflict de interese sau au averi nejustificate, în câteva cazuri fiind sesizaţi procurorii pentru deschiderea unor dosare penale.  

Senator PNL, îngrijorat: ”Nu mai e mult până o să ne trezim cu un urs pe Calea Victoriei”

Un senator liberal este foarte îngrijorat după ce a aflat că pe străzile din Ploiești a fost văzut un urs, susținând că ”lucrurile sunt deja scăpate de sub control şi nu mai pot funcţiona aşa”.  

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.