Tăriceanu, refuzat de PSD. Social democrații vor avea candidat propriu la prezidențiale
E furtună la Palatul Victoria: ministrul de Interne Carmen Dan și-a dat demisia înaintea ședinței liderilor PSD, care a durat peste 4 ore. Social-democrații au decis ce alți miniștri vor pleca din Executiv.
În total, 8 demnitari ar fi vizați de remaniere, printre care și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.
Senatorul Nicolae Moga a fost validat, luni, de Comitetul Executiv Naţional al PSD pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne, iar Mihai Fifor - pentru funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice, a anunţat, la finalul reuniunii, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă.
Totodată, conducerea social-democrată a luat act de propunerea ALDE de înlocuire a lui Teodor Meleşcanu cu Ramona Mănescu în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, a menţionat premierul.
"Am spus colegilor din CEx că avem două portofolii de vicepremier pentru care trebuie să facem nominalizări: cel pe probleme economice şi cel pe parteneriate strategice, că încă şase ministere le-am făcut o evaluare şi am propus CExN schimbarea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu senatorul Nicolae Moga de la Constanţa. Am luat act de dorinţa de a schimba pe domnul Teodor Meleşcanu cu Ramona Mănescu ca şi ministru al Afacerilor Externe şi am propus pentru funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice pe domnul Mihai Fifor, având în vedere că ne aflăm la finalul interimatului legat de acest portofoliu", a declarat Dăncilă.
Premierul a menţionat că interimatul pentru portofoliul de vicepremier pe probleme economice se încheie la jumătatea lunii august.
"Vom avea o nouă discuţie legată de acest portofoliu şi, bineînţeles, de ministerele pe care le vom evalua în continuare", a adăugat liderul PSD.
De asemenea, Dăncilă a anunţat că s-a votat ca formaţiuna să aibă candidat propriu la alegerile prezidenţiale, fiind respinsă varianta susţinerii lui Călin Popescu Tăriceanu, deși liderul ALDE le-a tot repetat în ultimele luni celor din PSD că stă bine în sondaje.
Astfel, Congresul care îl va valida va avea loc pe data de 3 august.
"Congresul PSD pentru validarea candidatului la prezidenţiale va avea loc pe data de 3 august. Am supus atenţiei CExN varianta susţinerii unui candidat din afara partidului, varianta susţinerii unui candidat ALDE, respectiv domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi modul în care putem acţiona pentru a avea un rezultat cât mai bun la alegerile prezidenţiale. În urma votului CExN, a reieşit faptul că PSD îşi doreşte un candidat propriu, că îşi doreşte să fie susţinut de ALDE ş PRO România şi vom avea discuţii cu cele două formaţiuni politice în acest sens", a declarat premierul Dăncilă.
Cu puțin timp înainte de declarațile lui Dăncilă, vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a spus că sondajele de opinie arată că singurul contracandidat cu şanse reale pentru a-l învinge pe Klaus Iohannis este Călin Popescu Tăriceanu.
În cadrul reuniunii s-a mai discutat despre programul deplasărilor în teritoriu.
"Am discutat faptul că am mers în mai multe judeţe, concluziile pe care le avem în legătură cu vizita în fiecare judeţ şi faptul că până la începerea alegerilor prezidenţiale vrem să ajungem în fiecare judeţ să luăm legătura cu membrii de partid, cu simpatizanţii noştri şi, bineînţeles, cu conducerea (...) PSD din fiecare judeţ", a explicat liderul PSD.
Cronologia evenimentelor, luni, 15 iulie:
ora 16.20 Viorica Dăncilă face declarații de presă după ședința CEX:
- În urma votului CEX a reieșit faptul că PSD își dorește un candidat propriu, își dorește să fie susținut de ALDE și Pro România și vom avea discuții politice în acest sens.
- Un alt subiect a fost cel referitor la remanierea guvernamentală. Avem 2 portofolii de vicepremier a care trebuie să facem nominalizări. Încă 6 ministere am făcut o evaluare. Am propus schimabera ministrului MAI Carmen Dan cu senatorul Nicolae Moga. Am luat act de dorința schimbării ministrului Afacerilor Externe cu doamna Ramona Mănescu. Am propus ca vicepremier pe domnul Mihai Fifor.
- Pentru probleme economice, interimatul se finalizeză la sfârșitul lunii august.
- Am văzut în spaiul public declarațiile unor binevoitori că am luat deciziile de schimbare a miniștrilor de la MAI și MAE în urma solicitărilor lui Klaus Iohannis. Nu am luat această decizie pentru că așa vrea Klaus Iohannis, ci pentru că așa cred eu că acest Guvern va avea mai multă credibilitate. Noi suntem în luptă cu președintele Iohannis pentru prezidențiale. Aceste lucruri care au apărut în spațiul public sunt total neadevărate.
- Nu am să detalize motivele, am să repet ce am spus și înainte, îmi doresc o eficientizare și mai mare, un guvern în care miniștri să aibă o mai mare implicare. Nu vreau să ies în fața opiniei publice să fac evaluarea doamnei ministru Carmen Dan.
- Ministrul știe foarte bine. Argumentele mele sunt legate de percpeția publică asupra acestui minister și pentru că eu cred că aici trebuie să avem o schimbare. Nu-mi cereți să dau detalii din interiorul unui minister.
- Nu vreau să fac o trimitere la un anumit eveniment. Am spus că percpeția publică legată de unele ministere nu este una bună în acest moment.
- Acest lucru nu mi-l va dicta strada, fiecare dreptul are să protesteze, sunt dispusă să ascult nemulțumirile celor care protestează, dar eu cred că trebuie să aduc în Guvern oameni care au un grad de credibilitate mare.
- Percepția publică se pare că nu este cea pe care ne-o dorim.
- Am convingerea că un candidat comun este un candidat puternic. Dar în urma discuțiilor pe care le-am avut în teritoriu, cu colegii din CEX, aceștia își doresc un candidat PSD. Acest partid are un potențial foarte mare, este foarte bine organizat. Este dorința PSD să aibă candidat propriu. Voi discuta cu domnul Călin Popescu Tăriceanu vrea să candideze, vom discuta probabil de o susținere în turul 2.
ora 15.50 Surse: CExN al PSD a decis ca partidul să aibă un candidat propriu la prezidenţiale
Potrivit unor surse participante la ședință, citate de Agerpres, Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a decis ca social-democraţii să aibă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale.
Anterior, purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian a anunțat că cel mai calificat să concureze cu Klaus Iohannis este Călin Popescu Tăriceanu.
ora 13.00 Paul Stănescu: Soluţia este una singură, alianţă între PSD, ALDE, PRO România
Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a declarat că "soluţia unică" pentru ca forţele de stânga să câştige alegerile prezidenţiale din toamna acestui an ar fi realizarea unei alianţe între PSD, ALDE şi PRO România.
"Soluţia unică este una singură, câştigătoare, spun eu, alianţă cele 3 partide, PSD, ALDE, PRO România. Candidatul poate să fie... sigur, care au cele mai mari şanse, Gabriela Firea de la PSD, Călin Popescu Tăriceanu de la ALDE, Victor Ponta, spunând că nu candidează", a spus Stănescu.
ora 12.15 Dăncilă, după demisia lui Carmen Dan: Unii membri ai partidului nostru nu au învățat nimic
Imediat după anunțul făcut de Carmen Dan referitor la demisia sa din funcția de ministru de Interne a venit și replica premierului Viorica Dăncilă, care se pregătea să intre în ședința CEX al PSD.
Întrebată cum comentează unele afirmaţii făcute de Carmen Dan, conform cărora nu i s-au prezentat motive pentru remanierea sa şi dacă este adevărat că PSD ar fi cedat presiunilor preşedintelui Iohannis, preşedintele PSD a spus:
"Doamna Carmen Dan cred că este dezinformată dacă a făcut această afirmaţie. Niciodată PSD nu va ceda presiunilor preşedintelui. Intrăm într-o campanie cu preşedintele Iohannis, împotriva preşedintelui Iohannis, deci în niciun caz nu trebuie să luăm decizii care să îl ajute".
”Eu cred că unii membri ai partidului nostru nu au învățat nimic și au crezut că dacă ies în spațiul public înainte de a vorbi în forul statutar îi va aprecia cineva. Poate îi va aprecia cei care vor răul acestui partid, dar eu cred că atunci când ești atașat unui partid, când crezi în acel partid, declarațiile trebuie să le faci întâi în interiorul partidului și apoi iești cu declarații publice. Am cerut fiecrui coleg, fiecărei colege să facă acest lucru. Se vede că interesul personal pentru unii este mai mare ..” - a spus Dăncilă.
ora 12.10 Ministrul Carmen Dan a demisionat
Carmen Dan le-a declarat jurnaliștilor că pleacă din fruntea Ministerului de Interne ”cu fruntea sus”, după ce și-a depus mandatul.
”Nu, nu am ce să-mi reproșez”, a spus ministrul.
”Înțeleg că nu intră în discuție nicidecum un criteriu de neperformanță, practic este vorba despre o decizie politică, iar eu bineînțeles că respect deciziile politice. Am avut o discuție și referitoare la presiunea străzii, acum un an nu ne-a deranjat, ne deranjează acum.” - a spus Carmen Dan.
”Demisia este un act lateral. Mă aștept să ia act de demisia mea. Nu sunt emoționată, decât în măsura în care am investit în acest minister și sper în continuare ca acest minister să rămână în topul încrederei cetățenilor. Plec cu fruntea sus din Ministerul Afacerilor Interne.” - a spus Dan.
”Nu știu dacă s-a decis în mod cert, dar i-aș ura succes colegului meu, senatorul Moga.”
Liderii PSD s-au întâlnit duminică la Teleorman
Duminică, liderii PSD s-au întâlnit în Teleorman, la Conferinţa Extraordinară de Alegeri a Organizaţiei Judeţene Teleorman a PSD, și au pus la punct ultimele detalii înainte de ședința de astăzi.
Acolo s-au aflat Viorica Dăncilă, preşedintele PSD şi prim-ministrul României, Orlando Teodorovici, preşedintele executiv PSD şi ministrul Finanţelor Publice, şi Mihai Fifor, secretarul general al partidului. Dintre membrii executivului, au fost prezenţi la conferinţa de la Alexandria şi Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Carmen Dan, ministrul de Interne, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de pretutindeni, şi Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor.
După aceste discuții, se pare că cei care vor pleca din funcții sunt: ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, și cel de la Interne, Carmen Dan, a căror demitere a fost cerută și de președintele Klaus Iohannis, pentru modul în care au gestionat alegerile europarlamentare din 26 mai.
De altfel, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că Biroul Politic Central al ALDE va discuta, luni, propunerea de înlocuire din funcţie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, din cauza percepţiei publice care s-a creat cu privire la activitatea acestuia.
Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că Ramona Mănescu (fost europarlamentar PNL, care a trecut la ALDE) ar putea veni în locul lui Meleșcanu, Luminița Odobescu (reprezentatul permanent al României la UE) l-ar putea înlocui pe George Ciamba în funcția de ministru delegat pentru Afaceri Europene, în timp ce la Ministerul Turismului Bogdan Trif ar putea fi înlocuit cu senatorul PSD Nicolae Moga.
De asemenea, Anton Anton ar putea fi schimbat din funcția de ministru al Energiei cu cel care a mai ocupat această funcție, Toma Petcu (ALDE).
În schimb, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și-ar putea păstra funcția după ce, duminică, la Teleorman, a anunțat că că vor fi realizate 4 obiective prioritare pentru judeţul Teleorman, Autostrada Sudului, podul peste Dunăre de la Zimnicea şi reabilitarea a două drumuri naţionale, DN 51 Alexandria-Zimnicea şi DN 52 Alexandria-Turnu Măgurele.
De asemenea, ar putea scăpa de remaniere și ministrul Educației Ecaterina Andronescu, precum și cel al Agriculturii Petre Daea.
În schimb, la șefia Ministerul Justiției, în locul lui Ana Birchall, ar putea veni Oana Florea, fost director al unei fundații a lui Dan Voiculescu, iar Mihai Fifor va primi funcția de viceprim-ministru.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: PSD, ministri, viorica dancila, remaniere, CExN, remaniere guvernamentala,
Dată publicare:
15-07-2019 07:39