S-a stabilit calendarul alegerilor. PSD a cedat majorității, pentru noiembrie și decembrie. Parlamentarele, de Ziua Națională

×
Publicitate

Coaliţia de guvernare a decis în şedinţa de joi, 4 iulie, data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

După ce s-au exprimat în spaţiul public pe organizarea la date diferite a acestor scrutinuri, liderii PSD şi PNL s-au reunit joi să se pună de acord asupra calendarului electoral. Liderul PSD a cedat până la urmă majorității, astfel că alegerile nu vor avea loc în septembrie, așa cum își doreau social-democrații.

Astfel, ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe data de 24 noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie. 

De asemenea, s-a stabilit și organizarea alegerilor parlamentare pe data de 1 decembrie, chiar de Ziua Națională a României.

Hotărârea de Guvern privind calendarul alegerilor a fost adoptată joi, în şedinţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Răspunzând unei întrebări, Nicolae Ciucă a precizat că PNL şi PSD vor avea candidaţi proprii la Preşedinţie.

Luni şi marţi, premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a avut consultări cu partidele politice pe tema datei de organizare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.

Şeful Executivului a anunţat încă de vinerea trecută că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.

Luni, la discuţiile cu prim-ministrul au participat, pe rând, reprezentanţii USR, AUR, UDMR, SOS România, cei ai Grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor şi cei ai PUSL. Marţi, dialogul a continuat cu reprezentanţii REPER şi cei de la Forţa Dreptei. 

Majoritatea formaţiunilor participante a transmis că doreşte ca alegerile să se desfăşoare la termen. În plus, în discuţii s-a menţionat şi posibilitatea comasării unui tur al alegerilor prezidenţiale cu alegerile parlamentare.

Delegaţia USR a reafirmat, la discuţiile de la Guvern cu privire la calendarul alegerilor, că doreşte respectarea legii şi alegeri la termen, după cum a declarat preşedintele formaţiunii, Elena Lasconi.

"Acest dialog cred că nu îşi avea rostul, dacă se înţelegeau între ei, dar se pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare. (...) Noi am fost fermi, la fel ca în declaraţiile de dinainte - am spus respectarea legii şi alegeri la termen", a declarat Lasconi la Guvern.

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat că formaţiunea sa era pregătită pentru alegeri prezidenţiale pe data de 15 septembrie, dar premierul Marcel Ciolacu "a fost păcălit din nou", "pare captiv unor grupuri de interese" şi ia în calcul luna decembrie.

"Pe noi nu ne interesează când sunt alegerile, altele sunt problemele românilor, dar eram pregătiţi pentru 15 septembrie. Şi mâine se poate da hotărârea de guvern ca alegerile să fie pe 15 septembrie, nu cum s-a afirmat eronat că vineri era ultima zi. Dar la ce feţe triste am văzut acolo, în Palatul Victoria, e clar că a pierdut domnia. Practic, a fost păcălit să facă alegeri în iunie comasate şi acum este păcălit din nou", a afirmat Simion.

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat că Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie.

"Am transmis premierului câteva principii pe marginea cărora credem că ar trebui stabilită data privind alegerile prezidenţiale. În primul rând, credem că această problemă trebuie închisă cât mai rapid. Este responsabilitatea coaliţiei guvernamentale, iar atributul legal al emiterii datei alegerilor este exclusiv al Guvernului. Un al doilea principiu pe care l-am enunţat este cel referitor la necesitatea, după părerea noastră, a separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare. Practic, de 20 de ani votăm într-un asemenea sistem şi credem că este o soluţie bună. Atribuţiile preşedintelui României sunt atribuţii care sunt separate de cele ale Parlamentului, provocările Preşedinţiei sunt altele decât provocările Parlamentului", a spus Cseke Attila.

Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat că i-a propus premierului ca alegerile prezidenţiale să se organizeze pe 10 noiembrie, primul tur, şi 24 noiembrie, turul al doilea, iar alegerile parlamentare să fie organizate pe 8 decembrie.

"Am solicitat, din punctul nostru de vedere, pentru a se respecta Constituţia României, să se facă 10 noiembrie şi 24 noiembrie - alegerile prezidenţiale şi 8 decembrie - parlamentare, sau efectiv 10 - parlamentarele, 24 - primul tur, 8 - al doilea tur. Văd că le-au plăcut datele acestea că sunt duminici, pică exact ca în urmă cu cinci ani, 10 şi 24, iar 8 (decembrie - n.r.) le-am spus, cred că nu ştiţi ce este. Este ziua Constituţiei României şi Sfânta Zămislire. Aşa că hai să zămislim un preşedinte pentru România care să respecte Constituţia şi să o facă superioară, aşa cum este ea de fapt şi cum a fost gândită, tuturor instituţiilor europene", a spus Şoşoacă.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Ședința coaliției pe tema calendarului alegerilor prezidențiale și parlamentare va avea loc joi. Ce va cere Ciolacu

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniştri, Marian Neacşu şi Cătălin Predoiu, va prezenta joi, în coaliţia de guvernare, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral.  

Alina Gorghiu: Aceste consultări au fost făcute pentru a oferi PSD un motiv public ca să justifice amânarea acestor alegeri

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu (PNL), a criticat consultările politice ale premierului Marcel Ciolacu (PSD) cu partidele, pe tema stabilirii calendarului pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

 

Anunțul lui Marcel Ciolacu, după consultările privind calendarul electoral. Ce presiuni sunt puse pe liberali

Premierul Marcel Ciolacu va prezenta joi, în coaliţia de guvernare, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an, a anunţat Executivul.

 

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.