Cine sunt oamenii aleși de Eugen Tomac în guvernul său. Numele care vor ajunge la ministerele-cheie

Eugen tomac nicusor dan inquam gc 2
Inquam Photos / George Calin

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a trimis către partide propunerile de vicepremieri şi miniştri. Cabinetul Tomac ar urma să aibă trei vicepremieri, iar doi dintre aceștia nu vor avea portofoliu.

După cinci zile de negocieri între premierul desemnat și partidele și grupurile parlamentare, în spațiul public a apărut o listă cu numele celor cu care Eugen Tomac vrea să obțină sprijinul Parlamentului. În cabinetul pe care îl propune nu sunt membrii ai formațiunilor politice, dar unii dintre aceștia au făctu parte de -a lungul timpului din Guvern.

Sorin Costreie (55 de ani) este propus pentru a prelua portofoliul de ministru al Educaţiei în viitorul cabinet Tomac, dar și un post de vicepremier. Costreie ocupă în prezent funcţia de consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, poziţie în care a fost numit oficial la data de 17 noiembrie 2025 de către preşedintele Nicuşor Dan. Colaborarea dintre cei doi nu este nouă: în primăvara aceluiaşi an, filosoful a asigurat consultanţă pe probleme de educaţie în perioada campaniei electorale prezidenţiale.

Intrarea sa în administraţia centrală s-a produs în 2016, când a fost consilier al ministrului Mircea Dumitru, devenind ulterior secretar de stat pentru relaţii internaţionale, proiecte europene şi învăţământ dual în Ministerul Educaţiei (2016-2017).

Ulterior, statutul său în funcţii tehnice a fost reconfirmat în perioada 2020-2023, când a deţinut rolul de consilier de stat pentru educaţie şi cercetare în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, lucrând sub coordonarea a trei premieri succesivi (Florin Cîţu, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu). În portofoliul său guvernamental se mai numără poziţia de coordonator naţional în domeniul proprietăţii intelectuale (2022-2023) şi cea de reprezentant al Guvernului în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (ICR), demarată în 2021.

Citește și
Nicușor Dan merge la Paris. Va participa la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina și la festivitățile de Ziua Franței

Valeriu Nistor este unul dintre cei doi vicepremieri fără portofoliu din guvernul Tomac. El are o experiență de peste două decenii în management, tehnologie și dezvoltare de afaceri, activ atât în România, cât și la nivel internațional. În prezent, conduce compania SOLTERM Energy Management, unde ocupă funcția de General Manager și coordonează dezvoltarea unor proiecte de producere a energiei din surse regenerabile pentru clienți industriali. Activitatea sa este concentrată pe domeniile energiei verzi și tranziției energetice, într-un context în care investițiile în capacități de producție regenerabilă au devenit o prioritate pentru mediul de afaceri.

Bogdan Dumitru este cel de al doilea vicepremier fără portofoliu. El are o carieră de peste trei decenii în industria tehnologică. Din iunie 2024 ocupă funcția de Chief Scientist la Bitdefender, unde coordonează activitățile de cercetare științifică și inovare tehnologică pentru combaterea amenințărilor cibernetice avansate. Anterior, timp de aproape 23 de ani, a fost director tehnic (CTO) al companiei, coordonând o echipă de peste 400 de cercetători și ingineri și contribuind la dezvoltarea a numeroase generații de soluții de securitate pentru Windows, macOS și dispozitive mobile. De asemenea, a fost implicat în dezvoltarea unor tehnologii inovatoare pentru protecția infrastructurilor digitale și a dispozitivelor conectate la internet.

Numele care vor ajunge la ministerele-cheie

Tiberiu Trifan, propus pentru conducerea Ministerului Afacerilor Interne, este diplomat de carieră și fost înalt funcționar al instituției pe care ar trebui să o conducă dacă guvernul Tomac obține sprijinul Parlamentului. A deținut funcția de secretar de stat în MAI în perioada Guvernului condus de Dacian Cioloș, având responsabilități în domeniul afacerilor interne și al cooperării europene.

De-a lungul carierei, a ocupat mai multe posturi diplomatice, inclusiv pe cele de consul al României la Chișinău și la Roma. În prezent, este consul general al României la Madrid. Provenit din structurile de ordine publică, Trifan a fost implicat și în gestionarea unor dosare strategice la nivel european, printre care și procesul de aderare a României la spațiul Schengen Area.

La Finanțe ar urma să ajungă Ionuț Simion, un specialist cu o experiență de peste două decenii în domeniul fiscal și al consultanței financiare. Acesta s-a alăturat PwC România în anul 2000, a devenit partener în 2007 și a ocupat funcția de Country Managing Partner al companiei în perioada 2015-2021, coordonând activitatea firmei pe piața locală.

În prezent, Simion este partener în cadrul PwC România și coordonează proiecte strategice, fiind recunoscut pentru expertiza sa în fiscalitate, prețuri de transfer, restructurări corporative și proiecte de fuziuni și achiziții. De-a lungul carierei, a oferit consultanță unor dintre cele mai mari companii românești și internaționale.

Ionuț Mașala, propus la Transporturi, este economist de profesie, absolvent al Facultății de Economie Generală din cadrul Academia de Studii Economice din București, cu o carieră de peste două decenii în domeniul financiar și al administrării infrastructurii rutiere. Și-a desfășurat cea mai mare parte a activității în cadrul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, unde a parcurs toate treptele profesionale, de la economist în serviciul de contabilitate până la funcțiile de șef de serviciu financiar, director adjunct financiar, director financiar și director general adjunct economic. În anul 2012 a asigurat temporar atribuțiile de director general al companiei. În paralel, a deținut mandate în consiliile de administrație ale societăților Sorocam și Plastidrum.

Cosmin Soare-Filatov, propus pentru Justiție, este jurist, avocat și cadru universitar, specializat în drept public și administrativ. Din noiembrie 2025 ocupă funcția de consilier prezidențial pentru probleme constituționale, după aproape 13 ani de activitate ca avocat partener într-o importantă societate de avocatură din România, unde a coordonat proiecte complexe și a reprezentat autorități publice și companii în cauze de interes major. Este, de asemenea, asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității din București și doctorand în domeniul dreptului, cu cercetări axate pe regimul juridic al patrimoniului cultural mobil. Este absolvent al Facultății de Drept și al studiilor de master din cadrul Universității din București.

Dan Neculăescu (Dănuţ Sebastian Neculăescu) este propunerea premierului desemnat Eugen Tomac pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale în noul cabinet. În momentul nominalizării de către premierul desemnat, Neculăescu exercită mandatul de ambasador şi reprezentant permanent al României la NATO, funcţie în care a fost numit în februarie 2022 de preşedintele de la acea vreme, Klaus Iohannis.

Actual secretar de stat în Ministerul de Externe, Luca Niculescu reprezintă propunerea de ministru de Externe făcută de premierul desemnat, Eugen Tomac. După mai bine de 20 de ani de carieră în domeniul jurnalismului, Luca Niculescu a făcut pasul spre diplomaţie în urmă cu 10 ani, când a fost numit ambasador al României la Paris. Misiunea lui la şefia Externelor ar fi finalizarea procesului de accedere la OECD.

Un sociolog la Dezvoltare

Vladimir Ionaş este sociolog specializat în sondaje de opinie, comportament de vot şi consultanţă politică, cunoscut mai ales prin analizele sale pentru Avangarde şi apariţiile din presa TV. Este propunerea premierului desemnat Eugen Tomac pentru funcţia de ministru al Dezvoltării. A lucrat şi în calitate de consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, unde s-a ocupat de relaţiile SUA-România, societatea civilă, mediul academic şi administraţia publică. Presa mai notează că a colaborat cu Avangarde condus de Marius Pieleanu, apropiat al PSD, dar care a colaborat şi cu actualul preşedinte Nicuşor Dan, şi a apărut frecvent ca analist politic în dezbateri despre alegeri şi partidele politice. 

O nouă propunere vine la Cultură, în locul lui Adrian Papahagi. Pentru acest portofoliu este nominalizat acum Mihai Ghyka, descendent direct al ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghyka, și fost secretar de stat în Ministerul Culturii, în guvernul lui Dacian Cioloș.

Neculăescu fost adjunct al reprezentantului permanent al României pe lângă AIEA și CTBTO la Viena, iar ulterior a coordonat politicile de securitate ale României din poziții de conducere în MAE, contribuind la pregătirea participării țării la summiturile NATO de la Chicago și Newport și la dezvoltarea parteneriatelor strategice cu SUA, Polonia și Turcia. Între 2016 și 2022 a ocupat mai multe funcții de secretar de stat, gestionând afaceri strategice, regionale, relațiile cu vecinătatea estică și cooperarea multilaterală, având totodată un scurt mandat de consilier de stat pentru afaceri externe în aparatul premierului Sorin Grindeanu. Din 2022, și-a continuat activitatea diplomatică în cadrul Delegației Permanente a României la NATO.

Florin Duma este luat în calcul pentru Ministerul Economiei. În prezent el este președinte al Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Prahova și este vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (IMM România). De asemenea, este cofondator al companiei Durocar, activă în domeniul construcțiilor industriale și civile, pe care a înființat-o împreună cu soția sa. Este absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Universitatea Transilvania din Brașov.

La Sănătate ar urma să ajungă Șerban Dragoșloveanu, medic primar ortoped și manager al Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie Foișor din București, funcție pe care o ocupă din decembrie 2022. Activitatea sa profesională este legată de această unitate medicală, unde a parcurs toate etapele carierei, de la medic rezident în ortopedie și traumatologie (2011-2015) la medic specialist și ulterior medic primar ortoped, activând în cadrul spitalului din 2016 până în prezent. În paralel, desfășoară activitate academică în cadrul Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, unde este asistent universitar din 2014. A urmat studiile medicale la aceeași instituție, consolidându-și cariera atât în domeniul clinic, cât și în cel universitar și managerial.

Nicolae Istudor, propus de Eugen Tomac pentru funcţia de ministru al Agriculturii, este profesor universitar şi rector al Academia de Studii Economice din Bucureşti, specializat în economia sectorului agroalimentar. Cu doctorat în economie obţinut în 1999, Istudor şi-a construit cariera atât în mediul academic, unde a devenit profesor universitar şi a ocupat funcţiile de prorector şi ulterior rector al ASE, cât şi în administraţia publică, unde a deţinut funcţii de conducere în cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, inclusiv cea de secretar de stat în perioada 2004–2005. A fost implicat în gestionarea politicilor agricole, dezvoltarea rurală şi programele europene din domeniu, iar activitatea sa a fost recunoscută prin distincţii naţionale şi profesionale, fiind din 2018 membru asociat al Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.

Carmen Moraru, propunerea lui Tomac pentru Fondurile Europene este secretar de stat în această instituție și este la al doilea mandat în această funcție, după ce a mai ocupat aceeași poziție în perioada mai 2022 – august 2023. Cu o carieră de peste trei decenii în administrația publică, ea și-a început activitatea în 1992 în Ministerul Transporturilor, unde a fost consilier și șef de serviciu. Ulterior, a deținut mai multe funcții de conducere în ministerele Turismului, Afacerilor Externe, Transporturilor și Fondurilor Europene, inclusiv poziții de director general, director general adjunct și secretar general adjunct în MIPE. Experiența sa este concentrată în domeniile administrației publice, turismului, transporturilor și gestionării fondurilor europene.

La Mediu ar urma să ajungă Teodor Dulceaţă, funcţionar public cu experienţă îndelungată în administraţia centrală, activând în funcţii de conducere în cadrul Ministerului Mediului de peste un deceniu. A ocupat funcţiile de secretar general (2015–2016 şi 2017–2020) şi secretar general adjunct (2020–2025 şi din mai 2025 până în prezent), iar în 2017 a fost secretar general al Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul. Anterior, a lucrat în Secretariatul General al Guvernului şi Cancelaria Prim-Ministrului, iar între 2013 şi 2017 a deţinut funcţii de conducere în Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), unde a coordonat activităţi de control, afaceri juridice şi relaţia cu OLAF. De-a lungul carierei, s-a ocupat de avizarea actelor normative, transparenţa decizională şi reprezentarea juridică a instituţiilor publice. Este licenţiat în Drept la Universitatea Transilvania din Braşov, are un master în Drept Comunitar al Afacerilor şi a urmat programe de specializare în domeniul apărării, diplomaţiei şi administraţiei publice.

La Ministerul Muncii este propusă Diana Morar, avocat și fost deputat PNL în legislatura 2020–2024. În perioada 2020–2021, a ocupat funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei. Este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii din Oradea.

Articol recomandat de sport.ro
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Citește și...
Eugen Tomac și-a prezentat strategia de guvernare a României în presa străină. Ce a spus despre raportul anulării alegerilor

Deputatul european însărcinat să scoată România dintr-o criză politică tot mai gravă nu va renunţa la necesitatea unor măsuri de austeritate şi mai dureroase.

USR a anunțat oficial că nu votează guvernul Eugen Tomac. Alternativa pe care o propune

După ce liberalii au decis joi să nu voteze Guvernul Eugen Tomac și cei din USR au luat aceeași hotărâre. Nicușor Dan a decis să nu-i retragă mandatul premierului desemnat, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Ilie Bolojan: Nu am acordat un vot de susţinere Guvernului Tomac pentru că formula e una de tip paravan care scuteşte PSD

Preşedintele PNL, Ilie Bllojan, a anunțat că PNL nu va vota Guvernul propus de Eugen Tomac. 

Recomandări
„Iadul abia acum începe”. Ucraina continuă să izoleze Crimeea de ruși. De ce „trofeul” lui Putin a devenit marea sa povară

Ucraina își intensifică campania de izolare a Crimeei ocupate ilegal de ruși, în 2014, lovind rutele logistice, podurile, infrastructura energetică și instalațiile de combustibil.

Comparația făcută de Siegfried Mureșan între guvernele Ciolacu și Bolojan. Ce îi reproșează fostului premier Marcel Ciolacu

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă, sâmbătă, că Guvernul Bolojan a adus România, în premieră, printre statele fruntaşe la absorbţia fondurilor europene, doar în primele şase luni din acest an având o absorbţie efectivă de 2,3 miliarde de euro.

Ploi torențiale, vijelii și grindină. ANM a emis o avertizare pentru București și alte 26 de județe | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 12 iulie, ora 12:00 – 13 iulie, ora 02:00, pentru mai multe zone din țară.