Cine sunt liberalii care sunt în tabăra premierului desemnat Adrian Veștea. Parlamentarii PNL dispuși să îi voteze Cabinetul

×
Publicitate

PNL-ul este zguduit de un scandal intern de proporții după ce, duminică, președintele Nicușor Dan l-a desemnat în funcția de premier pe liberalul Adrian Veștea.

La scurt după anunțul făcut de la Palatul Cotroceni, PNL-ul s-a împărțit în două tabere: pro și anti-Veștea.

Președintele interimar al formațiunii politice Ilie Bolojan a tunat afirmând că decizia a fost luată fără consultarea conducerii PNL.

Astfel, liderul liberal a calificat gestul drept „un act ostil” și a susținut că reprezintă „o evidentă încercare de rupere a PNL”, intenție pe care spune că a intuit-o încă de la căderea guvernului. 

Ilie Bolojan a anunțat că Partidul Național Liberal va convoca în perioada următoare o ședință a Biroului Politic Național pentru a adopta o poziție oficială cu privire la situația creată după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.

O altă voce puternică a partidului care a contestat desemnarea lui Veștea a fost Ciprian Ciucu, actualul primar general al Capitalei.

Liberalii care sunt în tabăra Adrian Veștea

Dar iată care sunt liberalii care și-au anunțat public susținerea față de Adrian Veștea. 

Răzvan Prișcă: „Sunt deputat PNL și îl susțin pe Adrian Veștea.

România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale. România are nevoie de un guvern. Nu mâine, nu după alte runde de negocieri sterile, ci acum. Premierul desemnat Adrian Veștea e omul cel mai potrivit pentru acest moment complicat.

30 de ani în PNL. Primar la Râșnov pentru trei mandate. Președinte al Consiliului Județean Brașov. Ministru al Dezvoltării. Nu vorbim despre un om scos din context — vorbim despre un liberal format în teren, care știe ce înseamnă să administrezi, să atragi fonduri europene și să livrezi concret pentru cetățeni.

Îmi asum această poziție fără ezitare: Adrian Veștea are experiența, seriozitatea și curajul să formeze un guvern care să scoată România din criză și să o țină pe direcția pro-occidentală”.

Răzvan Prișcă: Sunt deputat PNL și îl susțin pe Adrian Veștea.

România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale. România are nevoie de un guvern. Nu mâine, nu după alte runde de negocieri sterile, ci acum. Premierul desemnat Adrian Veștea e omul cel mai potrivit pentru acest moment complicat.

30 de ani în PNL. Primar la Râșnov pentru trei mandate. Președinte al Consiliului Județean Brașov. Ministru al Dezvoltării. Nu vorbim despre un om scos din context — vorbim despre un liberal format în teren, care știe ce înseamnă să administrezi, să atragi fonduri europene și să livrezi concret pentru cetățeni.

Îmi asum această poziție fără ezitare: Adrian Veștea are experiența, seriozitatea și curajul să formeze un guvern care să scoată România din criză și să o țină pe direcția pro-occidentală.

Sebastian-Mihai Rusu: „Ca deputat ales de brașoveni și președinte al PNL Municipiul Brașov, consider că este datoria mea să susțin un #brașovean care a parcurs toate etapele administrației publice locale și care a demonstrat, prin fapte, că știe să înregistreze performanțe: Adrian Ioan Veştea.

Fac parte din echipa liberală a Brașovului. În campania pentru alegerile parlamentare am fost alături de cetățeni și am avut sprijinul lui Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, un lider care a muncit ani la rând pentru dezvoltarea Brașovului.

Adrian Veștea are un parcurs complet în administrația publică, de la consilier local și primar al Râșnovului, la președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării.

Brașovenii au văzut ce poate face atunci când își asumă un proiect. Aeroportul Internațional Brașov este cel mai bun exemplu. Este o realizare concretă de care beneficiază astăzi întreaga regiune.

Cred că Brașovul merită să dea României un prim-ministru care înțelege administrația de la firul ierbii, care știe să lucreze cu autoritățile și instituțiile statului, să gestioneze bugete și să construiască majorități în jurul unor obiective importante pentru România.

Adrian Veștea reprezintă garanția direcției pro-occidentale a țării, finalizarea proiectelor din PNRR, aderarea la OCDE, operaționalizarea programului SAFE pentru securitate și dialog cu toate formațiunile democratice pro-occidentale.

Îl susțin cu toată convingerea pentru că îi cunosc caracterul, seriozitatea și capacitatea de a obține rezultate. Iar eu cred că România are nevoie, mai mult ca oricând, de lideri care au demonstrat prin fapte, nu prin vorbe.

Monica Anisie: „România nu-și poate permite să aștepte. Cu un război tot mai amenințător la graniță și jaloane economice urgente de îndeplinit, obligația noastră, a politicienilor, este să punem viitorul românilor mai presus de orice orgoliu.

Astăzi, atașamentul față de țară înseamnă înțelegere profundă pentru grijile oamenilor, responsabilitate și acțiune, nu declarații sterile. Românii așteaptă măsuri concrete, investiții finalizate și predictibilitate.

De aceea, Partidul Național Liberal are datoria de a asigura continuitatea guvernamentală prin măsuri eficiente. În acest context crucial, salut desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României și îi doresc mult succes pe acest drum plin de responsabilitate față de români!

Este timpul pentru un guvern funcțional, condus de un premier axat pe performanță, care cunoaște direct problemele comunităților.

De la funcția de primar al Râșnovului la cea de președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării, Adrian Veștea a parcurs toate etapele administrației. Această experiență solidă și echilibrul său sunt garanția că pot fi implementate reformele economice necesare, oferind în același timp unitate socială și siguranță fiecărui român.

Experiența și echilibrul lui Adrian Veștea, așa cum îl cunosc eu, pot reprezenta un avantaj important în atingerea obiectivelor de țară ale României”.

Sorin Cîmpeanu: „Încep prin a vă spune că eu nu mă simt membrul niciuneia dintre tabere (n.r. – cea pro Bolojan şi cea pro Veştea). In general, această polarizare nu cred că este benefică, însă pot să vă spun că o situaţie excepţională cere măsuri excepţionale. Sunt de acord că măsura aceasta a desemnării nu intră în tipare, dar nici situaţia în care ne găsim nu intră în tipare. Deci cred că o nominalizare din cadrul PNL care să continue obiectivele majore ale acestei ţări”. (Sursa: România TV)

Alexandru Popa: „Îl susțin pe Adrian Ioan Veştea pentru funcția de prim-ministru al României.

Este un liberal convins, un om care și-a construit întreaga carieră politică în Partidul Național Liberal și care, de 30 de ani, a rămas consecvent valorilor și principiilor în care crede.

Adrian Veștea vine din zona administrației publice. A demonstrat, prin funcțiile pe care le-a ocupat (consilier local, primar, președinte de consiliu județean și ministru), că înțelege cum funcționează statul, ce înseamnă gestionarea responsabilă a banului public și cât de important este echilibrul dintre dezvoltare și disciplină bugetară.

Astăzi, România are nevoie de oameni care cunosc administrația, înțeleg mecanismele economice și sunt pregătiți să ia decizii dificile atunci când interesul public o cere.

Adrian Veștea este un astfel de om.

Are experiența necesară, cunoaște provocările cu care se confruntă autoritățile locale și centrale și înțelege că funcția de prim-ministru înseamnă responsabilitate și seriozitate.

România are nevoie de lideri care își asumă responsabilitatea și care pun interesul țării mai presus de orice calcul politic”.

Ionuț Stroe: „Hai să privim cu calm ce se întâmplă. Adrian Veștea e un om serios, cu o carieră politică pornită de jos. 30 de ani de liberalism autentic, de trei ori primar, trei mandate de președinte de CJ și fost ministru al Dezvoltării. Are o carieră construită pe realizări concrete și votul multor oameni”, a afirmat Ionuț Stroe într-o declarație pentru Stiripesurse.ro.

Alexandru Andrei: „România traversează, fără îndoială, una din cele mai dificile crize politice, declanșată de moțiunea de cenzură din 5 mai, iar situația țării se agravează pe zi ce trece, investitorii străini privind cu îngrijorare criza din România; în acest timp, termenele-limită pentru accesarea fondurilor din PNRR (bani vitali pentru dezvoltarea țării) sunt tot mai aproape, iar țara are nevoie de un guvern stabil.

De aceea, consider că cea mai recentă decizie a președintelui Nicușor Dan - cea prin care îl desemnează pe Adrian Veștea să formeze guvernul - este cea mai bună opțiune pentru a ieși din această criză. Liberal autentic, prim-vicepreședinte PNL, cu experiență politică de necontestat, Adrian Veștea cunoaște foarte bine problemele din administrație; a pornit ”de jos”, a trecut, rând pe rând, prin cele mai importante funcții administrative (primar, președinte de Consiliu Județean, ministru), acumulând, astfel, o vastă experiență în acest domeniu.

Este un moment dificil, în care trebuie să lăsăm deoparte ambițiile și răzbunările și să punem pe primul plan rezolvarea problemelor acute ale țării, susținând un guvern care să scoată România din acestă situație!”.

Valeriu Iftime: „România nu are timp de pierdut. Țara se află într-un moment de maximă responsabilitate, un moment în care, înainte de toate, avem în față o probă de maturitate politică și administrativă pe care clasa politică trebuie să o treacă în fața românilor.

Atunci când calculele politice blochează instituțiile statului, singurii care pierd sunt cetățenii. Fiecare zi de incertitudine politică înseamnă instabilitate pentru țară, iar toate domeniile sunt afectate.

Soluția nu este spectacolul politic sau dezbinarea, ci o guvernare responsabilă. Datoria noastră, a PNL, este să privim spre stabilitatea țării și să acționăm rapid și ferm pentru economie și modernizare”.

Ciprian Pandea: „Indiferent de decizia din PNL de mâine, cred că România merită să iasă din această incertitudine. Iar faptul că omul propus de Nicușor Dan are un parcurs politic și administrativ de necontestat nu face decât să ajute PNL – pentru că vorbim despre o propunere de premier, nu despre schimbarea președintelui partidului, așa cum vor unii să mute discuția.”

Aneta Matei: „Am urmărit cu atenție anunțul privind nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României și consider că este o propunere care merită susținută.

Experiența acumulată în administrația publică locală și centrală, seriozitatea și buna cunoaștere a problemelor cu care se confruntă comunitățile din întreaga țară îl recomandă pentru această responsabilitate. Sunt convinsă că România are nevoie, în această perioadă complicată, de oameni care cunosc administrația și care înțeleg că deciziile trebuie să producă rezultate concrete pentru cetățeni.

Susțin poziția exprimată de-a lungul timpului de către președintele PNL Giurgiu, Toma Petcu, care a arătat că este nevoie de responsabilitate, dialog și deblocarea rapidă a situației politice actuale.

Traversăm un moment care cere decizii clare și asumate. De aceea, cred că soluția pentru depășirea acestei crize este una politică și una PNL, iar susținerea lui Adrian Veștea reprezintă un pas important în această direcție”.

Ion Iordache: „Adrian Veștea este un om care merită respect. Un liberal autentic, care și-a construit cariera pas cu pas, prin muncă, seriozitate și rezultate. Experiența sa în administrația locală și centrală, echilibrul și decența care l-au caracterizat de-a lungul timpului îl recomandă pentru această mare responsabilitate. Îi doresc mult succes în misiunea de a conduce Guvernul României și puterea de a lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea țării noastre. Felicitări pentru această nominalizare!”

Alin Tișe: „România nu poate fi ținută captivă de calcule politice și ambiții de partid. Nici un partid nu este mai mare decât țara noastră. Nici un om politic nu poate să se opună binelui românilor. Nici o strategie de partid nu poate fi mai importantă decât stabilitatea țării. Ca partid național și conservator, PNL are datoria să pună interesul României mai presus de orice interes politic.

Astăzi, România are nevoie urgent de un guvern funcțional, de decizii curajoase și de responsabilitate. Nu de blocaje. Nu de orgolii. Nu de negocieri fără sfârșit. În momente decisive, liderii adevărați aleg țara, nu partidul. Aleg viitorul, nu avantajul de moment. Interesul național nu mai poate aștepta. România are nevoie de stabilitate, de autoritate și de acțiune. De Guvern. Acum și urgent!”

George Scripcaru: „Colegul meu, Adrian Veștea, a fost desemnat premier. Pentru mine, ca primar al Brașovului, este o veste bună. Cred că, având premierul ca aliat, ne va ajuta să continuăm proiectele de investiții pe care comunitatea noastră și le dorește și de care avem mare nevoie. Ca om de administrație și ca cetățean, sper să punem punct acestei crize politice, care nu aduce țării nimic bun”.

Adrian Anghelescu: „Am văzut în această dimineață nominalizarea președintelui Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru al României. Îl cunosc personal pe Adrian Veștea și am lucrat cu el încă de pe vremea când eram în Liga Aleșilor Locali PNL, iar ulterior, în perioada în care a ocupat funcția de ministru al Dezvoltării.

Consider că este o alegere potrivită, atât pentru administrația publică locală, cât și pentru administrația publică națională. Sper ca Partidul Național Liberal să decidă în consecință și să îl susțină pe Adrian Veștea, acordându-i votul pentru funcția de prim-ministru”.

Toma Petcu: „Adrian Veștea este soluția prin care Partidul Național Liberal poate păstra funcția de prim-ministru și poate contribui la asigurarea stabilității politice de care România are nevoie în această perioadă. În același timp, Adrian Veștea este numărul doi în Partidul Național Liberal și a fost ales cu un număr de voturi semnificativ mai mare decât mulți dintre colegii care aleg astăzi să îl critice, fapt care îi conferă o legitimitate politică ce nu poate fi ignorată.Adrian Veștea reprezintă, într-adevăr, o soluție.

O soluție pentru actuala criză politică și o soluție pentru Partidul Național Liberal.Știu că există frământări în întregul partid și că foarte mulți dintre colegii noștri au opinii diferite și se poziționează diferit în această perioadă”.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Nicușor Dan, despre „violențele extrem de grave” din Piața Victoriei: „Actele de vandalism trebuie sancționate drastic”

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele din Piața Victoriei din București și cere sancționarea celor responsabili, subliniind că nicio nemulțumire nu justifică agresiunile sau actele de vandalism.

Mesajul Oanei Gheorghiu după violențele din Piața Victoriei, pentru politicienii care s-au infiltrat în protest: „Rușine”

Vicepremierul Oana Gheorghiu transmite, marți, un mesaj pentru politicienii extremiști, inclusiv parlamentari, care s-au infiltrat în acțiunea legitimă a oierilor de astăzi, încercând să-i denatureze scopul, să instige la violență și să provoace haos.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.