Bolojan a transmis că nici el, nici conducerea partidului nu au fost informați în prealabil despre intenția șefului statului de a-l nominaliza pe Adrian Veștea pentru funcția de premier.

Liderul liberal a calificat gestul drept „un act ostil” și a susținut că reprezintă „o evidentă încercare de rupere a PNL”, intenție pe care spune că a intuit-o încă de la căderea guvernului.

Totodată, Bolojan a acuzat lipsa unei consultări între președinte și partid înaintea desemnării premierului.

Ilie Bolojan a anunțat că Partidul Național Liberal va convoca în perioada următoare o ședință a Biroului Politic Național pentru a adopta o poziție oficială cu privire la situația creată după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.

Citește și
Kelemen Hunor, apel la partide: „Să punem între paranteze supărările și să căutăm soluția”

„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD. Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială. În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială.”, a transmis Ilie Bolojan.