Cine este Romeo Daniel Lungu, șeful PSD Buzău, propus ministru al Dezvoltării, unul dintre cele mai importante portofolii

Marcel ciolacu daniel romeo lungu sorin grindeanu facebook
Facebook / Romeo Daniel Lungu

Președintele PSD Buzău, Romeo Daniel Lungu, ar putea conduce unul dintre cele mai importante ministere din Guvernul Veștea, cel al Dezvoltării - un minister care gestionează direct banii și proiectele care schimbă concret viața oamenilor la nivel local.

El a fost desemnat ministru în Guvernul Veștea, care urmează să ajungă în plenul Parlamentului, pentru învestire.

La audierile din Parlament, în comisiile de specialitate, el a primit aviz nefavorabil, aviz care, însă, este doar consultativ.

Lungu a aflat ”aseară” că va fi desemnat ministru

Daniel Lungu le-a spus jurnaliștilor, luni, după audieri, că a aflat că este ministru desemnat al Dezvoltării în Guvernul Veștea ”aseară”, adică cu o zi înainte ca Adrian Veștea să depună oficial lista de miniștri în Parlament.

”Am aflat aseară, în cadrul comitetului politic național, de la ora 16:00. (...) Am stat aseară, am citit, m-am documentat. Dar foarte multe probleme din administrația publică, cât și cu proiectele naționale, le știu pentru că sunt deputat în Parlamentul României și sunt în fiecare săptămână alături de oameni și alături de reprezentanții autorităților locale.”, a spus Lungu. 

Potrivit CV-ului său din Parlament, Lungu este membru al PSD din anul 2003. El a fost președinte al filialei de tineret Buzău, apoi a ocupat, pe rând, funcțiile de vicepreşedinte PSD Buzău și secretar executiv PSD Buzău.

În 2025, Romeo Lungu a fost ales preşedinte al PSD Buzău, în urma demisiei lui Lucian Romaşcanu, numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană.

Potrivit Agerpres, Romeo-Daniel Lungu este chestor al Camerei Deputaţilor şi a fost ales deputat în Circumscripţia electorală nr.10 Buzău. În perioada 2003-2005 a fost şef cabinet în cadrul Prefecturii Buzău, între 2005 şi 2007 a ocupat funcţia de consilier senatorial, iar între 2008 şi 2010 a făcut parte din consiliile de administraţie ale societăţilor Transbus şi Compania de Apă Buzău. 

În perioada 2016 – 2020 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Buzău. Din 2020 a fost ales deputat pe listele PSD.

De asemenea, între 2010 și 2012 a deținut și funcția de director sportiv al Gloriei Buzău. A condus ulterior și Direcția Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău.

Ce studii are Romeo Daniel Lungu: ”Colegiul Universitar Câmpina”

Romeo Lungu a explicat şi ce studii a terminat, după ce deputatul Radu Mihaiu (USR) l-a întrebat la audierile din Parlament ce facultate a terminat.

"Eu am absolvit Colegiul Universitar Câmpina, care aparţinea atunci de Universitatea Petrol şi Gaze, Facultatea de Litere şi Ştiinţe, şi cursurile se desfăşurau la Colegiul Câmpina. După şedinţă, o să iau diploma de absolvire şi o să-i arăt domnului Mihaiu (Radu Mihaiu, USR, nr) exact ce scrie pe diplomă, specializare, universitate, locul de desfăşurare a cursurilor", a precizat el.

Relația lui Romeo Daniel Lungu cu Marcel Ciolacu: ”Un om de o integritate exemplară”

La fel ca și Marcel Ciolacu, și Daniel Lungu provine din organizația PSD Buzău. Ascensiunea politică a lui Lungu, potrivit C.V.-ului său, s-a produs în perioada în care Ciolacu a condus PSD la nivel național (2019-2025).

Întrebat de jurnaliști, luni, după audierile din Parlament, unde a primit un aviz nefavorabil, ce relație are cu Marcel Ciolacu, Lungu a declarat că are o relație ... ”bună”.

Reporter: Ce relație aveți cu Marcel Ciolacu?

Romeo Daniel Lungu:O relație bună. Sunt președintele organizației PSD Buzău, iar domnul Ciolacu face parte din organizația Buzău și este președintele Consiliul Județean. Nu suntem prieteni, nu, nu suntem prieteni. Ne cunoaște de foarte mult timp.” 

Iată ce spunea Lungu despre Ciolacu în mesajele pe care le transmitea public pe rețelele socializare în urmă cu aproximativ un an de zile:

Romeo Daniel Lungu, despre Marcel Ciolacu în octombrie 2025: ”Îl respect și îl apreciez pentru tot ceea ce a făcut pentru județul nostru și pentru oamenii din această comunitate. Sunt convins că, sub conducerea sa, Buzăul va continua să se dezvolte și să fie un exemplu de seriozitate și stabilitate”.

Romeo Daniel Lungu, despre Marcel Ciolacu în noiembrie 2025: ”Ca prim-ministru, a gestionat perioade dificile pentru România și a arătat că seriozitatea și munca pot aduce stabilitate și încredere. (...) Marcel Ciolacu are experiența, echilibrul și respectul pentru oameni de care județul nostru are nevoie.”

Romeo Daniel Lungu, despre Marcel Ciolacu în mai 2025: ”Sub conducerea sa, PSD a fost un partid stabil, rațional și orientat spre soluții, iar Buzăul a beneficiat de proiecte importante, de sprijin real și constant pentru dezvoltarea locală. Marcel Ciolacu a fost un lider echilibrat și curajos, care a știut să țină partidul unit în vremuri dificile și să reprezinte România cu demnitate în fața provocărilor interne și externe”.

Romeo Daniel Lungu, despre Marcel Ciolacu în august 2024: ”Președintele PSD, Marcel Ciolacu, un om de o integritate exemplară, pe care am avut onoarea să îl cunosc și cu care am lucrat îndeaproape încă din anii 2000 la Buzău, este propunerea noastră pentru alegerile prezidențiale.” 

Romeo Daniel Lungu, despre Marcel Ciolacu în noiembrie 2024:Pentru noi, buzoienii, Marcel Ciolacu este mai mult decât un lider politic – este un exemplu de dedicare și viziune”.

Romeo Daniel Lungu, la audierile în Parlament: ”Prioritatea principală” va fi PNRR-ul

La audierea sa în Parlament, în calitate de ministru desemnat, Lungu a declarat că ”prioritatea principală” a sa va fi PNRR-ul.

”Priorități pentru ministrul desemnat, prioritatea numărul unu pentru mine, ca și ministru, este PNRR-ul. În prima zi în care voi fi investit, voi avea discuția cu domnul ministru Cseke și cu specialiștii din minister pentru a determina stadiul exact al PNRR, ceea ce ține de Ministerul Dezvoltării. După cum bine știți, la finalul lunii iunie se închid jaloanele din PNRR. Cumva mai sunt aproximativ 40 de zile. Va fi prioritatea principală, așa cum v-am spus, să facem tot ce ține de noi pentru a atinge un procent cât mai mare de absorbție din PNRR”, a declarat, luni, ministrul propus de Adrian Veștea pentru portofoliul Ministerului Dezvoltării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Georgina Rodriguez, apariție 'interzisă' pe rețele. Partenera lui CR7 s-a fotografiat în costum de baie pe barcă
FOTO Georgina Rodriguez, apariție 'interzisă' pe rețele. Partenera lui CR7 s-a fotografiat în costum de baie pe barcă
Citește și...
Primarul PSD al Buzăului speră ca Guvernul Veștea să nu treacă de Parlament: „Este o formulă încropită”

Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat luni că speră ca guvernul propus de Adrian Veştea să nu fie votat, considerând că "formula este una încropită cu oameni care nu sunt la nivelul funcţiilor nominalizate".

Petrișor Peiu: „Votul pentru Guvernul Veștea ar duce la „prăbușirea” AUR”. Acuzații la adresa lui Nicușor Dan și PSD

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, consideră că votarea Cabinetului Veştea de către parlamentarii formaţiunii ar aduce ''prăbuşirea'' partidului.

Ce portofolii noi a obținut PSD în Guvernul Veștea. Cum ar asigura social-democrații cele 233 de voturi necesare învestirii

PSD intră în Guvern! Adunați la Vila Lac, șefii social-democraților au decis ieri să susțină cabinetul Veștea.

Recomandări
În ce situații va putea Transelectrica să taie curentul. Bolojan: „Cetățenii nu vor fi limitați, doar clienții industriali”

S-au luat măsuri excepționale la Guvern, care a aprobat un plan de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice. 

Soluția finală pentru devierea Dunării. Cum vor fi scufundate barjele care trebuie să salveze Reactorul 2 de la Cernavodă

După zile întregi de pregătiri și amânări a fost aprobată, în sfârșit, varianta tehnică finală de scufundare în Dunăre a barjelor încărcate cu rocă. 

Cum se luptă România cu criza energetică. Orașele au devenit mai întunecate. „Nu înseamnă să ne întoarcem în beznă”

Dacă spălați rufele seara, după ce vă întoarceți de la muncă, nu ar strica, o vreme, să schimbați obiceiul.