Cine este judecatoarea Mona Pivniceru, propusa pentru portofoliul Justitiei - opozant al lui Basescu

Mona Pivniceru

Mona Pivniceru, care a avut de mai multe ori schimburi de replici cu Traian Basescu atunci cand acesta a atacat justitia, este propunerea premierului Victor Ponta pentru portofoliul Justitiei.

Nominalizarea ei a fost acceptata de catre presedintele interimar Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, ca i-a propus ca ministrii pe Mircea Dusa la Ministerul de Interne, pe Radu Stroe ca ministru delegat pentru Administratie Publica, pe Titus Corlatean la Ministerul de Externe, pe Dan sova pentru Relatia cu Parlamentul si pe judecatorul Mona Pivniceru la Justitie.

Ponta a precizat ca propunerile au fost accepate de catre presedintele interimar Crin Antonescu, iar ceremonia de depunere a juramantului de catre noii ministrii ar putea fi organizata luni seara.

Astfel, postul de ministru al Justitiei, ramas vacant prin trecerea lui Corlatean la Externe, va fi preluat de Mona Pivniceru, fost presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania, reprezentantul judecatorilor Inaltei Curti de casatie si Justitie in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Citește și
Victor Ponta
Premierul Victor Ponta a anuntat REMANIEREA GUVERNULUI

Judecatoarea Mona Pivniceru a fost din 2009 presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania, functie la care a renuntat in iunie 2011, cand a fost aleasa membru in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca reprezentant al judecatorilor instantei supreme. In 7 septembrie 2011, Mona Pivniceru a fost validata de Plenul Senatului, in locul Lidiei Barbulescu, respinsa in urma unei decizii a Curtii Constitutionale in 2010.

Mona Pivniceru si-a inceput cariera profesionala in domeniul juridic in 1982, ca avocat in Baroul Vaslui. In 1991, Mona Pivniceru a devenit judecator la Judecatoria Iasi, iar doi ani mai tarziu a fost numita magistrat la Tribunalul Iasi. Din 1999 si pana in 2009, Mona Pivniceru a fost magistrat la Curtea de Apel Bucuresti, iar in decembrie 2010 a fost promovata la Sectia civila si de proprietate intelectuala a instantei supreme.

Pivniceru a fost din 1997 si pana in 2007 conferentiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi, iar din 2007 pana in 2010 a fost profesor universitar la catedra de drept a universitatii si indrumator doctoral pentru disciplinele Drept international public, Protectia juridica a drepturilor omului, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Practica CEDO - Master stiinte penale.

Mona Pivniceru a absolvit in 1982 Facultatea de Drept a Universitatii "Al I. Cuza" Iasi, iar doi ani mai tarziu a promovat examenul de definitivat in avocatura. Din 1991 a intrat in magistratura, iar in 1999 a obtinut titlul de doctor in drept - specializarea Drept international public, la Universitatea "Al. I. Cuza", sub coordonarea profesorului Mihail Jakota.

In 2000, Mona Pivniceru a fost admisa la doctorat in specilizarea Drept civil in cadul Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, coordonator fiindu-i profesorul Corneliu Barsan. Lucrarea de doctorat cu tema "Efectele juridice ale contractelor aleatorii" si-a sustinut-o in 22 decembrie 2008, la Facultatea dre Drept din Universitatea Bucuresti, fiind laureata cu distinctia "Suma cum laude".

In 1994, Mona Pivniceru a devenit membru al Asociatiei Magistratilor din Romania si al Asociatiei Magistratilort din Iasi, in 2005 a devenit vicepresedintele asociatiei si din 2008 pana in 2011, cand a fost desemnata in CSM, a fost presedinte al forului.

Mona Pivniceru este autoarea unor lucrari de specialitate si a primit numeroase distinctii si premii, printre care Ordinul National de Merit in grad de Comandor, pentru merite deosebite in elaborarea jurisprudentei, reformarea justitiei si corecta aplicare a legii, primit in decembrie 2000 si distinctia acordata de Asociatia Magistratilor din Romania in 2008 - "Reper moral si profesional pentru ceilalti magistrati".

Mona Pivniceru detine din 2001 un apartament in Iasi, in suprafata de 65,66 metri patrati, o casa de vacanta de 400 de metri patrati si un teren intravilan de 7.100 de metri patrati in comuna Tulghes, cumparate in 2007, potrivit ultimei declaratii de avere, din 14 iunie 2012. Pivniceru are un autotuism Volkswagen cumparat in 2007 si un ATV Linhai "supus inmatricularii".

Ministrul propus pentru Justitie are aproape 78.000 de lei in conturi si depozite bancare, nu a facut investitii si nu are datorii.

Din salariul de judecator la Inalta Curtea de Casatie si Justitie, Mona Pivniceru a avut venituri in anul fiscal precedent de 96.036 de lei, iar de la Consiliul Superior al Magistraturii a incasat un salariu de 57.422 de lei.

In declaratia de avere, Mona Pivniceru a notat si venituri de 4.500 de lei din drepturi de autor, primite de la Editura "Hamangiu", precum si 13.103 lei diurna detasare, 381,59 lei transport, 9.327,68 lei decontare pentru chirie, 96,60 euro diurna delegatie externa si 5.062,50 lei diurna delegatie interna.

In perioada in care s-a aflat la conducerea AMR, Mona Pivniceru a avut de mai multe ori schimburi de replici cu Traian Basescu.

Presedintele a criticat in mod repetat, vizavi de Justitie, tergiversarile in solutionarea unor cauze, declarand ca exista prea multe dosare prost facute de procurori sau deliberat intarziate de judecatori. El a semnalat ca exista prea multe situatii in care un dosar este restituit procurorului "dupa un an si jumatate, dupa un an", pe chestiuni de procedura.

Consilul Superior al Magistraturii a fost, in repetate randuri, critica atacurilor presedintelui, care prezideaza sedintele CSM, potrivit Constitutiei. El a participat la majoritatea sedintelor de inceput si de sfarsit de an de la CSM si s-a intalnit cu magistratii Consiliului de fiecare data cand oficialii Comisiei Europene au semnalat, in rapoartele periodice, restante in indeplinirea angajamentelor asumate, comentand si decizi judecatoresti.

De exemplu, in aprilie 2008, Traian Basescu declara, referindu-se la judecatorul care i-a dat omului de afaceri Costica Constanda dreptul sa construiasca in Parcul Bordei: "Un judecator corupt, mai multi judecatori corupti nu au respectat acest act (Planul Urbanistic General, n.r.)".

Mona Pivniceru, atunci vicepresedinte al AMR, sustinea ca prin acuzatiile presedintelui Traian Basescu la adresa judecatorului in cazul Bordei, sistemul judiciar a intrat intr-o etapa similara domniei lui Caligula, cand magistratii erau acuzati dupa cum batea vantul puterii.

In acest context, Mona Pivniceru a sustinut ca, prin urmare, contestabilitatea si suspiciunea publica "insuflata difuz ori declamata in termeni precisi, este deviza sub care se situeaza exercitiul puterii judecatoresti in Romania, spatiu devenit european in acte la 1 ianuarie 2007, avand in spate insa o lunga traditie de acte si documente internationale privitoare la independenta puterii judecatoresti".

In vara anului 2009 (in timpul vacantei judecatoresti), actul normativ prin care Executivul a decis anularea sporurilor pentru magistrati si personalul auxiliar din justitie a declansat un protest in sistemul judiciar. Timp de aproape doua luni, magistratii au intrat in salile de judecata pentru a amana procese, cazurile de urgenta fiind insa solutionate.

In 10 septembrie 2009, Basescu a participat la sedinta CSM unde se analiza situatia din Justitie, in contextul in care magistratii refuzau sa lucreze. Presedintele declara ca in Justitie are loc, in esenta, o greva, ceea ce este impotriva legii, iar Justitia trebuie sa intre imediat in legalitate.

Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), Mona Pivniceru, a avut, la aceeasi sedinta, un lung schimb de replici cu seful statului, pe care l-a acuzat ca da semnale care pot fi catalogate drept interferente in justitie.

"Nu aveti rabdare sa discutati cu noi? Daca prezidati aceasta sedinta, aveti rabdare sa ascultati punctul nostru de vedere (...) Aveti macar aparenta ca ne ascultati si pe noi", i-a spus Pivniceru lui Basescu, iar acesta a replicat: "Doamna, pai va ascult la televizor, cand apareti la televizor ma uit la dumneavoastra ca la Dumnezeu". Pivniceru a aratat ca statul nu isi executa obligatiile fata de magistrati, "presedintele ii face corupti, altii, idioti", si ca astfel nu poate exista normalitate in sistem. Pivniceru i-a vorbit lui Basescu despre faptul ca judecatorii au o activitate foarte grea, in conditiile in care au foarte multe cazuri de judecat, intr-o mare de prevederi legislative contradictorii.

Ea i-a spus sefului statului ca este dispusa sa organizeze o simulare de proces, la care sa participe Traian Basescu, mentionand ca astfel ar putea intelege si presedintele cat de grea este activitatea de judecator. Replica presedintelui a fost prompta: "V-as condamna imediat, doamna, daca eu as fi judecator", la care Pivniceru a raspuns ca se referea la un proces civil. "Si structura dumneavoastra pledeaza pentru (asa ceva-n.r.)... (...) Eu insist sa preparam o sedinta de judecata, sa vedeti care e timpul sau volumul de munca pe care il desfasoara un judecator, sa intram in sedinta de judecata si sa formulati o sentinta. Dupa acest periplu veti avea reprezentarea, cel putin minimala, a ceea ce inseamna activitatea unui judecator", adauga Mona Pivniceru.

Judecatoarea de la Curtea de Apel Iasi, Mona Pivniceru s-a numarat printre cei care au pledat pentru greva din sistemul judiciar din august-septembrie 2009. Chiar in 17 septembrie 2009, Pivniceru a incercat sa convinga jurnalistii ca presedintele CSM de atunci, Virgil Andreies, nu a transmis un mesaj de incetare a protestelor, atunci cand a salutat magistratii pentru solidaritate si fermitate.

In scurt timp, greva din Justitie s-a incheiat, magistratii reluandu-si activitatea, dupa ce s-a incheiat un pact cu Guvernul.

In 2 decembrie 2009, Mona Pivniceru a fost promovata la Sectia civila si de proprietate intelectuala a inaltei Curti de Casatie si Justitie, condusa pe atunci de Florin Costiniu (care, ulterior, a fost arestat, dar eliberat si condamnat pentru fapte de coruptie-n.r.).

In 14 decembrie 2010, Presedintele Traian Basescu afirma ca niciun sistem de justitie din UE nu a facut atata rau vreunei tari precum cel romanesc, apreciind ca CSM nu a functionat corespunzator in mandatul trecut si "a adus Romania acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilitatii".

"Este greu de inteles cum o institutie formata din judecatori face atata rau din punctul de vedere al credibilitatii unei tari. La judecatori te asteptati la mult mai mult. Dar asta este! Avem o justitie independenta care considera ca ei i se cuvine tot, iar de romani nu-i pasa. Asta in conditiile in care sunt foarte multi judecatori dedicati meseriei lor, gata sa-si faca datoria, dar din pacate in varful lor este o structura care reprezinta justitia si care face mult rau romanilor si Romaniei. Oricat s-ar supara si doamna Pivniceru si doamna cu sotul arestat, doamna Costiniu (Viorica Costiniu, sotia lui Florin Costiniu-n.r.). Le place, nu le place, acesta este adevarul", a afirmat Basescu.

In 16 decembrie 2010, Asociatia Magistratilor din Romania arata, intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu, semnata de Mona Pivniceru, in calitate de presedinte al asociatiei, ca este nepermis a expune judecatorul oprobiului public, iar, daca este nemultumit de CSM, ar fi trebuit sa-si fi exercitat dreptul constitutional de mediere, nu sa adopte pozitii partizane.

In septembrie 2011, Mona Pivniceru a fost validata ca membru in Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentantul judecatorilor instantei supreme in acest for.

Propunerea ei ca ministru al Justitiei s-a facut fara a exista o cerere de demisie din partea Monei Pivniceru din Consiliul Superior al Magistraturii.

Judecatorii si procurorii pot fi delegati de Consiliul la alte institutii, in timp ce membri CSM nu.

Mona Pivniceru a fost propusa de liberali pentru portofoliul Justitiei. Ea este o apropiata a avocatului iesean Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Guvernul Ponta remaniat: Mircea Dusa, Radu Stroe, Dan Sova si Mona Pivniceru, noii ministri
Guvernul Ponta remaniat: Mircea Dusa, Radu Stroe, Dan Sova si Mona Pivniceru, noii ministri

Premierul Victor Ponta a anuntat ca a propus noi nume la ministerele de Interne, Administratie Publica, Externe, Relatia cu Parlamentul si Justitie.

Premierul Victor Ponta a anuntat REMANIEREA GUVERNULUI
Premierul Victor Ponta a anuntat REMANIEREA GUVERNULUI

Premierul Victor Ponta a sustinut o conferinta de presa la Palatul Victoria dupa demisiile ministrilor MAI, Ioan Rus si Paul Victor Dobre.

Ministrii Ioan Rus si Paul Victor Dobre AU DEMISIONAT. Rus:
Ministrii Ioan Rus si Paul Victor Dobre AU DEMISIONAT. Rus: "Eu sunt un politician onest si corect"

Ioan Rus si-a anuntat demisia din functia de ministru de Interne din cauza "presiunilor" la care a fost supus in urma referendumului de demitere a lui Traian Basescu. Tot el a anuntat si demisia ministrului Administratiei, Paul Victor Dobre.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.