Cele 4 partide care promit să mențină România pe calea europeană încep discuțiile doar după ce vor ști cine va fi președinte

×
Publicitate

După ce s-au angajat că vor forma o coaliție pro-europeană, PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale se gândesc la strategia pentru negocierile care vor duce la formarea guvernului.

Ar putea veni cu nume pentru premieri, dar și cu condiții privind programul de guvernare.

Depinde însă și de cine va fi viitorul președinte al României, așa că negocierile vor începe oficial abia săptămâna viitoare.

Reprezentanții celor patru formațiunilor politice au semnat un document ce cuprinde patru principii mari de la care porneste colaborarea.

Partidele se angajează să formeze o coaliție pentru a asigura stabilitatea guvernării și pentru a moderniza țara. Apoi, semnatarii au reafirmat că își doresc să mențină România pe calea europeană și euroatlantică, pentru securitatea țării. Își asumă și angajamentul să protejeze absorbția fondurilor europene din PNRR și aderarea la spațiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

De asemenea, vor să îndemne cetățenii să meargă la vot și să aleagă România proeuropeană, democratică și sigură și să respingă izolaționismul, extremismul și populismul. Această rezoluție va fi votată în forurile de conducere ale fiecărui partid.

Odată acceptate aceste principii, înainte de a începe negocierile, fiecare formațiune politică trebuie să decidă ce își dorește să obțină și la ce este dispusă să renunțe - demersuri care însă vor începe abia după votul de duminică.

De pildă, partidele pot stabili ce ministere își doresc în viitorul Guvernul. Iar un criteriu pentru această distribuire ar putea fi procentele obținute la alegeri de fiecare partid - sau dacă vor propune un premier.

Fiecare partid trebuie să dea un mandat de negociere unei echipe pentru a intermedia un acord de coaliție. Vor urma apoi discuții - iar pe parcurs reprezentanții se vor consulta cu partidul pentru a confirma pașii și a ajusta deciziile luate la negocieri.

Se va ajunge în final la un acord de coaliție care va fi votat în forurile de conducere.

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD: ”Eu, Sorin Grindeanu, am semnat acel protocol și sigur voi vota duminică o cale europeană, o cale care ține de valori europene și euro-atlantice. Evident cred că este acest lucru. Pentru că suntem într-o situație nu simplă. Dar să știți că nu e ușor să treci peste toate lucrurile pe care le-ai trăit din partea unora care nu au știut să facă nimic, doar să critice. Haideți să vedem după duminică, pas cu pas, ce se va întâmpla. E foarte importantă ziua de duminică în orice scenariu am vorbi.”

Dominic Fritz, vicepreședinte USR: ”Ce am agreat ieri cu toată lumea este de acord că va exista un guvern pro european. În ce formulă va exista acest guvern vom vedea de luni încolo.”

Formarea coaliției ar trebui să se finalizeze până pe 21 decembrie, când se încheie mandatul actualilor parlamentari.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Ilie Bolojan: „Lumea politică a primit o lecție, dar a vota împotrivă cu orice preț ne duce într-o situație riscantă”

„Este o intersecție majoră”, spune liderul PNL Ilie Bolojan despre alegerile prezidențiale din România, într-un interviu pentru Știrile PROTV.

INTERVIU. Ar putea CCR să suspende turul 2 al alegerilor prezidențiale? Profesor Ioan Stanomir: ”E un moment foarte delicat”

România se află într-o situație politică fără precedent, după situația provocată de amestecul Rusiei în procesele electorale ale alegerilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale - potrivit documentelor care au fost declasificate de Klaus Iohannis.

Vasile Bănescu: ”Treziţi-vă, fiţi treji, nu vă lăsaţi înşelaţi! De cele cu adevărat sfinte se ocupă Biserica”

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, îşi exprimă îngrijorarea faţă de „cei ce cred că salvarea ţării poate veni pe căi obscure, întunecate şi de Rusia pavate, pe TikTok”.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.