CE va sesiza Curtea de Justiție în legătură cu acțiunile Ungariei față de migranți

61963115
Pro TV

Comisia Europeană a decis, joi, să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în privința legislației care face din susținerea solicitanților de azil o infracțiune penală.

Executivul european consideră că, după două avertismente, „majoritatea preocupărilor exprimate nu au fost nici acum luate în considerare", explică CE într-un comunicat, informează Agerpres.

Comisia, garant al tratatelor, estimează că legea ungară este contrară legislaţiei europene în două puncte, în special în raport cu directivele privind procedurile de azil şi privind condiţiile de primire, dar contravine şi Cartei drepturilor fundamentale.

Pe de o parte, făcând din susţinerea solicitanţilor de azil o infracţiune penală, Ungaria „restrânge dreptul solicitanţilor de azil de a comunica cu organizaţiile naţionale, internaţionale şi non-guvernamentale implicate şi de a fi asistate de acestea".

Pe de altă parte, este vorba potrivit Bruxellesului de o „limitare ilegală a dreptului de azil" şi de „introducerea de noi motive pentru a nu accepta cererile de azil".

Numele acestei legislaţii face aluzie la miliardarul american de origine ungară George Soros, considerat un inamic de premierul naţionalist conservator Viktor Orban, care îl acuză de orchestrarea prin intermediul ONG-urilor sale a unei „migraţii de masă" către UE.

Legea instituie o pedeapsă de până la un an de închisoare pentru oricine ajută o persoană intrată ilegal în Ungaria dintr-o ţară care nu face parte din spaţiul Schengen, dacă viaţa celui interesat nu este în pericol imediat.

Tot joi, Comisia Europeană a deschis o nouă procedură de infringement împotriva Ungariei care se referă la situaţia persoanelor reţinute în zonele de tranzit ungare de la frontierele cu această ţară, dând Budapestei un prim avertisment.

„Comisia constată că condiţiile de detenţie în zonele de tranzit ungare, în special refuzul hranei, nu sunt conforme cu condiţiile materiale prevăzute" de legislaţia europeană. Budapesta are o lună la dispoziţie pentru a răspunde la acest dosar, o perioadă redusă „ţinând cont de urgenţa situaţiei".

Bruxellesul şi guvernul lui Viktor Orban sunt angrenate într-o dispută în ceea ce priveşte mai multe reforme controversate impulsionate de omul forte de la Budapesta, în special restricţiile impuse învăţământului superior sau ONG-urilor, notează AFP.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62056519
Premierul Dăncilă: Guvernul vrea să creeze condiţiile pentru ca tinerii să rămână în ţară

Premierul Viorica Dăncilă are joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii studenţilor în scopul identificării problemelor pe care aceştia le văd prioritare.

62065182
Noul ministru de Interne: Să nu se aștepte lumea că a venit Mesia și rezolvă problemele. Nu!

Nicolae Moga s-a prezentat, joi, la noul său loc de muncă, respetiv la biroul de ministru al Administrației și Internelor, mulțumindu-i ”foarte mult” lui Carmen Dan pentru activitatea avută în fruntea MAI.

62065173
Noul ministru de Interne, avertisment despre protestele de tip 10 august: Am vrut democrație, așa o să facem!

Proaspătul ministru de Interne, Nicolae Moga, a avertizat joi dimineață că nu va mai accepta ca cetățenii să fie bătuți de jandarmi, dar nici invers.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.