Acesta îi va avea alături, între alții, pe vicepremierul Oana Gheorghiu și pe ministrul Dragoș Pîslaru, înscriși, mai nou, în PNL. Lui Ciprian Ciucu i s-a oferit postul de prim-vice președinte, însă primarul general a refuzat, pentru că este cercetat de DNA și nu vrea să aducă atingere imaginii partidului.
La rândul lui, Adrian Veștea a renunțat să-l mai concureze pe Bolojan, însă spune că ia în considerare să conteste congresul din 21 iunie.
Pentru singura poziție de prim-vicepreședinte din viitoarea conducere a Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan l-ar fi vrut tot pe Ciprian Ciucu. Însă edilul Capitalei a făcut un pas în spate.
”Din cauza dosarului deschis săptămâna aceasta pe numele meu, nu vreau să îi pun în situația de a avea un prim-vicepreședinte urmărit penal. PNL trebuie să aibă o conduită ireproșabilă pentru a recâștiga încrederea românilor”, a explicat Ciprian Ciucu pe Facebook.
În aceste condiții, în locul său a fost propus Dan Motreanu, în prezent secretar-general al partidului. Funcția lui îi va reveni cel mai probabil lui Robert Sighiartău, președintele organizației județene Bistrița-Năsăud.
Iar între cei nominalizati pentru cele 8 posturi de vicepreședinți executivi se numără Oană Gheorghiu, vicepremier interimar, și ministrul interimar al Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Ambii s-au înscris acum în partid.
Alexandru Muraru, vicepreședinte regional PNL: ”Chiar dacă nu au fost membri până astăzi în PNL. Practic, ei punând la dispoziție în aceste luni întreaga lor expertiză, profesionalism, credibilitate, au făcut în mod involuntar un transfer de încredere în PNL.”
Celelalte posturi de vicepreședinți executivi ar urma să fie preluate de Mircea Abrudean, președintele Senatului, Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, Alexandru Muraru, cel care conduce filiala PNL Iași, Gabriela Horga și Florin Roman, secretari-generali adjuncți, și de europarlamentarul Siegfried Mureșan.
Apoi, toți 11 din conducere împreună șefii de filiale PNL vor face parte din Biroul Permanent Național, principalul for care va stabili direcția politică a partidului și strategia parlamentară și guvernamentală.
De cealaltă parte, Adrian Veștea, deși anunțase inițial că dorește să candideze pentru șefia PNL, s-a răzgândit. Veștea a transmis pe Facebook: ”Iau în considerare toate demersurile de contestare statutară și legală a acestui Congres după votul de învestitură.”Tabăra anti-Bolojan a inițiat o acțiune în instanță pentru a încerca să suspende organizarea ședinței Consiliului Național și a congresului din 21 iunie. Termenul dat de instanță a fost, însă, 3 iulie.
Conducerea liberală precizează că la Consiliul Național au participat aproape 700 de delegați, deși au fost convocați în jur de 800.
Deciziile legate de statut și pentru convocarea congresului au fost luate cu o majoritate de peste 80 la sută.
Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: ”Cele două voturi sunt perfect legale, corecte, cu votul fiecărei filiale și cu votul fiecărui delegat prezent, astfel încât chiar dacă ele ar fi contestate nu ar putea să existe niciun fel de probleme.”
După congres, președintele PNL va propune și 8 vicepreședinți regionali, pe care îi va alege dintre șefii de filiale.