Ce (re)promit partidele pro-europene: impozitare progresivă a marilor averi, sute de mii de case, școli și spitale | DOCUMENT

×
Codul embed a fost copiat

Partidele pro-europene care negociază componența viitorului Guvern au prezentat marți o listă a măsurilor pe care intenționează să le pună în aplicare. USR nu a semnat documentul asumat de alianța PSD-PNL-UDMR-minorități.  

După ce conducerea USR a refuzat luni să mai participe la discuțiile despre împărțirea portofoliilor și noul program de guvernare până când nu vor fi prezentate cifrele reale privind situația economică țării, marți, Elena Lasconi a intrat peste liderii celorlalte partide și le-a reproșat că nu a fost invitată la discutii.

Elena Lasconi, președintele USR: ”Le-am spus că e lipsă de respect să nu invite USR și apoi să vuiască toată presa că noi nu vrem să participăm”.

În schimb, potrivit unor surse politice, liderii de partid ar fi discutat despre această întâlnire pe un grup de mesagerie. În plus, cei din USR au participat marți la negocierile din Parlament.

Elena Lasconi: ”Au fost șocați că a intrat o femeie într-o sală cu bărbații României și le-a spus lucrurile astea. Și le-am spus să trecem la negocieri. Stai că mă duc peste ei iar, că nu mă las”.

Citește și
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Nici marți la Guvern nu s-a discutat despre nume de miniștri ori despre repartizarea ministerelor, ci despre viitorul program de guvernare. S-a vorbit și despre varianta în care USR nu intră in cabinet. Cele trei ministere care le-ar fi revenit acestora ar putea să meargă la PNL și PSD.

Cum s-ar împărți funcțiile la camere

În total, 10 grupuri de lucru ale PSD, PNL, USR, UDMR și minorităților naționale au discutat la Parlament o serie de măsuri pe care le-au agreat pentru noul program de guvernare comun.

Pe masa negocierilor s-au aflat și funcțiile de conducere pentru cele două camere. La deputați, ar urma să fie un președinte din partea PSD, în timp ce la Senat, potrivit unor surse politice, conducerea ar merge la PNL. USR și UDMR vor avea președinția unor comisii, în timp ce minoritățile naționale ar urma să primească un număr mai mare de secretari și subsecretari de stat.

Chiar și așa, discuțiile s-au lungit, iar cei din USR au reamintit că își doresc să vadă cifre exacte despre situația financiară a țării.

Ionuț Moșteanu: ”Ne asigurăm că avem bani în buget, ne asigurăm că știm toți și cetățenii ce măsuri urmează să fie luate de către Guvern și apoi vedem ce ministru, unde se duce, care-i cel mai potrivit om. Domnul Marcel Ciolacu spunea că dacă cresc taxele se tatuează pe mână. Cred că e pe cale să-și caute un cabinet de tatuaje în momentul ăsta”.

În schimb, cei din PSD și PNL spun că noul guvern trebuie investit cât mai rapid. 

Impozitarea progresivă a marilor averi, promovată de Ciolacu încă din 2021

Partidele „pro-europene” care negociază componența viitorului Guvern au transmis marți o listă a reformelor pe care susțin că le vor pune în aplicare odată ajunși la putere.

Măsurile anunțate de „pro-europeni” sunt reluări identice ale promisiunilor lansate în special de PSD, cu susținerea PNL, dinaintea alegerilor parlamentare de acum.

Impozitarea progresivă a marilor averi este una dintre cele mai interesante prevederi ale noii liste de promisiuni. Ea a fost promovată încă din 2021 chiar de către actualul premier Marcel Ciolacu.

Ca de fiecare dată, coaliția de putere promite construirea a sute de mii de locuințe sociale, spitale, școli și creșe, investiții de miliarde de euro în învățământ și dezvoltarea localităților sărace, reducerea aparatului administrativ și birocratic, descentralizare și eficientizarea cheltuielilor publice.

De asemenea, se promit investiții totale de 155 de miliarde de euro în următorii 5 ani și cele mai mari investiții din istorie în infrastructura de transport din România. 

Partidele vor să arate, ”în acest moment de răscruce”, că ”democrația înseamnă mai mult decât promisiuni”

Liderii principalelor partide pro-europene din România s-au reunit, astăzi, la Palatul Victoria pentru a se pune de acord asupra principiilor viitorului program de guvernare. Astfel, PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale au convenit ca noul program de guvernare să fie unul al reformelor și investițiilor, un program de reducere a cheltuielilor statului și al modernizării României. Principiile programului de guvernare vizează sustenabilitatea și predictibilitatea macro-economică în acord cu așteptările mediului de afaceri, sindicatelor și societății civile”, au transmis reprezentanții partidelor pro-europene.

În acest moment de răscruce, partidele care își asumă responsabilitatea guvernării conștientizează că România trebuie să fie, fără compromisuri, demnă de sacrificiile și idealurile Revoluției din 1989 și de așteptările cetățenilor în 2024. La 35 de ani de la prăbușirea regimului comunist trebuie să demonstrăm că democrația înseamnă mai mult decât promisiuni – înseamnă responsabilitate, echitate și măsuri concrete care să se reflecte în viața de zi cu zi a oamenilor.

În acest context, susținem ferm necesitatea unui echilibru corect al responsabilităților: statul este pentru cetățean, și nu cetățeanul pentru stat. Acest principiu fundamental nu doar ne ghidează, ci ne și obligă la acțiuni decisive și concrete”, se mai arată comunicat.

Iată și lista promisiunilor:

”Astfel, au fost agreate următoarele principii și măsuri, pe domenii:

Reforma statului

1. Reforma administrației centrale

• În administrația centrală, reducem numărul de ministere la maximum 16 și numărul agențiilor cu cel puțin 25%;

• Comasarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor (niciun minister să nu dețină mai mult de două servicii deconcentrate la nivel teritorial);

• Reducerea numărului de secretari de stat cu cel puțin 50%. Regula de maximum 2 secretari de stat/minister/maximum 3 la ministerele mari;

• Audit de eficiență pentru fiecare autoritate centrală, instituții regionale și companii de stat, în primele 6 luni ale anului viitor;

• Desființarea instituțiilor regionale începând cu 1 martie reprezintă un pas ferm către o administrație mai eficientă și mai aproape de cetățean. Această măsură are scopul de a reduce birocrația excesivă, de a elimina structurile paralele și de a crește transparența în gestionarea resurselor publice.

• Totodată, este nevoie de lansarea unui program strategic de sprijin pentru eliminarea inegalităților teritoriale și accelerarea dezvoltării zonelor defavorizate din cadrul regiunilor de dezvoltare. Programul vizează investiții țintite în infrastructură, educație, sănătate și economie locală, pentru a crea oportunități concrete în comunitățile vulnerabile. Ne propunem să asigurăm acces egal la servicii publice de calitate, să atragem investiții și să stimulăm crearea de locuri de muncă, astfel încât fiecare regiune să aibă șansa unui viitor prosper.

2. Debirocratizare, simplificare, dereglementare

• Comasarea autorităților de reglementare din același domeniu de activitate în baza unei analize, în termen de 6 luni;

• Anularea sau simplificarea unor reglementări nefuncționale sau supra-birocratice;

• Digitalizarea și interconectarea bazelor de date de la nivelul administrațiilor publice centrale și locale;

• De la 1 iulie, instituțiile statului nu vor mai avea dreptul să solicite cetățenilor documente sau hârtii care sunt deja emise de alte instituții publice. Această măsură va elimina redundanțele birocratice, va simplifica accesul la servicii și va demonstra respect față de timpul și efortul cetățenilor.

3. Descentralizarea și creșterea eficienței administrației publice locale

• Transfer de active, competențe și responsabilități de la nivelul ierarhic superior către cele inferioare;

• Identificarea activelor instituțiilor centrale lăsate în paragină sau prost administrate și transferarea lor în proprietatea publică sau privată a primăriilor;

• Transfer de competențe în teritoriu între instituțiile statului. Vor fi identificate, pe baza discuțiilor cu asociațiile primarilor și președinților de Consilii Județene, competențele ce pot fi transferate la nivel local, conform principiului subsidiarității.

• Finanțarea proiectelor de la bugetul de stat pe bază de eficiență și co-finanțare din partea autorităților locale.

4. Reforme privind reducerea cheltuielilor și a risipei banilor publici

• Reașezarea bugetului conform noilor priorități de dezvoltare. Analiza eficienței cheltuielilor în marile sisteme publice.

• Raționalizarea cheltuielilor nejustificate. Extinderea achizițiilor centralizate. Mecanism de control pentru creșterile care depășesc 20% față de costurile medii ale instituțiilor publice.

• Prioritizarea proiectelor de investiții pentru care se alocă efectiv fonduri la nivel guvernamental și local. Eficientizarea sistemului de achiziții publice.

• Un nou statut al funcționarului public, care să cuprindă criterii de performanță, salarizare în funcție de criterii meritocratice.

Reforme privind consolidarea fiscal-bugetară

• Consolidare fiscal-bugetară în 7 ani pentru o Românie puternică în UE, conform angajamentelor privind setul de reforme și investiții asumate prin Planul bugetar-structural național pe termen mediu al României și PNRR. Concomitent cu reducerea deficitului bugetar ESA la 7% din PIB în 2025 și menținerea datoriei în PIB mai mică de 60%.

• Menținerea cotei unice pentru predictibilitate fiscală;

• Reducerea taxelor si impozitelor pe muncă. Reducerea poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și al familiilor cu copii.

• Zero contribuție la asigurarea de sănătate CASS pentru studenții care ocupă un loc de muncă în timpul studiilor de licență și masterat (vârsta mai mică de 26 de ani).

• Scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă, pentru încurajarea îmbătrânirii active.

• Impozitarea progresivă a marilor averi.

Investiții

• Peste 155 miliarde euro investiții publice în următorii 5 ani (120 miliarde euro in 4 ani). De exemplu, 8% din PIB investiții din buget și fonduri europene în anul 2025 (adică 150 miliarde lei, pentru investiții în școli, spitale, autostrăzi și cale ferată, agricultură și mediu).

• Cele mai mari investiții din istorie în infrastructura de transport. Peste 27 miliarde euro investiții pentru a finaliza rețeaua de 2000 km de autostrăzi și drumuri expres și peste 2700 km de infrastructură feroviara.

• Finalizarea celor 3 spitale regionale, construirea a 10 noi spitale, modernizarea a 17 spitale, construirea celor 200 centre comunitare integrate de sănătate în urbanul mic și rural și dotarea celor 2600 cabinete.

• Peste 16 miliarde euro în următorii 4 ani pentru investiții masive în irigații și stimuli pentru fabrici noi de procesare, susținerea depozitării și ambalarea produselor.

• Peste 6 miliarde euro investiții în sistemul de educație. Generalizarea Programului Masa Caldă în școlile din România. Sprijin pentru 750.000 de copii vulnerabili, pentru a reduce abandonul școlar. 900 creșe și grădinițe construite. Dotări moderne pentru 9000 școli și 1200 microbuze electrice pentru transportul elevilor.

• Investiții în tineri. Peste 1 miliard euro în învățământul dual + reducerea fiscalității;

• Stimuli economici de 6-8% din PIB anual pentru creșterea producției industriale aici, în România (10 miliarde euro anual scheme de ajutor de stat și garanții etc). Schema de sprijin pentru marea industrie (1 miliard euro, Schema de sprijin pentru industria prelucrătoare și investiții în înaltă tehnologie, sprijin pentru industria materialelor de construcții, INVESTALIM etc)

• Implementăm un program amplu de dezvoltare care va viza 300 de orașe, cu o populație de sub 100.000 de locuitori. Scopul acestui program este reducerea disparităților teritoriale, modernizarea infrastructurii locale și stimularea economiei regionale, pentru ca aceste comunități să devină mai atractive pentru investiții, locuire și dezvoltare sustenabilă. Obiectivul acestui program este modernizarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea calității serviciilor publice și stimularea economiei locale. Trebuie să continuăm modernizarea rețelelor de transport, investiții verzi, tranziția digitală și dezvoltarea spațiilor comunitare, astfel încât aceste orașe să devină mai locuibile, competitive și sustenabile.

Pachet demografic - Sprijin pentru familiile cu copii

• Facilități concrete pentru achiziționarea locuințelor, inclusiv programe de subvenționare și garanții pentru credite.

• Credite avantajoase cu sprijin pentru dobânzi, care să ofere familiilor acces la resurse financiare necesare pentru un trai decent.

• Construirea a 100.000 de locuințe sociale în următorii ani, pentru a asigura soluții accesibile de locuire, sprijinind în mod special familiile tinere și cele cu copii, contribuind astfel la revitalizarea demografică.

• Construirea de creșe va continua, pentru a sprijini familiile tinere și a oferi condiții moderne pentru îngrijirea copiilor. Investim în educație pentru toți, asigurând acces echitabil la învățământ de calitate, indiferent de regiune sau situație socială, pentru ca niciun copil să nu fie lăsat în urmă”.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, la cel mai profitabil sezon din ultimii ani: a prezentat toate sumele încasate
Gigi Becali, la cel mai profitabil sezon din ultimii ani: a prezentat toate sumele încasate
Citește și...
USR a decis să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din criza bugetului
USR a decis să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din criza bugetului

USR a decis, luni, să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat.

Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Varianta candidatului comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pusă sub semnul întrebării în noul Executiv.

Decizia luată de Guvern la nici o săptămână după anularea alegerilor prezidențiale. Candidații sunt vizați direct
Decizia luată de Guvern la nici o săptămână după anularea alegerilor prezidențiale. Candidații sunt vizați direct

Partidele politice și candidații independenți vor primi înapoi tot ce au cheltuit în scop electoral pentru alegerile prezidențiale.

Surse: Guvern „de austeritate”. Câte ministere va avea Executivul PSD-PNL-USR-UDMR. Va scădea și numărul secretarilor de stat
Surse: Guvern „de austeritate”. Câte ministere va avea Executivul PSD-PNL-USR-UDMR. Va scădea și numărul secretarilor de stat

Numărul ministerelor în noul Guvern va fi redus la maximum 16, în urma negocierilor membrilor coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-minorități. Nu a fost luată încă o decizie finală, iar discuțiile vor continua săptămâna următoare.

PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile au decis formarea unui guvern pro-european. Ar putea avea candidat comun la prezidențiale
PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile au decis formarea unui guvern pro-european. Ar putea avea candidat comun la prezidențiale

Marți seară au avut loc primele negocieri la Palatul Victoria pentru formarea unei coaliții pro-europene. PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale au anunțat că au ajuns la un consens privind un program de guvernare comun.

Recomandări
Compania maghiară care a cumpărat E.ON România are legături directe cu Kremlinul. Orban importă prin MVM gazul lui Putin
Compania maghiară care a cumpărat E.ON România are legături directe cu Kremlinul. Orban importă prin MVM gazul lui Putin

Grupul maghiar MVM, cel care a cumpărat E.ON România, are legături directe cu Kremlinul, fiind compania deținută integral de guvernul de la Budapesta prin care Viktor Orban importă gazele rusești de la Gazprom-ul lui Vladimir Putin.

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea
Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea

Comisia Europeană a deschis o anchetă oficială împotriva TikTok după ce alegerile prezidențiale din România au fost anulate în urma manipulărilor de pe această platformă.

Metoda prin care niște hackeri români au furat 106 milioane euro de la clienții unui site de shopping celebru în toată lumea
Metoda prin care niște hackeri români au furat 106 milioane euro de la clienții unui site de shopping celebru în toată lumea

106 milioane de euro! Atât au furat niște hackeri români de la sute de clienți ai unui cunoscut site de cumpărături, fondat în America.