În sală şi-au anunţat prezenţa 402 senatori şi deputaţi, din totalul de 464. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan este citită în plen de senatorul PSD Daniel Zamfir.
Timpul maxim alocat pentru dezbateri - Guvern - 30 de minute. PSD - 15 minute, AUR 11 minute, PNL 9, USR - 7, UDMR - 4 minute, restul grupurilor au câte 1-2 minute.
Premierul este acuzat, în textul moţiunii, că a transmis un mesaj nazist, vorbind despre şobolanii din cămară şi că Executivul pregăteşte cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în Coaliţie, fără dezbatere publică şi fără o minimă asumare politică.
Textul integral al moţiunii poate fi consultat AICI
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Conform articolului 47 din Regulamentul şedinţelor comune, "acordarea votului de încredere Guvernului şi retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură sunt supuse procedurii votului secret cu bile", în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.
După prezentarea moţiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de iniţiatorii acesteia, preşedintele care conduce şedinţa comună dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilităţii participării acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziţiei Guvernului. În continuare, preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.
Când trece moțiunea de cenzură
După încheierea dezbaterilor se trece la votarea moţiunii de cenzură. Moţiunea de cenzură se consideră adoptată dacă este votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor, în acest caz fiind vorba despre 233 de voturi.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.
Conform articolului 110 din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate.
Guvernul al cărui mandat a încetat „îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern".