Cătălin Drulă propune un sistem de 300 de camere pentru monitorizarea traficului în Bucureşti. Apel la ministrul de Interne

62591469

Cătălin Drulă anunţă că vrea să implementeze un sistem de 300 de camere pentru monitorizarea traficului şi constatarea automată a contravenţiilor, precum trecerea pe roşu, depăşirea vitezei şi folosirea ilegală a benzilor pentru autobuze.

”Ca primar, voi implementa un proiect amplu de monitorizare a traficului. În primă fază, vom include în proiect 100 de camere pe cele mai importante artere şi în punctele negre din oraş şi ulterior, îl vom extinde până la 300 de camere. Regulile sunt reguli şi trebuie respectate pentru a preveni accidente tragice”, a declarat, vineri, Cătălin Drulă, citat într-un comunicat de presă.

Candidatul USR, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, s-a referit la faptul că a trecut o lună de la accidentul tragic din Sectorul 4, zona Apărătorii Patriei, în care o mamă de 35 de ani a murit pe trecerea de pietoni şi face apel la ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu să grăbească operaţionalizarea sistemului procesare a contravenţiilor constatate automat.

Legea a fost adoptată de anul trecut.

Potrivit USR, astfel de sisteme automate sunt instalate în toate capitalele europene ”ca să asigure siguranţa locuitorilor şi respectarea regulilor”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62579446
Ilie Bolojan: Evaziunea fiscală majoră e ținută în viață de o umbrelă economică din instituțiile statului, nu de una politică
Premierul Ilie Bolojan susţine că instituţiile statului trebuie să admită că evaziunea fiscală la nivel larg este posibilă, indiferent de ţară, doar dacă există „o umbrelă de protecţie a evazioniştilor”.
62588389
Bolojan: Guvernul va finaliza săptămâna viitoare proiectul privind pensiile magistraţilor. „Aşteptăm un aviz rapid de la CSM”
Buna-credinţă şi colaborarea loială se vor vedea şi din termenul în care Consiliul Superior al Magistraturii va da un răspuns la cererea de aviz a Guvernului pe proiectul privind pensiile magistraţilor, a declarat, vineri, premierul Ilie Bolojan. 
62585518
Ilie Bolojan: O parte din companiile de stat, care înregistrează pierderi, trebuie lichidate. CFR Marfă, printre propuneri
Ilie Bolojan afirmă că Guvernul propune lichidarea unora dintre companiile de stat care înregistrează în mod constant pierderi şi care reprezintă ”o gaură neagră” în care se pierd bani publici.