Când va depune opoziția moțiunea de cenzură

61995624
Pro TV

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, vineri, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi depusă până la sfârşitul anului.

"Moţiunea de cenzură va fi depusă până la finalul acestui an şi va reprezenta un ultim apel adresat parlamentarilor deopotrivă din Opoziţie şi din actul guvernamental că au şansa să stopeze această guvernare incompetentă, lipsită de responsabilitate, care ne face de ruşine în interior şi în străinătate şi care nu se concentrează pe altceva decât pe agenda personală legată de justiţie, a lui Liviu Dragnea", a anunţat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Prim-vicepreşedintele PNL nu crede că Opoziţia va anunţa, luni, data depunerii moţiunii.

"Am discutat cu privire la depunerea moţiunii, însă nu cred că ea va fi anunţată luni. Cert este că am fixat deja nişte repere de timp, până la care moţiunea de cenzură trebuie să fie votată în Parlament şi lucrul acesta îl vom anunţa după ce ne punem de acord cu toţii, toţi cei care am discutat de această moţiune de cenzură", a explicat Raluca Turcan.

Liderul deputaţilor PNL a afirmat că toţi parlamentarii din Opoziţie susţin moţiunea de cenzură şi că se discută cu cei din UDMR, PSD şi ALDE pentru a le obţine sprijinul.

"Da (toate partidele din Opoziţie susţin moţiunea n.r.). Şi nu numai partidele parlamentare de Opoziţie, ci şi parlamentari neafiliaţi. De altfel, la toate demersurile pe care le-am făcut până acum în Parlament, am avut semnăturile parlamentarilor din partidele parlamentare de Opoziţie, plus parlamentari neafiliaţi, inclusiv membrii ai minorităţilor naţionale", a arătat Raluca Turcan.

Turcan spune că UDMR va anunţa dacă va vota sau nu moţiunea Opoziţiei.

"Discutăm cu cei din UDMR, anunţul îl vor face ei, legat de decizia pe care o vor lua", a arătat Raluca Turcan.

În ceea ce priveşte parlamentarii minorităţilor naţionale, deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Ovidiu Ganţ, va vota moţiunea de cenzură, potrivit Ralucăi Turcan.

"FDGR, prin Ovidiu Ganţ, nu numai că sunt convinsă că va susţine moţiunea de cenzură, dar, de altfel, Ovidiu Ganţ a semnat şi a susţinut în Parlament toate iniţiativele PNL, de a sancţiona actuala guvernare, actuala conducere a Camerei Deputaţilor", a spus Raluca Turcan.

Întrebată dacă aşteaptă sprijin de la parlamentari PSD, Raluca Turcan a răspuns: "Sincer, da. (...) Nu discutăm instituţional cu PSD şi ALDE, întrucât în momentul de faţă, instituţional, cele două partide sunt confiscate exclusiv de Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Discutăm însă, la nivel de parlamentari, din aceste două partide."

Moţiunea de cenzură este privită de Raluca Turcan drept "o şansă uriaşă, ca românii cinstiţi, parlamentarii corecţi, România, să scape de această guvernare până la sfârşitul anului."

Turcan a adăugat că mizează pe atragerea alături de demersul lansat de PNL şi Opoziţie a încă 60 de parlamentari.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61906688
Curtea de Apel a decis anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale, anunţă Uniunea Salvaţi România, prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres.

61894868
Ilan Laufer și-a postat certificatul de naștere pe Facebook: Sunt român. Am avut o reacție la cald

Ilan Laufer care l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis de antisemitisim după ce președintele a refuzat să-l numească la șefia Ministerului Dezvoltării și-a postat certificatul de naștere pe Facebook.

61939961
Cîţu: "Pentru prima oară PSD taie la rectificare bani de la Educaţie şi Sănătate. Liviu Dragnea să-şi ceară scuze"

Este pentru prima oară când PSD taie bani de la Educaţie şi Sănătate la rectificarea bugetară, iar Liviu Dragnea trebuie să-şi ceară scuze în faţa profesorilor şi educatorilor, a declarat, joi, senatorul PNL Florin Cîţu, relatează Agerpres.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.