Basescu: "Cum il cheama p-asta, cu frate-meu, pe cumatru. Bercea Mondialu!"
UPDATE: In timp ce vorbea despre lupta impotriva coruptiei, inclusiv la nivel local, presedintele Traian Basescu a vrut sa dea drept exemplu cazul lui Bercea Mondialu', insa .. nu si-a mai adus aminte de numele acestuia si a intrebat in sala.
Astazi, la sedinta de bilant pe 2010 a Ministerului Public au participat, alaturi de Traian Basescu, ministrul Justitiei, procurorul general al Romaniei, directorul SRI, dar si reprezentanti ai Consiliului Superior al Magistraturii si procurori cu functii de conducere ai unitatilor de parchet din teritoriu.
Presedintele Traian Basescu a declarat astazi ca lupta declansata impotriva evaziunii fiscale si a coruptiei este un inceput bun, dar trebuie continuata "mai apasat si fara menajamente". El a mai spus ca sunt anumite judete unde nu se intampla "nimic".
Alegeri 2024
07:17
Ghidul alegătorilor români din diaspora. 950 de secţii organizate în străinătate sau prin corespondenţă
07:13
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora: Cum poți vedea cea mai apropiată secție de votare
06:56
Alegeri prezidențiale 2024. A început votul în diaspora. Țara în care a fost deschisă prima secție
21:26
Nicuşor Dan: Votul meu în primul tur va fi pentru Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi
Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi a vorbit despre marirea perioadei de arestare preventiva, de la 24 de ore cat este in prezent la 48 sau 72 de ore. De asemenea, Kovesi a spus ca averile persoanelor condamnate, care nu pot fi justificate, ar trebui confiscate.
La randul lui, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat ca este foarte importanta ca, in teritoriu, sa nu mai fie cooptati procurorii care sunt in lantul intereselor locale nelegitime, indiferent daca sunt politice sau economice.
Sinteza declaratiilor presedintelui Traian Basescu
-► "N-as privi bilantul acestui an ca pe un succes, ci doar ca pe un triumf. Este anul cu cele mai bune rezultate, dar l-as privi ca pe un inceput. In sfarsit s-a ajuns la stadiul in care instituitiile statului incep sa functioneze. Sa functioneze eficient. Si pot sa va spun ca, in baza unor analize, evaziunea fiscala a ajuns o vulnerabilitate la adresa sigurantei statului. Batalia cu evaziunea fiscala si evazionistii trebuie sa continue tot mai apasat, fara menajamente."
-► "Orice ban furati statului este un atac la siguranta lui, la siguranta cetateanului. De aceea vreau sa stiti ca in continuare batalia pentru diminuarea evaziunii fiscale ramane o mare prioritate. N-as vrea sa lansez cifre care sa fie discutate, dezbatute si intoarse pe toate fetele exact la niste televiziuni de evazionisti."
-► "Marea problema pe care o avem este in zona comertului, de toate tipurile. Exista ideea desfiintarii Garzii Financiare si a Vamilor si comasarea lor in zona ANAF. Nu stiu daca voi fi partizanul acestei idei. Proiectul anuntat de ministerul de Finante este inca in discutie. Nu cred ca atunci cand o institutie merge prost trebuie desfiintata, nu.. Trebuie sa o faci sa functioneze."
-► ""As vrea sa fac mentiunea legata de ultimele actiuni cu privire la politia de frontiera si la vamile din frontiera. Esenta fraudei vamale este la vamile din teritoriu, acolo unde se stabileste valoarea marfurilor, cantitatea marfii, accizele, TVA-ul. As vrea sa vad actiunea in vamile din interior, inclusiv in vama din Constanta, care e de frontiera, dar nu trebuie omisa."
-► "Lupta cu evaziunea fiscala este o lupta pe care statul trebuie sa o castige. Este extrem de important ca cei care incalca legea sa ajunga acolo unde le este locul. Dar la fel de important este recuperarea pagubei. Fara recuperarea pagubei victoria instantei nu va fi completa niciodata."
-► "Nu insinuez nimic, dar sunt unele dosare care se blocheaza inca de la procurori. Nu am proba ca se intampla cu rea intentie, dar exista aceste informatii."
-► "Pentru 2011 raman trei mari prioritati - lupta impotriva coruptiei si la nivel inalt, si local, este vorba de cei care influenteaza decizia. Ma refer fara drept de apel la demnitarii statului, fie ca sunt demnitari de rang local sau national, ei sunt cei care practica traficul de influenta. A doua prioritate este evaziunea fiscala, care trebuie combatuta fara menajamente. Cea de-a treia - grupurile locale de crima organizata, asa numite clanuri".
-► "In fiecare judet, daca iei informatii, iti dai seama ca sunt doua, trei clanuri, patru, cinci in judetele mai mari. Sigur, DIICOT a obtinut rezultate exceptionale in 2010, dar cred ca trebuie sa ne propunem ca in doi-trei ani sa nu mai auzim de astfel de organizatii ad-hoc intr-un judet sau in altul. In doi-trei ani sa nu mai avem niciun... Cum il cheama pe asta cu frate-meu? Pe cumatru'... Bercea Mondialul. Sa nu mai auzim de niciun cap de asta care ne rezolva el pe toate, care are influenta de nu i se intampla nimic, desi are zeci de dosare, oameni care probabil isi pot permite sa-si afiseze bogatia fara ca vreo institutie a statului sa-i intrebe ceva".
-► "Cand construiesti astfel de imobile si nimeni nu se sesizeaza nu poti sa nu te gandesti, oare ce se intampla in acel judet? Eu am o mica harta cu judetele in care nu se intampla nimic si rugamintea mea ar fi sa eliminam astfel de judete care sunt albe pe harta."
-► "Prezenta mea aici este, daca vreti, si de a va da un semnal de incurajare. Sunt convins ca in sala nu este nici unul care sa poata spuna ca am primit mesaj sa nu ne legam de X sau de Y."
-► "Dumneavoastra puteti reaseza valorile societatii si va cer sa o faceti. Aveti de altfel si obligatia. As vrea ca bilantul pentru 2011 sa ne prilejuiasca ocazia de a spune ca am avut succese deosebite in batalia cu evaziunea fiscala si cu coruptia. Va multumesc."
Sinteza declaratiilor ministrului Justitiei, Catalin Predoiu:
-► "Este extrem de important sa evitam in teritoriu cooptarea procurorilor in lantul intereselor locale nelegitime si netransparente, indiferent daca sunt politice sau economice. Procurorul trebuie sa fie o ancora a legalitatii nu numai la centrul sistemului, ci si in comunitatile locale".
-► "Va felicit pentru obtinerea unor parametri operativi mai buni decat in 2009 si mentiunile pozitive obtinute in Raportul de tara. Se observa o constanta pozitiva in privinta Parchetului General, a DNA si DIICOT. Este important, insa, sa dezvoltam vectori de excelenta in intreg sistemul Ministerului Public, atat la centru cat si in teritoriu. Sa ne concentram atentia in mod uniform pe intreg Ministerul Public".
-► "Optimizarea rezultatelor este conditionata de alocarea rationala a resurselor umane si managementul unitatilor de parchet. Cand spunem management, ne gandim atat la cel profesional, cat si la cel administrativ, in contextul resurselor bugetare. Ministerul Justitiei va persevera legislativ in desfiintarea instantelor si parchetelor cu volum mic de activitate si realocarea resurselor umane".
-► "Acesta este un demers complex, care cere timp si trebuie incadrat in efortul de ajustare a celor trei legi ale Justitiei - 303, 304, 317 din 2004. Eventuala modificare a acestora trebuie insa precedata de o solida dezbatere in sistemul judiciar si in societate. Un astfel de proiect trebuie avizat de un CSM intregit cu membrii societatii civile si cei trei magistrati care mai trebuie alesi, pentru a avea o legitimitate care sa-i garanteze sanse reale de adoptare in Parlament".
-► "Codurile vor intra in vigoare, trebuie sa va pregatiti, individual si in colective de lucru. Nu avem nevoie de seminarii si conferinte spectaculoase si mediatizate pentru discutarea codurilor, care implica mai mult efort pentru organizare si resurse financiare consistente. Initierea unor forumuri de dezbateri pe internet, seminarii locale cu deplasarea de experti care au participat la lucrari si alti responsabili din Ministerul Justitiei si Ministerul Public, pot fi module eficiente. Dar trebuie inceput".
-► "Am spus-o recent si la bilantul unei curti de apel, despre schemele de personal trebuie sa discutam stiintific, nu pe cifre interpretate larg si generos, ca sa nu spun altfel. CSM are de asemenea un rol de jucat in evaluarea corecta a resurselor umane necesare sistemului in perspectiva codurilor".
-► "Cred ca pentru moment aveti un cadru legal sufieicnt pentru performanta. Va urez succes".
Sinteza declaratiilor presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Horatiu Dumbrava:
-► "Obiectivele CSM pentru 2010 si pentru viitor sunt pentru echilibrarea schemelor de personal. Tin sa va spun ca CSM sustine proiectul actual de desfiintare a parchetelor mici, mai ales ca in curand se pune problema intrarii in vigoare a codurilor de procedura."
-► "Procurorii si magistratii trebuie sa fie la inaltimea pregatiri profesionale. Se pune problema unui nou ciclu de reevaluare."
-► "Va adresez sincere felicitari pentru activitatea desfasurata in 2010."
Sinteza declaratiilor procurorului general al Romaniei Laura Codruta Kovesi:
-► "Numarul inculpatilor trimisi in judecata pentru evaziune fiscala a crescut anul acesta cu 125%, iar pentru infractiuni de coruptie cu 40%. Procurorii au confiscat bunuri in valoare de peste 300 de milioane de euro. Numarul inculpatilor a ajuns la peste 57.000, cu 15% mai mult ca anul trecut."
-► "Suntem constienti ca aceste cifre nu reflecta inca adevarata amploare a fenomenului infractional, insa dovedesc o schimbare evidenta in activitatea organelor de urmarire penala."
-► "Cresterea numarului de rechizitorii nu a insemnat insa o scadere a standardelor. Astfel, numarul inculpatilor achitati in 2010 a scazut la doar 1,3% din totalul celor trimisi in judecata, mult sub media occidentala unde acest indicator ajunge si la 15%"
-► "Numarul inculpatilor arestati preventiv a fost de 8.659, cu 25% mai mult decat in 2009, ceea ce inseamna ca procurorii au actionat in 2010 cu mai multa fermitate"
-► "In 2010 si celalalte structuri de parchet au instrumentat dosare complexe de evaziune fiscala. Este o schimbare de esenta. Exista in continuare parchete care functioneaza cu un singur procuror."
-► "Se intampla de multe ori, ca unui traficant de droguri sa i se poata confisca doar sumele obtinute la ultima tranzactie sau unui functionar corupt sa i se confiste doar ultima mita si sa nu fie posibila confiscarea averii pe care, in mod vadit nu o putea obtine din venituri legale. Este inechitabil si nu putem continua in acest mod".
-► "O astfel de reglementare functioneaza deja in majoritatea statelor europene, iar Curtea de la Strasbourg a considerat-o ca fiind in concordanta cu standardele in materia drepturilor omului. Romania trebuie sa implementeze Decizia-cadru 212 a Consiliului Uniunii Europene referitoare la confiscarea extinsa nu doar pentru a ne indeplini obligatiile asumate ca stat comunitar, ci in primul rand, pentru a raspunde unei nevoi sociale presante".
-► "Urmarirea penala trebuie sa se desfasoare sub controlul exclusiv al procurorului. in acest sens, avem nevoie de instrumente care sa garanteze stabilitatea politistilor, sa delimiteze clar atributiile judiciare de cele administrative si sa elimine dubla subordonare".
-► "Suntem pregatiti sa ne asumam o astfel de responsabilitate. Astazi am trimis domnului ministru al Justitiei si domnului ministru al Administratiei si Internelor propunerea noastra de modificare a legii, urmand ca impreuna cu reprezentantii politistilor sa identificam cea mai potrivita solutie".
-► "Prioritatile Ministerului Public in 2011 sunt indeplinirea conditiilor pentru MCV, combaterea coruptiei si a evaziunilor fiscale. Un alt obiectiv major este recuperera prejudiciilor din infractiuni."
Prezentarea bilantului are loc la Institutul National de Statistica.
Sursa: Pro TV
Etichete: traian basescu, catalin predoiu, bilant, ministerul public,
Dată publicare:
07-03-2011 00:20