Actorii și-au mutat scena pe internet. Din ce bani trăiesc în această perioadă

×
Publicitate

Cu teatrele închise de aproape două luni, actorii României au fost nevoiți să se reinventeze, iar unii au și reușit.

Au milioane de noi spectatori pe rețelele de socializare ori pe canalele video și chiar interacționează cu ei.

Este o nouă forma de divertisment, așadar fiți alături de ei, pentru că au nevoie.

Aceasta este o emisiune de pamflet, așa că tratați-o ca atare. Personaje principale: Marius Manole și Ilona Brezoianu.

Marius Manole: ”Pandemia asta ne-a arătat că putem face și alte lucruri, putem să ne reinventăm, așa că împreună cu colega Ilona ne-am găsit locul pe net și am început să facem de capul nostru o emisiune de pamflet. Vorbim vrute și nevrute, aducem și invitați”.

 

”Toți am înghețat la domiciliu”

 

În fiecare seară, de la ora 21.00, Marius și Ilona sunt urmăriți de sute poate chiar mii de ”congelați”, așa cum și-au numit ei spectatorii online. Au și o explicație.

Marius Manole: ”Congelați suntem cu toții acum, toți am înghețat la domiciliu, am înghețat viața tot, parcă suntem într-o așteptare”.

Emisiunea este de fapt un exercițiu de improvizație, fără un scenariu bine stabilit, așa cum se întâmplă pe scenă.

Marius Manole: ”Aici ne-am luat libertatea să nu avem niciun scenario, să nu avem niciun subiect”.

Emisiunea se transmite live pe Youtube, tot aici oamenii pot dona pentru cei doi actori. În paralel, Marius Manole are și un alt proiect, un serial online care se numește ”Discutabil”. 

Soluțiile creative găsite de actori pentru a bucura în continuare spectatorii sunt dintre cele mai diverse: lecturi online, spectacole care se transmit pe internet ori provocări. Aici capul răutăților este Pavel Bartoș.

Așa l-am surprins pe Pavel în propiul lui studio de acasă. Înconjurat de reflectoare în dreapta camerei și de jucăriile fetiței în stânga, Pavel stă de vorbă de aici cu prietenii lui pe canalul de Youtube unde s-au abonat până acum aproape 50.000 de oameni.

Pavel Bartoș: ”Mi-am dat seama că oamenii vor ceva pozitiv, vor ceva care să-i facă să zâmbească. Sunt un om actor fiind care iubește interacțiunea cu publicul și a trebuit să mă readaptez și eu. Am lansat în primul rând provocări muzicale pentru prietenii mei, nu avem pretenția de ”Vocea României”, dar vrem să ne simțim bine”.

 

Sute de mii de abonați pe Youtube

 

Iubit pentru rolul din ”Las Fierbinți” sau pentru spectacolele de stand up comedy, Mihai Bobonete vorbește cu oamenii tot online, în emisiunea ”Miejii Nopții”.

Mihai Bobonete: ”La miezul nopții e o emisiune pe care o fac cu Constantin Diță, facem un late night vorbind cu oamenii, la început vorbeam cu oamenii panicați și erau surprinsi prin străinătate și vorbeam cu ei, apoi am extins la invitați, acum avem și entertainment, intră în direct și ne simt așa cum suntem noi, Bobonete și nu Geani din serial și ei se bucură”. 

Emisiunea se transmite pe canalul ”dabravo”, marțea și joia. Are 250.000 de abonați pe Youtube acum.

Au început cu o înregistrare făcută din ușa toaletei de acasă ori din mansarda pe beznă, iar acum Bobonete și Constantin Diță filmează cu camere profesioniste, au editori și regizori.

Mihai Bobonete: ”Suntem obișnuiți cu o rutină în a livra o comedie și venind această pandemie în care ești obligat acasă, da, ne-a ajutat treaba asta, ca pe sportivi antrenamentul, am găsit o formă prin care să vorbim cu oamenii, să facem și puțin umor”.

 

”Proviziile nu știu cât mai ajută”

 

Și Dana Rogoz ori Oana Pelea publică pe Youtube ori pe paginile de Facebook videoclipuri în care citesc poezii sau povești pentru copii.

Ana Odagiu ori Vlad Logigan au găsit resursele necesare de a le furniza oamenilor energie bună și zâmbete. Vlad face parodii pe Instagram și Youtube, iar Ana postează o dată la două zile filmulețe haioase.

Vlad Logigan: ”Acum încerc să-mi mențin creativitatea, optimismul, făcând filmulețe comice, parodii în primul rând, că mă distrez eu și doi că oamenii se bucură”.

Reporter: Financiar cum vă susțineți?
Ana Odagiu: Nu știu să răspund la asta. În perioada asta trăiesc din banii făcuți în turnee și ar cam trebui să ne apucăm de treabă, pentru că proviziile nu știu cât mai ajută”.

Și teatrele de stat ori independente transmit în această perioadă spectacole pe internet.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Marea Neagră a început să semene cu Mediterana iar delfinii vin tot mai aproape de mal

În lipsa industriei și a turiștilor care lasă multă mizerie în urmă, Marea Neagră și plajele de pe litoral sunt în plin proces de refacere.

Vești bune. Numărul românilor vindecați de Covid-19, cu 60% mai mare decât al celor infectați, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore numărul românilor vindecați de COVID-19 este cu 60 la sută mai mare decât numărul celor infectați, potrivit datelor furnizate de Institutul de Sănătate Publică.

Calvarul mamelor și bebelușilor bolnavi de Covid-19 din Timișoara s-a încheiat: „Sunt fericită”

Calvarul mamelor și bebelușilor bolnavi de COVID-19, din Timișoara s-a încheiat miercuri.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.